Neymar, în istoria naționalei Braziliei după golul marcat în sferturi la Cupa Mondială

Brazilia a fost eliminată în această seară de la Campionatul Mondial de fotbal din Qatar 2022, fiind învinsă de Croația, după loviturile de la 11 metri. Neymar a înscris un gol superb și l-a egalat pe legendarul Pele la numărul de goluri marcate în istoria naționalei.

Neymar

Credit imagine: Eurosport

Brazilia și Croația s-au înfruntat în această seară, în primul meci din sferturile de finală ale Campionatului Mondial de fotbal din Qatar 2022. Învingătoarea a fost decisă după loviturile de la 11 metri, cele două echipe fiind la egalitate, scor 0-0, la finalul celor 90 de minute regulamentare de joc.
Ambele echipe au reușit câte un gol în cele două reprize de prelungiri. Neymar a fost cel care a deschis scorul, în minutul 105+1, după un schimb senzațional de pase și un assist perfect al lui Paqueta.
În urma acestei reușite, starul celor de la PSG a ajuns la 77 de goluri marcate în tricoul echipei naționale și l-a egalat pe Pele în fruntea clasamentului celor mai buni marcatori din istoria Braziliei.
Naționala sud-americană a intrat în istorie, după duelul cu Croația, și drept echipa cu cele mai multe apariții în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, fiind pentru a 15-a oară în lupta pentru un loc în semifinale.
De această dată, însă, brazilienii nu s-au putut bucura prea mult pentru că nu au putut obține biletele pentru penultimul act al competiției, fiind învinși după loviturile de la 11 metri, la care au ajuns grație golului marcat, în minutul 117, de Petkovic.
Citește și:

Brazilia, OUT de la Mondial

Brazilia a pierdut abia pentru a doua oară în istorie la loteria penalty-urilor. Prima dată se întâmpla în 1986, în sferturile de finală contra Franței. De atunci, Selecao a mai trecut de 3 ori prin emoțiile loviturilor de la 11 metri, câștigând de fiecare dată (cu Italia în finala din 1994, cu Olanda în semifinalele din 1998 și cu Chile în optimile din 2014).
Așadar, Croația este prima echipă calificată în semifinalele Cupei Mondiale, acolo unde va întâlni Argentina sau Olanda. Fără să strălucească deloc la actuala ediție, balcanicii au ajuns din nou să lupte pentru medalii, la fel cum s-a întâmplat în 1998 (locul 3) și în 2018 (locul 2). Generația fantastică a Croației a demonstrat încă o dată că finala jucată acum 4 ani nu a fost întâmplătoare.
De partea cealaltă, Brazilia arată că a dezvoltat un complex în fața echipelor europene, sud-americanii neavând nicio victorie în fazele eliminatorii de la Mondiale în fața reprezentantelor "Bătrânului Continent" din 2002 încoace, când a cucerit pentru ultima dată titlul mondial.
Franța (2006), Olanda (2010), Germania (2014) și Belgia (2018) au fost echipele care au eliminat naționala lui Neymar la ultimele ediții ale turneelor finale.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo