Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Predicții bizare din partea ambasadorilor CM din Qatar. Posibila finală care e ridiculizată de fani

Eurosport
DeEurosport

Publicat 15/11/2022 la 22:43 GMT+2

Trei dintre ambasadorii Cupei Mondiale din Qatar și-au anunțat predicțiile personale cu privire la desfășurarea turneului final, însă deciziile lor par mai mult decât bizare pentru microbiștii din întreaga lume. O "posibilă finală" a fost ridiculizată de fani.

People walk past FIFA World Cup banners at a beach in Doha on November 3, 2022, ahead of the Qatar 2022 FIFA World Cup football tournament.

Credit imagine: AFP

Articol scris de Tibi Munteanu
Trei dintre ambasadorii Cupei Mondiale organizate în Qatar, Samuel Eto'o, Cafu și australianul Tim Cahill și-au prezentat predicțiile pentru clasamentul final al grupelor, dar și a fazelor eliminatorii, iar rezultatele sunt luate în derâdere de fanii fotbalului din întreaga lume.
Betano Afiș, varianta 2
Acest conținut vă este oferit de Betano

Eto'o își vede națiunea câștigătoare la Mondialul din Qatar

Fostul fotbalist al Real Madrid, Barcelona, Inter Milan sau Chelsea își vede naționala pe care a reprezentat-o de 118 ori în cariera sa de fotbalist favorită la câștigarea turneului final desfășurat în Qatar.
Samuel Eto'o consideră că naționala pentru care a marcat de 56 de ori va termina grupa G pe prima poziție, peste Brazilia, Serbia și Elveția, însă și din celelalte 7 grupe pare să aibă favorite echipe care nu mai degrabă sunt cotate cu ultimele șanse pentru accederea în fazele eliminatorii.
Din grupa A, camerunezul mizează pe Senegal și Qatar, iar Olanda ar termina grupa pe 3, grupa B ar fi câștigată de Anglia, însă următoarea clasată, Iran, ar lua fața selecționatelor din SUA și Țara Galilor, din grupa C ar avansa Argentina și Polonia, iar din grupa D le vede favorite pe Franța și Tunisia, iar Danemarca ar termina pe poziția a 3-a. Singura predicție realistă pare să vină din grupa E, unde Germania și Spania ar termina pe primele două poziții, însă din grupa F ar avansa Maroc și Belgia, cu fosta finalistă a Mondialului, Croația, doar pe locul 3. În cele din urmă, din grupa H, Samuel Eto'o le vede favorite pe Portugalia și Ghana.
Mai departe, încep scenariile parcă și mai bizare. Camerun ar urma să elimine Ghana, Belgia și Senegal pentru a ajunge în marea finală pe prima parte a tabloului, iar din cealaltă parte învingătoare ar ieși o altă națiune africană, Maroc, care ar avea un traseu uimitor, eliminând Spania, Portugalia și Franța. În cele din urmă, finala africană ar urma să fie câștigată de Camerun, iar finala mică, dintre Senegal și Franța s-o dea câștigătoare pe Senegal.
Un alt aspect interesant este că Eto'o consideră că gazda Qatar ar elimina Anglia în optimile de finală, un scenariu demn mai degrabă de un film SF decât de o realitate fotbalistică.
Citește și:

Brazilia, favorita lui Cafu și Cahill

În cazul celorlalți doi ambasadori care și-au anunțat predicțiile pentru desfășurarea Campionatului Mondial de anul acesta, scenariile par o idee mai aproape de adevăr. În cazul ambilor foști fotbaliști, Brazilia ar ajunge în marea finală și ar câștiga-o, Cafu mizând pe o victorie în fața campioanei en-titre Franța în actul final, în timp ce Tim Cahill vede o finală mare în care sud-americanii înving Belgia.
Cafu mizează pe faptul că din grupe vor avansa Olanda, Qatar, Anglia, Iran, Argentina, Mexic, Franța, Danemarca, Germania, Spania, Belgia, Croația, Brazilia, Camerun, Portugalia și Uruguay, iar în fazele eliminatorii surprizele ar apărea că, la fel ca în cazul ideii lui Samuel Eto'o, Qatar ar trece de Anglia în optimi.
De asemenea, brazilianul vede o finală mică între Lionel Messi și Cristiano Ronaldo, din care argentinianul ar ieși câștigător, asta după ce Brazilia ar elimina rivala sud-americană în faza semifinalelor, iar Franța ar învinge Portugalia.
Australianul Tim Cahill, care se poate "lăuda" cu faptul că a jucat la Everton ca cel mai renumit club din carieră, mizează pe câteva surprize, printre care una făcută chiar de naționala pentru care a bifat 108 apariții și a marcat de 50 de ori.
În opinia sa, Senegal și Qatar ar avansa din grupa A, Anglia și Statele Unite ale Americii din B, Argentina și Arabia Saudită din C, Franța și Australia din D, Germania și Spania din E, Belgia și Croația din F, Brazilia și Camerun din G și Portugalia cu Ghana din grupa H.
Mai departe, Senegal ar elimina SUA, iar Australia l-ar trimite pe Lionel Messi acasă în optimi, Brazilia și-ar lua revanșa în fața Germaniei și ar elimina-o din sferturi, Qatar ar trece de Anglia, însă ar pierde ulterior în fața Franței, însă Mbappe și compania ar urma să fie eliminați în semifinale de Belgia.
Printre singurele puncte comune ale celor 3 ambasadori este marea surpriză Qatar, pentru că în viziunea tuturor, selecționata țării gazdă ar învinge formația antrenată de Gareth Southgate, iar pe Franța toți o văd în penultimul act al turneului.
picture

Ultimul mare eveniment al anului, Turneul Campionilor, se vede pe Eurosport între 13-20 noiembrie

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo