Eurosport
Reacția lui Cosmin Contra, după victoria istorică a Arabiei Saudite în fața Argentinei la Cupa Mondială
De
Publicat 22/11/2022 la 15:24 GMT+2
Cosmin Contra a transmis un mesaj de felicitare echipei naționale a Arabiei Saudite, după succesul de astăzi în fața Argentinei, scor 2-1.
Erste WM-Sensation! Saudi-Arabien schockt Topfavorit Argentinien
Credit imagine: Getty Images
Arabia Saudită a produs o adevărată surpriză astăzi. Naționala lui Herve Renard a învins Argentina, una dintre favoritele la câștigarea marelui trofeu, în prima partidă a zilei de marți, scor 2-1.
Cosmin Contra, fostul selecționer al României, a ținut să felicite naționala Arabiei Saudite, după succesul de marți în fața Argentinei:
"Felicitări antrenorului și jucătorilor pentru o victorie mare în fața unei favorite la câștigarea Cupei Mondiale. Acesta este modul prin care arătăm lumii talentul jucătorilor saudiți. Să o țineți tot așa! Să munciți în continuare la fel", a scris Cosmin Contra pe contul său de Instagram.
Cosmin Contra a antrenat-o în perioada august 2021-iulie 2022 pe Al-Ittihad, echipă cu care a fost foarte aproape de câștigarea campionatului, pierdut în fața celor de la Al Hilal. Contra a fost înlocuit în vară de Nuno Espirito Santo, fostul antrenor al lui Tottenham și Wolverhampton.
Citește și:
Arabia Saudită a încheiat serie de 36 de partide fără înfrângere a Argentinei
Argentina nu a mai pierdut primul meci la Cupa Mondială din 1990, atunci când a fost învinsă de Camerun. Pe 3 iulie 2019, în semifinalele Copa America, Argentina pierdea în fața Braziliei. De atunci au urmat 36 de partide fără înfrângere.
În ceea ce o privește pe Arabia Saudită, aceasta este a patra victorie a sa la Cupa Mondială. Până acum, Arabia Saudită a mai câștigat partidele cu Maroc și Belgia (1994) și cu Egipt (2018).
Mexic-Polonia, cealaltă partidă a Grupei C, se va juca tot astăzi, de la ora 18:00.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo