Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ronaldo a numit jucătorul care nu ar fi trebuit să lipsească din lotul Braziliei pentru Mondial

Nicu Savin

Actualizat 08/11/2022 la 16:21 GMT+2

Legendarul Ronaldo Nazario a făcut o analiză a lotului Braziliei pentru Campionatul Mondial din Qatar și consideră că Tite ar fi trebuit să-l convoace pe Endrick, atacantul de doar 16 ani al lui Palmeiras pentru care deja se bat marile forțe ale Europei. "El Fenomeno" crede că Brazilia s-a dezis de la strategia de a duce la marile competiții cei mai promițători tineri, așa cum făcea în trecut.

Ex-footballer and Real Valladolid president Ronaldo Luis Nazario speaks during a breakfast briefing with the Valladolid sports press at the Real Sociedad Hipica, on 28 April, 2022 in Valladolid,

Credit imagine: Getty Images

Brazilia a fost prima națională importantă care a dezvăluit lotul de 26 de jucători care vor merge la Campionatul Mondial din Qatar. Tite a avut probabil cea mai grea misiune dintre toți selecționerii care vor sta pe bancă la turneul final, deoarece Brazilia are extrem de mulți jucători de clasă pe fiecare post în parte.
Marile absențe sunt Gabriel Megalhaes, fundașul titular al lui Arsenal, liderul din Premier League, și Roberto Firmino, om cu 55 de selecții și 17 goluri pentru Selecao. În Brazilia se discută mult pe tema selecției lui Tite și unii specialiști sunt de părere că și Gabriel Barbosa ar fi trebuit convocat. Atacantul a avut un sezon excelent și a adus Copa Libertadores pentru Flamengo, înscriind unicul gol al finalei cu Atletico Paranaense.

Ce rezultat va obține Brazilia la Campionatul Mondial din Qatar?

Ronaldo crede că Endrick ar fi trebuit inclus în lotul Braziliei pentru Cupa Mondială

Legendarul Ronaldo Nazario, cel mai bun marcator brazilian la Cupa Mondială, și-a dat și el cu părerea despre alegerile lui Tite. "Il Fenomeno" nu regretă lăsarea acasă a fotbaliștilor mai sus amintiți, dar este de părere că Endrick ar fi trebuit inclus în lotul final, chiar dacă are doar 16 ani și abia a debutat în fotbalul profesionist. Fostul mare atacant a dat exemplul său din 1994, când avea 17 ani și a făcut parte din lotul Braziliei pentru Mondialul din SUA și chiar dacă nu a jucat vreun minut, experiența la ajutat la turneele finale ulterioare, unde a scris istorie.
"Mulți se plâng de absența lui Gabigol (n.r. Gabriel Barbosa / Flamengo), dar dacă e să vorbim despre un jucător care ar fi trebuit să facă parte din grup, chiar și cu șanse mici de a juca, eu l-aș fi luat pe Endrick. Cred că este un băiat cu un viitor foarte promițător și se comportă deja ca un profesionist. Ar fi fost o experiență senzațională pentru el și pentru viitorul echipei naționale.
Este ceva ce simt că lipsește de la echipa Braziliei. În 2010 (n.r. în Africa de Sud), Dunga nu l-a luat pe Neymar, deși toată Brazilia i-a cerut asta, dar în 1994 Parreira m-a luat pe mine și în 2002 Felipao (n.r. Luiz Felipe Scolari) l-a luat pe Kaka, chiar dacă eram foarte tineri. Cu siguranță Endrick va face parte din echipă la următorul turneu final", a spus Ronaldo pe canalul său de Twich, citat de Mundo Deportivo.
În 1994, Ronaldo avea doar 17 ani, dar a făcut parte din lotul Braziliei pentru Mondialul american, câștigat de Selecao. "Il Fenomeno" nu a bifat vreun minut, dar stând lângă mari legende ale fotbalului brazilian a învățat enorm pe parcursul acelui turneu final, iar experiența la ajutat în 1998, unde a jucat finala, și în 2002, când s-a încoronat campion al lumii cu Brazilia, marcând ambele goluri din finala cu Germania.
picture

Cupa Mondială Qatar 2022 | Acestea sunt stadioanele pe care se vor juca partidele de la turneul fina

Endrick are doat 5 meciuri jucate la nivel de profesioniști, deoarece abia a împlinit 16 ani. Tânărul atacant a marcat deja 3 goluri și este considerat la scară largă noul puști minune al fotbalului brazilian. De altfel, marile forțe din Europa sunt deja pe urmele sale și au început o adevărată licitație pentru un transfer, chiar dacă acesta se va putea produce abia în 2024, când Endrick va deveni major.
Evident, opinia lui Ronaldo este subiectivă cu privire la neconvocarea lui Endrick. Tite a inclus în lot atacanții de care crede că are cea mai mare nevoie pentru a aduce Braziliei al 6-lea titlu mondial, iar aglomerația de vedete din zona ofensivă va face ca mulți jucători de super clasă să joace foarte puțin sau chiar deloc în Qatar.
Brazilia face parte din Grupa G la Campionatul Mondial, alături de Serbia, Camerun și Elveția. Naționala Selecao are 5 titluri mondiale în palmares, dar ultimul a venit acum 20 de ani, la turneul asiatic din Coreea de Sud și Japonia. Naționala lui Tite va debuta în Qatar pe 24 noimebrie, contra Serbiei.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo