Eurosport
Să înceapă petrecerea! Argentinienii au dat drumul la fiestă în Buenos Aires. Imaginile bucuriei
De
Publicat 18/12/2022 la 20:50 GMT+2
Momentul mult-așteptat de Argentina a sosit. Sud-americanii s-au încoronat campioni ai lumii după o finală nebună cu Franța, iar Messi a ridicat trofeul în Qatar. Acasă, la Buenos Aires, este deja nebunie pe străzi, unde oamenii au ieșit să sărbătorească reușita pe care au tot așteptat-o din 1986.
Fanii Argentinei, sărbătorind câștigarea Cupei Mondiale. Foto: Clarin
Credit imagine: Eurosport
Articol scris de Maria Olteanu
E seara Argentinei, e seara lui Messi, e seara lor! Sud-americanii și-au împlinit astăzi marele vis, acela de a deveni campioni mondiali, după o pauză de 36 de ani de la precedenta reușită.
E sărbătoare în Qatar, dar și acasă, la Buenos Aires, unde argentinienii au ieșit în stradă pentru a sărbători succesul la care au visat. Fiesta a început în Argentina, care își așteaptă marii campioni să se întoarcă învingători de la Cupa Mondială din acest an.
Campionatul Mondial din Qatar s-a încheiat cu o finală extrem de spectaculoasă. Argentina s-a impus în fața Franței la loviturile de departajare, la capătul unui meci de infarct pentru fanii ambelor echipe. A fost 2-2 la finalul timpului regulamentar și 3-3 după prelungiri, ratările lui Coman și Tchouaméni de la 11 metri fiind cele care au contat decisiv în stabilirea câștigătoarei.
După loteria penalty-urilor, lacrimile de bucurie ale argentinienilor au început să curgă chiar pe teren, în Qatar, dar și la Buenos Aires, unde fanii au luat cu asalt străzile, pentru a fi împreună și pentru a celebra momentul.
Al treilea titlu din istorie pentru naționala "Pumelor", după cele din 1978 și 1986, a declanșat sărbătoarea în Argentina, care a așteptat acest moment de 36 de ani.
CITEȘTE ȘI:
E sărbătoare la Buenos Aires după izbânda Argentinei
Finala dintre Argentina și Franța a fost urmărită cu sufletul la gură de zeci de mii de fani rămași acasă. Îmbrăcați în tradiționalele culori alb și albastru, cu fulare și steaguri, aceștia au luat cu asalt Piața Republicii din Buenos Aires, unde au trăit cu sufletul la gură fiecare minut al meciului decisiv.
Au fost entuziasmați când favoriții lor au condus cu 2-0, au înghețat în finalul celor 90 de minute când s-au văzut egalați la 2, au reînviat odată cu golul lui Messi, din prelungiri, și au amuțit din nou la egalarea lui Mbappe, din minutul 117.
După loteria loviturilor de departajare, atunci când au privit calmul lui Martinez între buturi și stăpânirea de sine a lui Messi la cea dintâi execuție, au putut răsufla ușurați, declanșând sărbătoarea pe care au așteptat-o și la care au visat cu ochii deschiși după ultimul succes, din 1986.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo