Salariile selecționerilor de la Cupa Mondială. Incredibil cât de puțin câștigă Luis Enrique
Publicat 19/11/2022 la 10:25 GMT+2
Hansi Flick este cel mai bine plătit selecționer de la Cupa Mondială, germanul câștigând 6,5 milioane de euro pe an. La polul opus se află Jalel Kadri, tehnicianul Tunisiei, care câștigă cât un fotbalist din Liga 1.
Luis Enrique will mit Spanien um den WM-Titel spielen
Credit imagine: SID
A mai rămas doar o zi până la startul Campionatului Mondial din Qatar, iar un rol esențial în parcursul formațiilor care speră la fazele finale îl vor avea antrenorii.
Cel mai bine plătit selecționer este - conform as.com - Hansi Flick, căruia Federația de la Berlin îi plătește 6,5 milioane de euro/an. Probabil că, după ce a câștigat Liga Campionilor cu Bayern, tehnicianul de 57 de ani ar fi fost intangibil pentru orice Federației, dacă nu se puneau la bătaie foarte mulți bani. Flick era curtat intens de formații de club mari din Europa, dar Mannschaftul l-a convins și grație unor condiții salariale de top.
El este secondat de Gareth Southgate, omul care a dus Anglia în semifinalele de la Mondialul din Rusia și care a făcut din cei "3 Lei" finalista Euro 2020 (competiție câștigată de Italia, la penaltyuri). Podiumul este completat de selecționerul campioanei mondiale, Franța, Deschamps primind de la Federația de la Paris 3,8 milioane de euro/an.
Campionatul Mondial 2022 | Luis Enrique, salariu extrem de mic
Surprinde foarte mult salariul extrem de mic al lui Luis Enrique, selecționerul Spaniei. Fostul mijlocaș a confirmat la cel mai înalt nivel înainte de a ajunge pe banca "Furiei Roja", câștigând 9 trofee cu Barcelona, printre care două titluri și Champions League (2014-2015). Ibericul de 52 de ani este remunerat cu doar 1,15 milioane de euro/an, fiind abia pe locul 15 în topul celor mai bine plătiți antrenori de la Mondial.
Tehnicianul care câștigă cel mai puțin dintre cei 32 de antrenori principali prezenți în Qatar este Jalel Kadri (Tunisia). Acest lucru se datorează faptului că el a avut statutul de secund până în iarna acestui an, când Federația de la Tunis a decis să îl demită pe Mondher Kebaier. Kadri a avut inițial rolul de interimar, dar pentru că echipa a mers bine sub comanda lui, a rămas la timonă și pentru Mondial. El primește 130.000 de euro/an conform actualului contract, adică salariul unui fotbalist peste medie din campionatul României.
Salariile celor 32 de selecționeri de la Campionatul Mondial
1. Hansi Flick (Germania) - 6,5 milioane €
2. Gareth Southgate (Anglia) - 5,8 milioane €
3. Didier Deschamps (Franța) - 3,8 milioane €
4. Tite (Brazilia) - 3,6 milioane €
5-6. Louis Van Gaal (Olanda) - 2,9 milioane €
5-6. Gerardo Martino (Mexic) - 2,9 milioane €
7. Lionel Scaloni (Argentina) - 2,6 milioane €
8. Felix Sanchez Bas (Qatar) - 2,4 milioane €
9. Fernando Santos (Portugalia) - 2,25 milioane €
10. Murat Yakin (Elveția) - 1,6 milioane €
11-12. Paulo Bento (Coreea de Sud) - 1,3 milioane €
11-12. Graham Arnold (Australia) - 1,3 milioane €
13. Gregg Berhalter (SUA) - 1,25 milioane €
14. Roberto Martinez (Belgia) - 1,2 milioane €
15. Luis Enrique (Spania) - 1,15 milioane €
16-17. Herve Renard (Arabia Saudită) - 1,1 milioane €
16-17. Kasper Hjulmand (Danemarca) - 1,1 milioane €
18-19. Carlo Queiroz (Iran) - 1 milion €
18-19. Hajime Moriyasu (Japonia) - 1 milion €
20. Walid Regragui (Maroc) - 920.000 €
21. Diego Alonso (Uruguay) - 860.000 €
22. Gustavo Alfaro (Ecuador) - 770.000 €
23. Dragan Stojkovic (Serbia) - 650.000 €
24. Zlatko Dalic (Croația) - 550.000 €
25. Czesław Michniewicz (Polonia) - 500.000 €
26. John Pastor (Canada) - 480.000 €
27. Otto Addo (Ghana) - 400.000 €
28. Robert Page (Țara Galilor) - 380.000 €
29. Luis Fernando (Costa Rica) - 350.000 €
30. Rigobert Song (Camerun) - 340.000 €
31. Aliou Cisse (Senegal) - 310.000 €
32. Jalel Kadri (Tunisia) - 130.000 €
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo