Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Spania, într-o continuă derivă în ultimii 8 ani. Ibericii n-au trecut de optimi la ultimele 2 CM

Eurosport
DeEurosport

Publicat 07/12/2022 la 12:43 GMT+2

Spania a fost eliminată din optimile Cupei Mondiale din Qatar, după un eșec la loviturile de departajare în fața Marocului, însă această contraperformanță este o nouă pagină într-o carte plină de insuccese cu care se tot confruntă ibericii în ultimii ani.

Spain head coach Luis Enrique

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Tibi Munteanu
Spania a suferit aseară un nou eșec usturător în privința performanțelor, fiind eliminată din optimile Cupei Mondiale din Qatar de către Maroc, după un meci în care nu s-a marcat niciun gol după 120 de minute de joc. Pentru iberici este o contraperformanță uriașă, mai ales că păreau convinși că sunt pe lista favoriților după primul meci, când au învins cu 7-0 Costa Rica, anihilându-i total pe adversari, care n-au reușit să-și creeze nici măcar o ocazie.
Selecționerul Luis Enrique se baza pe unul dintre cele mai valoroase loturi de la acest Mondial, fiind al 5-lea din punct de vedere al cotei, sub Anglia (1.26 miliarde de €), Brazilia (1.14 miliarde de €), Franța (1.08 miliarde de €) și Portugalia (937 milioane de €), cei 26 de fotbaliști spanioli totalizând 902 milioane de euro. Chiar și așa, ibericii părăsesc competiția din faza optimilor, nefiind capabili să marcheze împotriva Marocului, o selecționată mult mai slab cotată, nici măcar de la loviturile de la 11 metri.
Odată cu acest rezultat, Spania a scris o pagină neagră în istoria lor, dar și din istoria Cupei Mondiale, fiind prima echipă care a pierdut 4 serii de lovituri de departajare și abia a 2-a care nu a marcat niciun gol la loteria penalty-urilor, după Elveția, într-un meci cu Ucraina în 2006.
De asemenea, de 8 ani, Spania parcă nu se mai regăsește, cu toate că sportul este o adevărată "religie" printre iberici, dar și infrastructura și investițiile în sport sunt în continuare la un nivel ridicat, însă pare că toate acestea nu se reflectă în performanțele echipei naționale în ultimii ani.
La fel ca în ediția actuală, spaniolii au părăsit competiția în optimi și în urmă cu 4 ani, la Mondialul organizat de Rusia, când chiar selecționata țării gazdă i-a răpus pe băieții lui Fernando Hierro. Nici în grupe nu avuseseră ibericii un parcurs prea bun, pentru că au terminat la egalitate, 3-3, cu Portugalia, în celebrul meci în care Cristiano Ronaldo a bifat un hat-trick, o remiză cu Maroc, scor 2-2 și a învins Iran la limită, cu 1-0.
În cazul Campionatului Mondial din 2014, găzduit de Brazilia, spaniolii nici măcar n-au reușit să treacă de faza grupelor, cu toate că jucau din postura de campioană en-titre. O victorie cu Australia la scor de neprezentare nu a fost suficientă, pentru că în fața celor din Chile au pierdut cu 2-0, iar contra Olandei au încasat 5 goluri. La vremea respectivă, Vicente del Bosque ocupa poziția de selecționer, însă cu toate schimbările survenite ulterior pe banca tehnică, Spania tot nu a reușit să redevină forța care domina fotbalul în perioada 2008-2012, când au câștigat două Campionate Europene consecutive și un turneu final Mondial.
Citește și:

Naționala Spaniei, într-o continuă derivă, în ciuda schimbărilor de generații

Spaniolii n-au ratat niciun Campionat Mondial de la ediția din 1978 și până-n prezent, fiind una dintre cele mai puternice selecționate din istorie din acest punct de vedere, însă simpla participare nu înseamnă o mare performanță, pentru că rezultatele au fost mult sub așteptări aproape de fiecare dată.
Din cele 12 participări consecutive la turneul final mondial, "Furia Roja" a ajuns până în sferturile de finală în doar 4 rânduri și o singură dată au prins și semifinalele, la ediția din 2010, organizată în Africa de Sud, pe care au și câștigat-o.
Forma spaniolilor este, de asemenea, una slabă în ceea ce privește meciurile de la Cupa Mondială, pentru că în ultimele 11 partide, s-au bifat doar 3 victorii, toate cu naționale fără prea mari pretenții. Cu Australia în 2014, Iran în 2018 și Costa Rica anul acesta sunt singurele succese înregistrate de iberici, formații din afara top 20 în clasamentul FIFA la momentul respectiv.
Totuși, generațiile s-au schimbat, ultimul Mondial cu jucători legendari precum Iker Casillas, Carles Puyol, Gerard Pique, David Villa, Fernando Torres, Xavi Hernandez sau Andres Iniesta a fost în 2014, când s-a dat vina pe "blestemul campioanei" pentru eliminarea prematură încă din faza grupelor.
Ulterior, au tot apărut fotbaliști interesanți, cu o cotă importantă în fotbalul mondial, cum este și cazul mijlocașilor Pedri sau Gavi, apăruți de curând în tabăra Barcelonei, dar și alții precum Ferran Torres, Dani Olmo, Nico Williams sau Unai Simon, alături de deja "veteranii" Marco Asensio, Aymeric Laporte, Marcos Llorente, Rodri sau Alvaro Morata. Chiar și așa, naționala Spaniei pare să nu găsească drumul către o performanță notabilă, pentru că și la ultima ediție a Campionatului European a fost eliminată de Italia în semifinale după 4-1.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol