#VOCE Fotbalul, inima celei mai mici campioane

Nu te-ai aștepta că primul meci internațional în afară Marii Britanii să fi avut loc în Montevideo, Uruguay, nu? Probabil că, la un "Vrei Să Fii Miliardar?", ai cauta exemple mai, să zicem, europene. 16 mai 1901, între vecini, Uruguay-Argentina, partida dând startul și unei rivalități care dăinuiește până în zilele noastre și, probabil, multe decenii de acum încolo.

A fost o combinație între politică și istorie rasială care a dus fotbalul la rang de "sport-rege" în micuța țară. Micuța între doi coloși ai Americii de Sud, Argentina și Brazilia. Migranții europeni au adus mingea pe pământ uruguayan, după ce țara și-a câștigat independența față de brazilieni, la 25 august 1828, după o perioada tumultoasă, începută cu rezistență Charruas în față colonialistilor spanioli, în secolul 15, și încheiată cu liniștea adusă odată cu venirea la putere a lui Jose Batlle y Ordonez, ale cărui politici sociale și, mai ales, economice au adus Uruguayul în postura de Elvetie a Americii de Sud. Reprezentanții minorităților au fost puternic legitimate în perioada lui Ordonez, pentru care fotbalul a fost un liant pentru a crea armonia în comunitate. Rețeta perfectă.

Diversitatea din clasa politică s-a oglindit și în echipa națională, ale căror influențe italiene și-au pus amprenta asupra jocului, în 1913 fiind preluată de imigranți din Cizma care au făcut cunoscută selecționată drept Penarol și au transmis fotbaliștilor tacticile europene de a juca fotbal, un progres evident față de percepția sud-americană, iar diversitatea s-a simțit și la "strămoșul" Copei America, când Uruguayul a fost singura echipa care a aliniat doi jucători de culoare la startul meciurilor. Iar asta a declanșat un scandal imens, celestii fiind acuzați de reprezentanții Chile că încalcă "regulile diplomatice"(?!?). Un scandal care a fost rezolvat, ulterior, la nivel de guverne, pentru care chilienii și-au prezentat chiar și scuze oficiale.

Dar momentul în care planeta fotbalului s-a convins că are de-a face cu o forță în sportul cu balonul rotund au fost Jocurile Olimpice de la Paris, din 1924, când Uruguayul a câștigat aurul în fața europenilor, performanță repetată și peste patru ani, în Olanda, condusă magistral, din teren, de Andrade, primul jucător de culoare care ia parte la Olimpiada. Și s-au întrunit suficiente criterii pentru a desemna micuța țară atlantică ca fiind prima organizatoare a unui Campionat Mondial de Fotbal, decizie luată cu câteva luni înainte de desfășurarea luni, ceva de neconceput astăzi.

Mondialul din '30 a însemnat și confirmarea supremației uruguayene la nivel internațional, după ce au trecut de, cine altcineva, Argentina în finală cu scorul 4-2, pe un Estadio Centenario în erupție, cu spectatori peste capacitatea maximă a stadionului, 80.000, la un turneu final ce s-a jucat și la umbra neprezentării multor forțe europene la Montevideo. Erau vremuri dificile pe "Bătrânul Continent" din perspectiva economică și multe puteri fotbalistice de la acel moment și-au motivat astfel decizia de a nu trece Oceanul pentru turneul din Republica Orientală de Uruguay, denumire oficială, decizia nefiind pe placul oficialilor celesti. Un fapt interesant e că țările europene ce au ajuns, totuși, în America de Sud, au fost ajutate financiar de către țară-gazdă pentru transportul ce a durat aproape zece zile.

Calificându-se automat pentru Mondialul italian din 1934, ori "Mondialul lui Mussolini", cum a intrat în istorie, Uruguayul a ales să boicoteze competiția, fiind și prima campioană mondială care nu își apără trofeul la turneul final imediat următor. Hotărârea fusese luată în birourile federației de la Montevideo în urmă refuzurilor marii părți a Europei de a se prezența în Uruguay '30. Sau cum să te joci de-a șoarecele și pisica, varianta la cel mai înalt nivel al fotbalului. Dar sportul inventat de englezi a rămas religie în Uruguay și, după un nou boicot, Franța '38, de data asta și alături de vecinii argentinieni, selecționata celestă a revenit în competiția căreia i-a dat startul după război, în 1950, în Brazilia.

Erau anii în care la nord de Montevideo se anunța o pretendentă serioasă la supremația mondială, selctionata Verde-amarela, care amenința coroana naționalei celeste. Acolo, în Brazilia, uruguayenii s-au revanșat pentru toate frustrările cumulate în toți acești ani de lipsă și lipsuri, iar victima a fost Bolivia care a fost zdrobită în primul meci și ultimul meci al grupei cu 8-0. Ultimul pentru că celelalte două componente - Scoția și Turcia - s-au retras fix înainte de începerea Mondialului Carioca. Și după un parcurs fără greșeală ale celor două țări ce mărginesc Rio Negro, acestea s-au întâlnit, cum era de așteptat, în marea finală, pe faimosul Maracana, în ceea ce avea să servească drept cea mai mare audiență prezentă la un meci de fotbal, puțin peste două sute de mii de suflete. Și asta până în ziua de azi. Aici avea să fie inventat și propagat termenul de "Maracanozo", care și acum descrie o imensă supărare, un dezastru, colaps, pe care brazilienii l-au mai simțit doar la 1-7 contra Germaniei. Tot la Mondial. Și tot pe teren propriu. Victoria aia cu 2-1 din finală a fost ca un cutremur în zona Americii de Sud, având în vedere că brazilienii deja inscripționaseră tricourile de campioni și ritmurile de samba se ascuțeau pentru petrecerile de după. Mai ales după ce Friaca deschisese scorul și părea că firescul rămâne firesc și țara-gazdă va triumfa încă o dată. Dar uruguayenii și-au amintit că fotbalul e mult mai mult decât un sport pentru ei, un curent social care unește și strânge comunități în jurul selecționatei bleu-ciel și au făcut ca zicala cu David și Golliat să se respecte la Mondialul brazilian.

Au urmat participări consecutive ale micuței țări, până în 1990, cu locuri 4 în Elveția '54 și Mexic '70, apoi căderea din anii '90 și revenirea în 2002, la Mondialul asiatic, unde speranțele au ajuns deșarte în generația lui Recoba și Forlan. Și cum uruguayenii nu uită că se trag din populația Charruas, și-au luat revanșa în 2010, cu o participare care va rămâne mereu întipărită în mintea iubitorilor de fotbal datorită unui meci absolut nebun, cel din sferturi, împotriva Ghanei.

Erau minutele de prelungire ale acelui sfert jucat la Johannesburg, nu mai erau 200 de mii în tribune, dar vreo 80 de mii tot au fost să vadă Uruguayul cum testează apele semifinalelor. Și a venit o lovitură liberă a Ghanei, o bâlbâiala sau meleu, cum ar suna la Fotbal Minut cu Minut, în careul uruguayan, și o minge trimisă către poartă far' de portar și un Luis Suarez care a ridicat palmele că la handbal și a respins mingea de pe linia porții. Iar aici descoperi, încă o dată, spiritul Uruguayului cu care a câștigat turneele alea olimpice, apoi mondiale de la începutul și mijlocul secolului 20. Ce s-a întâmplat apoi e deja istorie, un Suarez trimis la cabine și un penalty în bară, cu o loterie care nu putea fi decât a celestilor pentru prima semifinală din "epoca modernă" a Mondialelor. Bineînțeles că fostul atacant al Barcelonei a fost numit, decorativ, persoană non-grata în Ghana, nu că și-ar fi făcut concediile acolo, și bineînțeles că sportivitatea acestuia a fost pusă, pentru a câtă oară, la îndoială.

2022 a fost o nouă mostră a dramatismului care a survolat mereu deasupra micuței țări cu o minge de fiotbal în loc de inimă. Un nou penalty ratat de Ghana, o revenire miraculoasă, dar sufocată de o Portugalie care i-a trasat drumul spre optimi coreenilor, dar și de un arbitru care nu l-a crezut pe Cavani. Uruguay a terminat în lacrimi o eră în care Luis Suarez și Edinson Cavani au terorizat apărările Europei, dar nu au adus al treilea trofeu mondial în frumosul Montevideo pentru un "Maracanazo" modern. Istoria va reține însă altceva.

O țară cu puțin peste 3 milioane de locuitori, trecută prin încercările conquiztadorilor ori mercenarilor, cu vecini aproape sufocați. Uruguay, o bucată de pământ ce se hrănește cu un sport. Numește o poveste de dragoste mai frumoasă decât Uruguay și fotbalul. O să aștept.

Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.