"Condoleanțe pentru tatăl tău!". Fază îngrozitoare după Anglia - RD Congo. Toți îi ascunseseră că părintele său s-a stins

Selecționerul din Republica Democrată Congo, francezul Sebastien Desabre, a aflat abia în conferința de presă de după partida cu Anglia că tatăl său a decedat în ziua partidei. Oficialii Federației i-au ascuns asta pentru ca antrenorul să fie concentrat exclusiv la meci, astfel că a rezultat un moment îngrozitor.

Sebastien Desabre, selecționerul din RD Congo, a aflat de la un jurnalist vestea tragică a morții tatălui său

Credit imagine: Getty Images

Selecţionata Angliei s-a calificat cu emoţii în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins echipa RD Congo cu scorul de 2-1 (0-1), miercuri, pe Atlanta Stadium, într-un meci din şaisprezecimile de finală ale turneului final găzduit de Statele Unite, Mexic şi Canada.
Vicecampioana Europei a câştigat greu, reuşind să întoarcă scorul în ultimul sfert de oră, prin dubla lui Harry Kane (75, 86), după ce africanii au condus cea mai mare parte a timpului prin golul lui Brian Cipenga (7).
RD Congo, la a doua sa participare la Cupa Mondială, după ce în 1974 (sub numele de Zair) a pierdut toate jocurile, a trecut în premieră de faza grupelor competiţie. În cele 57 de meciuri anterioare sub comanda lui Sebastien Desabre, RD Congo primise într-un singur caz mai mult de un gol.

Cei din Congo i-au ascuns lui Desabre moartea tatălui său. Un jurnalist i-a spus "condoleanțe"

Fără doar și poate tehnicianul francez de pe banca africanilor e unul dintre motivele pentru care "leoparzii" au făcut o figură atât de frumoasă, motiv pentru care cei din stafful administrativ al echipei au evitat să îi spună că tatăl său a murit în ziua partidei cu Anglia. Oficialii au vrut să se asigure că antrenorul e concentrat 100% la meci și au creat, indirect, un moment îngrozitor.
Asta pentru că informația se propagase și ajunsese inclusiv la urechile jurnaliștilor Kinshasa, astfel că în conferință, primul ziarist care a vrut să îi pună o întrebare tehnicianului a început cu un mesaj de susținere: "Condoleanțe pentru tatăl dumneavoastră". Evident, acesta nu a luat în calcul că antrenorul ar putea să nu știe încă despre tragicul eveniment, oferindu-i vestea într-un mod șocant și brutal.
"Mulțumesc", a putut articula Desabre, în timp ce fața i s-a schimbat. Imediat după, tehnicianul s-a ridicat de pe scaun și a părăsit sala de conferințe, vestea dispariției părintelui său fiind, normal, greu de gestionat.
Înainte de a ajunge în sala de conferințe, Desabre s-a oprit pentru un scurt flash-interviu pentru BeInSports, în care a analizat, pe scurt, partida.
"Suntem dezamăgiți, pentru că am crezut în șansele noastre. Cred că am jucat un meci bun. Unul dintre cei mai buni jucători din lume (n.r. Harry Kane) ne-a marcat două goluri, e păcat.
Trebuie să-i felicităm pe jucători, au câștigat multă experiență, fotbalul în Congo se construiește cu astfel de experiențe, de prestații. Am avut poate prea puțină experiență în finalul partidei, dar continuăm să progresăm", a spus Desabre.
Dacă Republica Democrată Congo se va întoarce acasă, lăsând totuși în spate un Mondial în care a impresionat, Anglia se pregătește de duelul cu Mexic, din optimile de finală.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo