Cum ar putea influența clima și distanțele meciurile de la Cupa Mondială 2026?

Cupa Mondială din 2026 este una diferită din mai multe puncte de vedere. Pe lângă noul format cu 48 de echipe și 104 meciuri, turneul organizat în Statele Unite, Canada și Mexic vine și cu o provocare uriașă pentru jucători: distanțele foarte mari dintre orașe și diferențele de climă.

Cupa Mondială 2026

Credit imagine: Eurosport

Pentru prima dată în istoria Cupei Mondiale, trei țări găzduiesc competiția, iar asta înseamnă deplasări extrem de lungi pentru echipe și suporteri. Unele naționale vor fi nevoite să călătorească mii de kilometri între meciurile din faza grupelor, lucru care poate influența serios recuperarea și pregătirea fizică. Astfel de considerente pot afecta serios nivelul de joc, iar surprizele pot apărea mult mai ușor.

Diferențe însemnate de temperatură

Statele Unite ale Americii are o întindere foarte mare, iar zonele prezintă climate diferite. În timp ce unele partide se vor disputa în condiții ideale, altele pot aduce probleme serioase din cauza căldurii și umidității.
Orașe precum Dallas, Houston sau Monterrey sunt recunoscute pentru temperaturile ridicate din timpul verii. În schimb, în Vancouver sau Toronto condițiile sunt mult mai blânde. Aceste diferențe pot influența ritmul jocului și stilul unor echipe.
Naționalele europene, obișnuite cu temperaturi mai scăzute, pot avea probleme în meciurile disputate pe căldură puternică. În schimb, reprezentativele din America de Sud sau Africa sunt mult mai obișnuite cu astfel de condiții.
În Qatar, aceste diferențe de temperatură și-au spus cuvântul. Nu au fost puține surprize, mai ales în faza grupelor. Arabia Saudită a învins viitoarea campioană mondială Argentina, Japonia a trecut de Spania, iar Coreea de Sud a surclasat-o pe Portugalia. Chiar dacă nu toate rezultatele au fost influențate în mod direct de temperatura de la ora partidei, acest aspect a avut un cuvânt de spus.

Recuperarea jucătorilor poate fi mai dificilă

Programul încărcat și zborurile lungi pot avea un impact uriaș asupra recuperării jucătorilor. În fotbalul modern, detaliile legate de odihnă și refacere contează enorm.
Putem adăuga faptul că Mondialul din 2026 vine după un sezon extrem de încărcat pentru marile staruri ale Europei. Mulți fotbaliști vor ajunge la turneu după zeci de meciuri disputate în campionat și în cupele europene. De asemenea, unii au suferit accidentări pe finalul stagiunilor. Kylian Mbappe, Lamine Yamal sau Nico Williams se află într-o cursă contracronometru de a intra în ritm, înainte de turneul final.

Stiluri de joc schimbate

Cum parcursul echipelor din fazele superioare va fi mai lung, fiind adăugat încă un meci în fazele eliminatorii, antrenorii vor roti mai mult jucătorii. Cel mai probabil naționalele importante își vor dori să rezolve calificarea încă din primele două partide, pentru ca în ultimul duel din grupe să fie utilizate rezervele.
Condițiile dificile pot influența și stilul echipelor. Unele naționale vor încerca probabil să joace mai prudent, pentru a conserva energia jucătorilor. Meciurile disputate pe temperaturi foarte ridicate pot avea un ritm mai scăzut, mai ales în repriza secundă. Astfel, este de așteptat ca numărul golurilor și cel al șuturilor să fie mai scăzut ca de obicei. În aceste condiții, este interesant de urmărit cum vor arăta cotele pre-meci și live pe platforme de pariuri online, în special cele pe piețele ”Sub”.
Într-un final, exact astfel de elemente pot transforma turneul din vară în unul din cele mai spectaculoase din istorie. Diversitatea orașelor, atmosfera diferită și dimensiunea competiției vor crea un turneu complet aparte. Sunt prezente naționale de pe toate continentele, cu diferite stiluri de joc.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo