Englezii se tem de repetarea "ruşinii de la Gijon". Decizie controversată a FIFA, înainte de meciurile 3 din grupele CM

FIFA a decis ca partidele "pereche" din ultima etapă a grupelor să nu fie întrerupte, în cazul în care celălalt meci disputat la aceeaşi oră este afectat de întărzieri din cauza vremii. În teorie, această decizie poate crea injusteţe, englezii vorbind chiar de o posibilă repetare a "Ruşinii de la Gijon", din 1982.

Franţa - Irak a fost întrerupt o oră şi jumătate din cauza unei furtuni. Dacă situaţia se repetă într-un meci din runda 3, cealaltă partidă din grupă nu va fi întreruptă

Credit imagine: Getty Images

Începând din această seară, emoțiile cresc, ultimele meciuri din grupele Mondialului urmând a configura 16-imile competiției. Orele de începere ale partidelor sunt sincronizate, astfel încât nicio naţională să nu aibă avantaj din punct de vedere al cunoaşterii rezultatului final din celălalt meci.
E un efort de asigura menținerea integrităţii competiției la care FIFA şi UEFA apelează de mult timp, doar că, de data aceasta, forul continental se confruntă şi cu vremea. Mai multe partide au fost deja afectate de întărâzieri, în contextul unui climat volatil în America de Nord.
Iar Daily Mail a aflat că, în cazul în care unul dintre meciurile din ultima rundă este suspendat provizoriu din cauza vremii, celălalt meci din grupă nu va fi oprit la rândul lui, pentru a asigura fair-play-ul.
Situația deschide ușa pentru posibilitatea ca două echipe să ştie cu exactitate de ce rezultat au nevoie pentru a se califica, ceea ce e incorect.
De cum au aflat că FIFA nu va întrerupe partida "pereche", în caz de condiţii meteo nefavorabile, englezii şi-au amintit de "Rușinea de la Gijon", de la Mondialul din 1982. Atunci, Germania şi Austria, două ţări vecine, ştiau că orice victorie a nemților, la mai puţin de 3 goluri diferenţă, duce la calificarea ambelor formaţii. Mannschaftul a punctat pentru 1-0, iar de acolo confruntarea s-a transformat într-o farsă, cele două naţionale făcând eforturi pentru a nu mai schimba scorul.
Acea partidă a dus la revizuirea sistemului şi la jucarea partidelor la aceeaşi oră, în ultimul meci din grupă, conform articolului 12.4 din Regulamentul Cupei Mondiale.
Acum, însă, în contextul întreruperii unei partide, integritatea competiției ar putea fi iar afectată. Iar riscul nu e deloc mic, dacă ne raportăm la faptul că duelul dintre Franţa şi Irak, scor 3-0, a fost oprit mai bine de o oră şi jumătate, la pauză, din cauza unei furtuni.

7 echipe sunt sigure de 16-imi la Mondial, 5 nu mai au vreo şansă de calificare

Un total de şapte echipe şi-au asigurat deja locurile în runda 16-imilor de finală, în timp ce alte cinci ştiu că trebuie să-şi facă bagajele, deoarece nu mai pot să se numere printre cele opt cele mai bune echipe clasate pe locul trei, înaintea ultimei etape din faza grupelor la Cupa Mondială.
Mexic, Statele Unite, Germania, Argentina, Franţa, Norvegia şi Columbia şi-au asigurat locurile în faza eliminatorie. Haiti, Turcia, Tunisia, Iordania şi Panama nu se mai pot afla printre cele opt cele mai bune echipe clasate pe locul trei care se califică de asemenea pentru runda următoare.
Pentru a stabili criteriile de departajare în caz de egalitate la puncte, FIFA a optat de data aceasta pentru rezultatele directe între echipele la egalitate din aceeaşi grupă, mai degrabă decât pentru golaveraj, care rămâne al doilea criteriu de departajare.
Urmează cel mai mare număr de goluri marcate, criteriul Fair Play (cartonaşele primite de echipă) şi, ca o nouă măsură, clasamentul FIFA, înlocuind tragerea la sorţi care ar putea determina aleatoriu o calificare.
Pentru a selecta cele opt echipe clasate pe locul trei, se ia în considerare numărul de puncte, urmat de golaveraj, goluri marcate, cartonaşe primite şi clasamentul FIFA. Pentru a stabili meciurile în cruce cu echipele de pe locul trei în grupe, FIFA ia în considerare până la 495 de combinaţii posibile.
Dintre favorite, Spania, Brazilia şi Portugalia au nevoie doar de o remiză pentru a avansa în faza eliminatorie, dar ar putea termina şi pe locul trei în grupele lor în cazul unui eşec. Cu toate țintesc, însă, locul 1, depinzând exclusiv de ele pentru a termina acolo.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo