FIFA, decizie scandaloasă prin nominalizările pentru cel mai bun 11 de la Cupa Mondială 2026! Indignare în Spania
Publicat 21/07/2026 la 10:24 GMT+3
FIFA a stârnit o sumedenie de controverse la Cupa Mondială 2026 și nu se oprește nici după încheierea competiției. A doua zi după finala câștigată de Spania contra Argentinei, forul mondial a dezvăluit nominalizările pentru cel mai bun 11 al turneului final, iar fanii de pretutindeni, în special cei iberici, au constatat cu stupoare că de pe lista fundașilor centrali lipsesc Laporte și Cubarsi.
Pau Cubarsi și Gianni Infantino
Credit imagine: Getty Images
FIFA a luat mai multe decizii nepopulare înainte și în timpul Cupei Mondiale din 2026, iar forul care guvernează fotbalul mondial "a dat cu bâta în baltă" și după finalul competiției. Ca de fiecare dată după un turneu final, fanii din toată lumea au posibilitatea să voteze cel mai bun 11, iar FIFA a generat o mare controversă prin nominalizările făcute.
Pentru echipa ideală, FIFA a nominalizat 28 de fotbaliști (5 portari, 8 fundași, 9 mijlocași și 6 atacanți) din care fanii îi pot alege pe cei mai buni 11. Aproape de fiecare dată există proteste față de aceste nominalizări, mai mult sau mai puțin întemeiate, dar de această dată anumite decizii ale FIFA au fost cu adevărat scandaloase.
FIFA nu i-a inclus pe Laporte și Cubarsi pe lista nominalizaților pentru echipa ideală a Cupei Mondiale
Cea mai mare indignare e generată de faptul că pe lista fundașilor nu se regăsesc Aymeric Laporte și Pau Cubarsi. Cei doi apărători centrali au contribuit din plin la triumful Spaniei, care a primit un singur gol pe parcursul turneului final, în sfertul de finală cu Belgia (2-1). Cu toate astea, niciunul dintre oamenii care au format cel mai solid cuplu de fundași centrali nu poate prinde echipa turneului, ceea ce a creat furie în rândul fanilor și experților din Spania.
Decizia FIFA e cu atât mai ciudată cu cât Pau Cubarsi a fost desemnat cel mai bun tânăr jucător de la Cupa Mondială. În mod normal, un jucător care câștigă un asemenea premiu nu avea voie să lipsească de pe lista nominalizaților pentru echipa turneului, dar FIFA a hotărât altfel.
Dintre cei 8 fundași nominalizați de FIFA pentru echipa turneului, 3 sunt laterali (Marc Cucurella, Pedro Porro și Nuno Mendes) și 5 sunt centrali (Virgil Van Dijk, Dayot Upamecano, Gabriel, Lisandro Martinez și Cristian Romero). E imposibil de explicat cum au judecat cei de la FIFA când i-au ales pe Van Dijk sau Gabriel în loc de Laporte și Cubarsi, în condițiile în care Olanda a ieșit în 16-imi și a primit gol în fiecare meci, iar Brazilia s-a oprit în optimi și a ținut poarta intactă doar cu Haiti și Scoția.
Ignorarea lui Laporte sau Cubarsi nu a fost singura decizie care a ridicat multe sprâncene. De exemplu, de pe lista mijlocașilor lipsesc oameni precum Dani Olmo sau Declan Rice și apar Luka Modric sau Ismael Saibari.
Lista nominalizaților FIFA pentru echipa ideală de la Cupa Mondială
- Portari: Unai Simon, Vozinha, Dibu Martínez, Jordan Pickford și Eloy Room
- Fundași: Marc Cucurella, Pedro Porro, Nuno Mendes, Virgil Van Dijk, Dayot Upamecano, Gabriel, Lisandro Martinez și Cristian Romero
- Mijlocași: Rodri, Lamine Yamal, Jude Bellingham, Michael Olise, Vinicius, Enzo Fernandez, Ousmane Dembele, Luka Modric și Ismael Saibari
- Atacanți: Mikel Oyarzabal, Kylian Mbappe, Julian Quinones, Harry Kane, Erling Haaland și Lionel Messi.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Spain
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2203.png)
1
0
Argentina
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2768.png)
Promo
Promo