Germania, campioană mondială în 2026? Răspunsul marelui Jurgen Klinsmann

Germania are o şansă de a câştiga Cupa Mondială 2026, a opinat fostul selecţioner german Jurgen Klinsmann. "Panzerele" au parte de o grupă uşoară, dar marea provocare va fi în fazele eliminatorii.

Hatte große Lust auf den Job in Südkorea: Jürgen Klinsmann

Credit imagine: SID

Klinsmann a spus într-un interviu la Sky TV că turneul final cu 48 de echipe din Statele Unite, Mexic şi Canada va fi o mare provocare pentru toată lumea, dar că el consideră Germania una dintre favorite.
''Totul este posibil. Germania este în grupul favoritelor, alături de celelalte naţiuni europene majore. Şi apoi sunt cele două mega-ţări, Brazilia şi Argentina, care, desigur, au de spus un cuvânt. Dar orice este posibil, a declarat Klinsmann. Acest turneu va fi o provocare uriaşă pentru toate echipele participante; va fi un maraton. Şi de ce să nu trecem de acest maraton, să rămânem în el până la sfârşit şi poate să reuşim marea surpriză de a deveni campioni mondiali'', a explicat fostul mare atacant.
Klinsmann, în vârstă de 61 de ani, a câştigat Cupa Mondială din 1990 şi Euro 1996 ca jucător. El a antrenat Germania la ediţia de acasă în 2006, clasându-se pe locul trei. S-a întors ca antrenor al echipei SUA în 2014, când Germania a câştigat ultimul său titlu sub conducerea fostului său secund Joachium Loew.
Germania, cvadrupla campioană, a fost eliminată în faza grupelor la ultimele două Cupe Mondiale din 2018 şi 2022. Acum, nemţii sunt în grupă cu Ecuador, Coasta de Fildeş şi Curacao, astfel că o calificare în fazele eliminatorii pare o formalitate.
Sursa: Agerpres
Joe Cole și Peter Crouch au luat lecții de rugby și au jucat golf împreună, dezvăluind cine e fotbalistul care se descurcă admirabil la ultimul dintre cele două sporturi + ce antrenor celebru a încercat să-l îmbete pe fostul jucător de la Chelsea. Emisiunea va fi sâmbătă de la ora 15.00 pe Eurosport 1. Toate edițiile sunt disponibile pe HBO Max.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo