Ireal cât costă cel mai ieftin bilet la finala Cupei Mondiale! Federația Spaniolă a răbufnit: "E scandalos"! Prețul maxim e absolut halucinant

FIFA a făcut o afacere imensă din Cupa Mondială, dar și-a atras critici vehemente din cauza prețurilor exorbitante la bilete. Așa cum era de așteptat, interesul pentru marea finală e uriaș, iar forul mondial profită din plin. Conform L'Equipe, cel mai ieftin tichet pentru ultimul act costă peste 4000 de euro, iar cel mai scump ajunge la suma astronomică de 188.000 de euro.

27 de formaţii s-au calificat deja în 16-imile Mondialului

Credit imagine: Getty Images

Cupa Mondială din acest an a fost marcată de mai multe controverse, care au afectat serios imaginea FIFA la nivel planetar, dar forul care guvernează fotbalul mondial pare total indiferent față de valul de critici pe care îl înfruntă. Din punct de vedere financiar, turneul final din SUA, Canada și Mexic a fost un succes pentru FIFA, care a părut preocupată în primul rând de încasările colosale, în detrimentul satisfacției fanilor.
Pauzele de hidratare din fiecare meci au fost în realitate pauze publicitare și au atras critici vehemente, iar prețul uriaș al biletelor a reprezentat o altă problemă majoră. Totuși, FIFA a profitat din plin de interesul uriaș pentru turneul final și a ridicat cât a putut de mult prețurile, iar ceea ce se întâmplă înainte de marea finală este fără precedent.

Prețurile biletelor la finala Cupei Mondiale ating praguri astronimice! Federația Spaniolă s-a revoltat

Conform L'Equipe, ultimele bilete disponibile pentru ultimul act de la New York, alocate fanilor celor două combatante, se vând pe site-ul oficial de revânzare, controlat de FIFA (forul mondial percepe și o taxă de 15% din valoarea fiecărui bilet revândut), la prețuri exorbitante. Cel mai ieftin tichet disponibil costă 4.451 de euro, iar cel mai scump atinge fabuloasa sumă de 188.803 euro.
Spania e prima finalistă a Cupei Mondiale, după ce a învins Franța cu 2-0 în prima semifinală, iar Federația de la Madrid s-a revoltat față de costul atât de ridicat al biletelor.
"Aceste prețuri sunt ca biletele de avion: fluctuează constant. Este cu adevărat scandalos. Este inacceptabil. Mulți fani spanioli, din clasele de mijloc și muncitoare, fac sacrificii enorme pentru a fi la turneul final. Pe lângă prețul biletelor, ei trebuie să suporte și costuri uriașe ale zborurilor și hotelurilor. O noapte de cazare costă cel puțin 800 de euro", a declarat Rafael Louzan, președintele Federației Spaniole.
Aceste prețuri sunt foarte departe de cele anunțate de FIFA înainte de punerea în vânzare a biletelor. După cum subliniază L'Equipe, la început au existat oficial patru categorii de prețuri, cuprinse între 800 USD (700 EUR) și 11.000 USD (9.600 EUR). Aceste prețuri crescuseră deja enorm când s-a deschis a patra și ultima fază de vânzări, care va continua până la sfârșitul competiției.
FIFA nu a anunțat deocamdată câte bilete vor fi alocate fanilor celor două finaliste, dar se estimează că suporterii Spaniei, respectiv Angliei sau Argentinei, vor primi cel puțin câte 7.000 de bilete suplimentare. Marea finală se va juca pe MetLife Stadium din New York, stadion cu o capacitate de 82.500 de locuri.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo