Klose, convins că recordul său de goluri de la Cupa Mondială va fi doborât! "Aș vrea s-o facă Messi, e un geniu"
Fostul fotbalist german Miroslav Klose, care deține recordul pentru cele mai multe goluri înscrise în istoria Cupei Mondiale, consideră că recordul său de 16 goluri marcate între 2002 și 2014 va fi doborât la Cupa Mondială din 2026 și îi vede pe Kylian Mbappe și Lionel Messi printre candidații pentru a realiza această performanță, relatează EFE.
Miroslav Klose, Lionel Messi
Credit imagine: Getty Images
"Mă aștept ca recordul meu să fie doborât la acest turneu. Odată cu creșterea numărului de echipe, există mai multe meciuri și, prin urmare, mai multe ocazii de a marca goluri și cred că Argentina și Franța vor ajunge departe", a declarat Klose într-un interviu acordat ziarului Suddeutsche Zeitung.
"Nu am nimic împotriva acestui lucru, recordurile sunt menite să fie doborâte și aș fi fericit dacă Messi ar face-o. Întotdeauna am fost un mare fan al lui Messi, Messi este un geniu. Și am, de asemenea, mult respect pentru selecționerul argentinian, Lionel Scaloni", a spus Klose.
Klose și Scaloni au fost coechipieri la Lazio și, potrivit fostului internațional german, între cei doi s-a menținut o prietenie.
Messi a marcat 13 goluri în turneele Cupei Mondiale, fiind la trei goluri distanță de egalarea recordului lui Klose. Mbappe are 12 goluri marcate la Cupa Mondială, conform Agerpres.
Grupele de la Cupa Mondială din 2026
Grupa A: Mexic, Coreea de Sud, Africa de Sud, Cehia
Grupa B: Canada, Elveția, Qatar, Bosnia și Herțegovina
Grupa C: Brazilia, Maroc, Scoția, Haiti
Grupa D: Statele Unite, Australia, Paraguay, Turcia
Grupa E: Germania, Ecuador, Coasta de Fildeș, Curaçao
Grupa F: Olanda, Japonia, Tunisia, Suedia
Grupa G: Belgia, Iran, Egipt, Noua Zeelandă
Grupa H: Spania, Uruguay, Arabia Saudită, Capul Verde
Grupa I: Franța, Senegal, Norvegia, Irak
Grupa J: Argentina, Austria, Algeria, Iordania
Grupa K: Portugalia, Columbia, Uzbekistan, Republica Democratică Congo
Grupa L: Anglia, Croația, Panama, Ghana
Calendarul Cupei Mondiale 2026
- Faza grupelor: 11-27 iunie
- 16-imi: 28 iunie - 3 iulie
- Optimi: 3-7 iulie
- Sferturi de finală: 9-12 iulie
- Semifinale: 14-15 iulie
- Play-off pentru locul trei: 18 iulie
- Finala: 19 iulie
Campionatul Mondial de fotbal din 2026 va avea loc în perioada 11 iunie - 19 iulie și va fi transmis în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport.
Subiecte asemănătoare
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2768.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2243.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2202.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/4375.png)