Manuel Neuer, convocat la 40 de ani de Nagelsmann pentru Cupa Mondială 2026! Cum arată lotul Germaniei

Portarul Manuel Neuer, la 40 de ani, a fost inclus în lotul naționalei de fotbal a Germaniei pentru Cupa Mondială din America de Nord, astfel că revine în Mannschaft după ce se retrăsese la finalul EURO 2024, transmite DPA.

Rückkehrer Manuel Neuer

Credit imagine: SID

Portarul lui Bayern a adunat 124 de selecții în cei 15 ani în care a evoluat la reprezentativă, fiind campion mondial în 2014.
Neuer a fost convocat de selecționerul Julian Nagelsmann, deoarece succesorul său ca titular, Marc-André ter Stegen, este accidentat, iar fostul căpitan al naționalei are mai multă experiență la turnee majore decât Oliver Baumann, cel care a apărat poarta în preliminarii.
Din lotul de 26 de jucători anunțat de Nagelsmann face parte și adolescentul Lennart Karl (Bayern). Rezerva lui Neuer la Bayern, Jonas Urbig, va fi inclus în delegație, dar nu face parte din lotul oficial.
Turneul final va avea loc între 11 iunie și 19 iulie, în Statele Unite, Mexic și Canada și va fi a cincea Cupă Mondială pentru Neuer. Germania, cvadruplă campioană mondială, a părăsit competiția după faza grupelor la ultimele două ediții, în 2018 și 2022.
Germania va evolua în Grupa E, urmând să joace pe 14 iunie cu Curacao (Houston), pe 20 iunie cu Cote d'Ivoire (Toronto) și pe 25 iunie cu Ecuadorul (East Rutherford), conform Agerpres.

Lotul Germaniei pentru CM 2026

Portari: Oliver Baumann (Hoffenheim), Manuel Neuer (Bayern Munchen), Alexander Nubel (VfB Stuttgart);
Fundași: Waldemar Anton (Borussia Dortmund), Nathaniel Brown (Eintracht Frankfurt), Pascal Gros (Brighton & Hove Albion/Anglia), Joshua Kimmich (Bayern Munchen), David Raum (RB Leipzig), Antonio Rudiger (Real Madrid/Spania), Nico Schlotterbeck (Borussia Dortmund), Jonathan Tah (Bayern Munchen), Malick Thiaw (Newcastle United/Anglia);
Mijlocași: Aleksandar Pavlovic (Bayern Munchen), Jamal Musiala (Bayern Munchen), Nadiem Amiri (Mainz), Jamie Leweling (VfB Stuttgart), Felix Nmecha (Borussia Dortmund), Angelo Stiller (VfB Stuttgart), Leon Goretzka (Bayern Munchen), Lennart Karl (Bayern Munchen), Florian Wirtz (Liverpool/Anglia);
Atacanți: Deniz Undav (VfB Stuttgart), Kai Havertz (Arsenal/Anglia), Maximilian Beier (Borussia Dortmund), Leroy Sane (Galatasaray/Turcia), Nick Woltemade (Newcastle United/Anglia).

Grupele de la Cupa Mondială din 2026

Grupa A: Mexic, Coreea de Sud, Africa de Sud, Cehia
Grupa B: Canada, Elveția, Qatar, Bosnia și Herțegovina
Grupa C: Brazilia, Maroc, Scoția, Haiti
Grupa D: Statele Unite, Australia, Paraguay, Turcia
Grupa E: Germania, Ecuador, Coasta de Fildeș, Curaçao
Grupa F: Olanda, Japonia, Tunisia, Suedia
Grupa G: Belgia, Iran, Egipt, Noua Zeelandă
Grupa H: Spania, Uruguay, Arabia Saudită, Capul Verde
Grupa I: Franța, Senegal, Norvegia, Irak
Grupa J: Argentina, Austria, Algeria, Iordania
Grupa K: Portugalia, Columbia, Uzbekistan, Republica Democratică Congo
Grupa L: Anglia, Croația, Panama, Ghana
Campionatul Mondial de fotbal din 2026 va avea loc în perioada 11 iunie - 19 iulie și va fi transmis în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo