Mbappe, ALL IN pentru al doilea titlu mondial din carieră! "Vreau să mă întorc în Franța cu un trofeu"

Atacantul francez Kylian Mbappe poate deveni cel mai bun marcator din istoria Cupei Mondiale de fotbal, dar starul francez a menționat că mult mai importantă este câștigarea încă unui trofeu mondial, relatează DPA.

Prezentarea echipelor de la Campionatul Mondial 2026 - Franța

Sursa video: SNTV

Mbappe a marcat 12 goluri la turneul final și este la 4 goluri distanță de atacantul german Miroslav Klose care a reușit 16 goluri la patru turnee diferite în perioada 2002-2014.
Atacantul lui Real Madrid a câștigat titlul mondial cu Franța în 2018 și a jucat finala în 2022, reușind un hat-trick în finala cu Argentina, pierdută la loviturile de departajare.
"Desigur că vreau să continui să fac istorie. Dar mai important ca orice îmi doresc să mă întorc în Franța cu un trofeu", a spus Mbappe pentru rețeaua M6.
"Dacă prin marcarea de goluri și depășirea recordului înseamnă că vom câștiga trofeul voi fi primul care va celebra pe Champs-Elysees", a explicat atacantul francez.
Franța debutează la Cupa Mondială, marți, 16 iunie, împotriva Senegalului, Irakul (23 iunie) și Norvegia (26 iunie) fiind celelalte echipe din grupă.
Franța se numără printre favoritele la câștigarea trofeului, având în componență și alte staruri precum Ousmane Dembele și Michael Olise.
Mbappe a spus că obținerea titlului mondial ar putea reprezenta cel mai bun mod de a-și lua rămas bun de la selecționerul Didier Deschamps, care va părăsi banca naționalei Franței după 14 ani.
"Cel mai bun mod prin care putem să-i aducem un omagiu este să câștigăm Cupa Mondială, pentru că el iubește să câștige", a spus Mbappe despre Deschamps, care a câștigat Cupa Mondială și în calitate de jucător, în 1998.
Apoi starul francez a adăugat, citat de Agerpres: "Sper că nu va participa din nou cu altă echipă. Voi pune presiune pe el. Am văzut că sunt discuții despre naționala Italiei care nu are antrenor. Ar fi teribil acest lucru".

Grupele de la Cupa Mondială din 2026

Grupa A: Mexic, Coreea de Sud, Africa de Sud, Cehia
Grupa B: Canada, Elveția, Qatar, Bosnia și Herțegovina
Grupa C: Brazilia, Maroc, Scoția, Haiti
Grupa D: Statele Unite, Australia, Paraguay, Turcia
Grupa E: Germania, Ecuador, Coasta de Fildeș, Curaçao
Grupa F: Olanda, Japonia, Tunisia, Suedia
Grupa G: Belgia, Iran, Egipt, Noua Zeelandă
Grupa H: Spania, Uruguay, Arabia Saudită, Capul Verde
Grupa I: Franța, Senegal, Norvegia, Irak
Grupa J: Argentina, Austria, Algeria, Iordania
Grupa K: Portugalia, Columbia, Uzbekistan, Republica Democratică Congo
Grupa L: Anglia, Croația, Panama, Ghana

Calendarul Cupei Mondiale 2026

  • Faza grupelor: 11-27 iunie
  • 16-imi: 28 iunie - 3 iulie
  • Optimi: 3-7 iulie
  • Sferturi de finală: 9-12 iulie
  • Semifinale: 14-15 iulie
  • Play-off pentru locul trei: 18 iulie
  • Finala: 19 iulie
Campionatul Mondial de fotbal din 2026 va avea loc în perioada 11 iunie - 19 iulie și va fi transmis în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo