Messi va întâlni Spania lui Yamal, pe care îl ţinea în braţe când acesta avea 5 luni. Ce a spus Leo de marea finală a CM

Lionel Messi a prefaţat pe scurt confruntarea cu Spania, din finala Campionatului Mondial 2026. Căpitanul Argentinei se aşteaptă la un duel echilibrat, chiar dacă specialiştii sunt de părere că "Furia Roja" pleacă din postura de mare favorită.

Messi i Yamal

Credit imagine: Imago

Cu un Lionel Messi genial încă o dată, autor a două assisturi, Argentina a întors incredibil semifinala cu Anglia, impunându-se cu 2-1. La ultimul său turneu final, starul "pumelor" va avea ocazia să joace din nou pentru trofeul suprem, dar misiunea se anunţă teribil de grea.
În faţa campioanei mondiale va sta Spania, care nu doar că a distrus Franţa în semifinale, dar a primit un singur gol pe parcursul turneului final. Maşinăria de pase a lui De La Fuente funcționează perfect, astfel că destui experţi cred că Argentina, venită după 4 meciuri la rând pe muchie de cuţit (toate decise pe final, două dintre ele au avut nevoie de prelungiri), va avea o misiune foarte grea.
Messi ştie mai bine ca oricine care e forţa "Furiei Roja", după aproape două decenii petrecute la Barcelona, dar jocul de pase al ibericilor nu pare să îl sperie. Decarul sud-american se așteaptă la un meci echilibrat duminică, mizând probabil pe experienţa superioară a naţionalei pe care o reprezintă.
"Cunosc mulţi jucători din Spania. I-am înfruntat pe mulţi dintre ei şi continui să îi urmăresc. Mulţi dintre ei joacă pentru Barcelona, un club pe care îl iubesc şi pe care îl urmez întotdeauna.
Spania este o echipă mare, cu jucători excepţionali şi un stil de joc distinctiv. Este o formaţie pe care o cunosc foarte bine, cu o filosofie a fotbalului pe care o urmează de mulţi ani.
Deci, va fi un meci special pentru că e o finală a Cupei Mondiale. În mod natural, aştept un meci foarte echilibrat", a spus Leo după ce şi-a condus naţionala spre a treia finală de Mondial (după 2014 şi 2022)

Lionel Messi vs Lamine Yamal, în finala Cupei Mondiale

Duelul de duminică (ora 22:00) va fi şi un duel între trecutul şi prezentul Barcelonei, mulţi specialişti fiind de părere că Lamine Yamal e singurul care s-ar putea apropia de nivelul super-starului argentinian în tricoul blaugrana.
Cei doi vor fi căutaţi de toate camerele TV în finală, la 19 ani distanţă de când au fost protagoniştii unei poze iconice. În decembrie 2007, un ziar din Barcelona a organizat o tombolă caritabilă pentru a alege un bebeluș născut în Catalunya pentru o ședință foto pentru calendarul UNICEF.
Familia câştigătoare şi-a adus fiul de 5 luni, un anume Lamine Yamal. Barcelona l-a trimis la acea şedinţă foto pe un tânăr de mare perspectivă, Leo Messi. Bebelușul pe care cel care avea să devină cel mai mare jucător din istorie l-a ţinut în braţe acum aproape decenii va încerca să "îi fure" trofeul lui Leo, în ceea ce va reprezenta "ultimul dans" al decarului "pumelor" la naţională. Un motiv în plus pentru ca finala CM să fie privită cu sufletul la gură, indiferent de favorita fiecăruia.
Finala CM nu va fi doar un duel între două simboluri ale Barcelonei, ci şi o confruntare între câștigătoarele Copei America şi Euro. Va fi pentru prima oară în istorie când asistăm la un astfel de ultim act la Mondial.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo