"Micul Napoleon" a făcut din Curacao cel mai mic stat prezent vreodată la Mondial, dar şi-a dat demisia. Anunţul lui Advocaat

Antrenorul olandez Dick Advocaat, care a calificat naţionala Curacao în premieră la Cupa Mondială de fotbal, nu va sta pe banca tehnică la turneul din SUA, Mexic şi Canada după ce a demisionat din motive personale.

Curaçao-bondscoach Dick Advocaat.

Credit imagine: Getty Images

Conform relatărilor din presa olandeză, Advocaat, 78 de ani, fost selecţioner al naţionalelor Olandei, Belgiei şi Coreei de Sud, a demisionat din cauza problemelor de sănătate ale fiicei sale.
''Întotdeauna am spus că familia este mai presus de fotbal. Deci, aceasta este o decizie evidentă. Dar, bineînţeles, asta nu schimbă faptul că îmi va fi foarte dor de Curacao, de oamenii de acolo şi de colegii mei'', a spus Advocaat.
După ce a pregătit doi ani selecţionata Curacao, Advocaat va fi înlocuit de conaţionalul său Fred Rutten.
În vârstă de 78 de ani, tehnicianul olandez a descris calificarea naţionalei insulei caraibiene cu o populaţie de aproximativ 150.000 de locuitori la Cupa Mondială drept ''cel mai nebunesc lucru'' pe care l-a realizat într-o carieră de antrenor care se întinde pe aproape patru decenii. Ar fi devenit cel mai în vârstă antrenor din istoria turneelor finale ale Cupei Mondiale, dacă România cu Mircea Lucescu (80 de ani) la timonă nu s-ar califica la turneul final.
Rutten, 63 de ani, fost fundaş al Olandei, a antrenat echipe ca PSV Eindhoven, RSC Anderlecht şi Feyenoord, ultima oară, ca interimar în 2023.

Povestea fabuloasă a lui Curacao, cel mai mic stat din istorie calificat la Mondial

Faptul că FIFA a mărit numărul de echipe la 48 pentru Cupa Mondială din 2026 a generat calificarea unor naționale exotice la turneul final, Capul Verde, Iordania, Uzbekistan (toate ajunse în premieră la CM) sau Haiti înscriindu-se pe această listă. Lor li s-a adăugat și Curacao, care a obținut pentru prima oară biletele pentru Mondial după o remiză, 0-0, în Jamaica. Naționala din Caraibe a terminat neînvinsă preliminariile (3 victorii, 3 egaluri) și a devenit cea mai mică țară din istorie care ajunge la turneul final.
Cu o populație de doar 156.000 locuitori, potrivit ultimului recensământ, din 2023, Curacao a doborât recordul Islandei. Nord-europenii (332.000 de locuitori) produceau surpriza în 2018 și se calificau la Mondial de pe primul loc dintr-o grupă cu Croația, Ucraina și Turcia. Nordicii au scos un punct uriaș în fața Argentinei, urmând să piardă cu Nigeria și Croația la Mondialul găzduit în Rusia.
Cu doar 444 de kilometri pătrați, Curacao oferă una dintre cele mai impresionante povești din istoria calificărilor la Campionatul Mondial. Fostă colonie olandeză, care a devenit țară autonomă în 2010, după dizolvarea Antilelor Olandeze, Curacao avusese până acum prestații anonime în preliminariile jucate și la Gold Cup.
Acum un deceniu, echipa era clasată pe locul 150 în ierarhia FIFA, dar astăzi a urcat până pe poziția 82, un salt impresionant alimentat de o generație de jucători talentați, majoritatea născuți în Olanda, dar cu rădăcini în insulă.
Un element cheie pentru calificare a fost prezenţa lui Dick Advocaat pe bancă. Supranumit "Micul Napoleon", fostul selecționer al Olandei a insuflat multă ambiție naţionalei şi a creat o linie defensivă impenetrabilă (doar 3 goluri primite). Stilul și profesionalismul lui Advocaat au făcut imediat diferența. Cu 14 trofee în impresionanta-i carieră (titluri în Olanda, Scoția și Rusia), el ar fi trebuit să revină la un Mondial după 31 de ani (a fost pe banca Olandei, în 1994, tot în SUA). La 78 de ani, el avea şansa să fie, totodată cel mai bătrân selecționer din istoria Cupei Mondiale, dar problemele personale l-au împins spre demisie.
Altfel, Curacao nu doar că a devenit cea mai mică țară din istorie calificată la un Mondial, ci și prima națională prezentă la turneul final fără să aibă în componență un singur jucător născut pe teritoriul țării. Mulți dintre jucători au experiență în campionatele puternice din Europa (în special în Olanda, evident), dar marile vedete sunt Jurgen Locadia, fost golgheter al lui PSV și Leandro Bacuna, fotbalist care a jucat 4 ani în Premier League, la Aston Villa. Ambii sunt trecuți de 30 de ani și ambii au jucat la tineret pentru naționala Olandei, dar, conștienți că le va fi foarte greu să prindă o selecție la seniorii "portocalei mecanice", au ales să reprezinte Curacao, iar acum au scris istorie cu micuțul stat din Caraibe.
Curacao îşi începe campania pentru Cupa Mondială cu un meci din Grupa E împotriva Germaniei, la Houston, pe 14 iunie, urmând să înfrunte apoi Ecuadorul (20 iunie) şi Cote d'Ivoire (25 iunie).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo