Mircea Lucescu, un caracter uriaș! În ciuda problemelor de sănătate, va fi pe bancă la meciul cu Turcia! Anunțul selecționerului
Actualizat 21/02/2026 la 13:07 GMT+2
Federația Română de Fotbal a anunțat că selecționerul Mircea Lucescu va fi prezent pe banca tehnică a primei reprezentative la meciurile din play-off-ul de calificare pentru Campionatul Mondial.
Mircea Lucescu
Credit imagine: Getty Images
Mircea Lucescu consideră că starea sa de sănătate îi permite să își îndeplinească atribuțiile la cel mai înalt nivel și să fie alături de jucătorii naționalei României, în play-off-ul din această primăvară.
"Ne bucurăm să mergem împreună cu domnul Lucescu până la capătul drumului pe care l-am început în toamna anului 2024. Experiența domniei sale reprezintă un atu esențial pentru echipă într-un moment atât de important. Avem încredere că România va reveni la Campionatul Mondial după 28 de ani", a declarat Răzvan Burleanu, președintele FRF, pentru siteul oficial al Federației.
Mircea Lucescu a ținut să precizeze că, în ciuda problemelor avute, a fost în permanență legătură cu stafful și jucătorii, astfel că pregătirea partidei cu Turcia nu a fost afectată.
"De azi, tot ce contează este pregătirea echipei pentru meciurile din play-off. Am ținut tot timpul legătura cu asistenții mei și cu jucătorii, s-a lucrat în toată această perioadă la cel mai înalt nivel. Avem o echipă formată din fotbaliști valoroși și sunt sigur că se vor pregăti foarte bine pentru aceste jocuri. Sunt talentați și au dorința de a face românii fericiți. Cred în ambiția și forța grupului și în capacitatea lui de a depăși acest moment. Sunt sigur că împreună putem să obținem calificarea. Avem nevoie acum de o atmosferă bună care să ne ofere posibilitatea de a pregăti în liniște aceste partide foarte importante pentru tot fotbalul românesc", a explicat "Il Luce".
Pentru a se califica la Campionatul Mondial, România trebuie să treacă de Turcia, în deplasare, pe 26 martie, și de câștigătoarea duelului Slovacia – Kosovo, tot în deplasare. Dacă vor obține biletele la turneul final, tricolorii vor întâlni SUA, Paraguay și Australia.
Mircea Lucescu s-a întors în țară și l-a anunțat pe Burleanu că vrea să fie pe banca României la barajul pentru Mondial
Mircea Lucescu s-a întors vineri în țară, după ce a fost la un control amănunțit în Belgia. Medicii au reconfirmat diagnosticul pe care selecționerul l-a primit în urmă cu mai multe săptămâni și i-au recomandat să se retragă de pe banca naționalei.
Federația a așteptat ca "Il Luce" să ia decizia finală privind play-off-ul pentru Mondial, iar veteranul antrenor a decis ca, în ciuda problemelor medicale complicate, să nu părăsească pentru moment "corabia".
Azi, unul dintre cei mai mari antrenori din istoria României a a purtat o discuție cu Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță. Având în vedere situația medicală complicată, era de așteptat ca selecționerul să nu fie prezent pe bancă la baraj, dar acesta a decis să ignore sfatul doctorilor și să rămână alături de prima reprezentativă.
În cazul în care Lucescu ar fi spus pas, varianta pentru baraj era una teribilă: Mihai Stoichiță ar fi stat pe bancă la meciul cu Turcia, el urmând să fie ajutat de Jerry Gane și Florin Constantinovici.
După baraj, România va avea un nou selecționer, tot mai multe informații sugerând că Hagi va prelua reprezentativa. "Regele" și-a dat deja acordul pentru a reveni ca antrenor al primei reprezentative, dar nu a vrut să își asume o nouă ratare a calificării, după barajul cu Slovenia, din toamna lui 2001.
Florin Cernat a câștigat trofee în trei țări și ne-a încântat la echipa națională. Cernat ne dă detalii despre cei 8 ani cu 12 trofee la Dinamo Kiev și secrete din vestiarul marelui Lobanovski într-un interviu care va fi difuzat duminică, de la ora 18:00, pe Eurosport 2. Toate interviurile realizate de Gabi Cânu cu Belodedici, Stelea, Bratu, Sănmărtean, Marius Niculae și mulți alții pot fi vizionate în aplicația HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo