Mircea Lucescu a primit diagnosticul de la medicii din Belgia! Ce urmează să se întâmple
Mircea Lucescu se va întoarce astăzi în România, după ce a fost supus unui consult amănunțit în Belgia. Medicii au reconfirmat diagnosticul pe care selecționerul l-a primit în urmă cu mai multe săptămâni și i-au recomandat să se retragă de pe banca naționalei. O decizie finală încă nu a fost luată, ea urmând să fie comunicată în zilele următoare, cel mai probabil luni.
Florin Cernat: "Mi-a fost mai greu să joc cu Steaua decât cu Real Madrid"
Sursa video: Eurosport
Mondial după o pauză de 28 de ani. Pentru a reuși acest lucru, "tricolorii" trebuie mai întâi să treacă de Turcia, urmând ca, în cazul unui succes, să se dueleze cu învingătoarea meciului dintre Kosovo și Slovacia.
Pe lângă faptul că primul adversar pare superior din punct de vedere al calității, partida se va desfășura în Turcia, misiunea anunțându-se din start dificilă. În plus, încă nu este clar cine va sta pe bancă, Mircea Lucescu având probleme medicale complicate, fapt ce îngreunează procesul de pregătire al barajului.
Medicii belgieni au venit cu diagnosticul! FRF întârzie să comunice decizia
În speranța că diagnosticul primit în România nu este cel corect, Mircea Lucescu a plecat în Belgia, unde a fost supus unui control medical amănunțit. În urmă cu două săptămâni, Răzvan Burleanu anunța că până la data de 20 februarie se va lua o decizie în privința selecționerului, toate scenariile fiind pe masa oficialilor. Astăzi s-a atins termenul limită, însă la Federația Română de Fotbal este tăcere, deoarece nu există încă o concluzie finală.
Conform GSP, medicii din Belgia i-au dat o veste foarte proastă lui Mircea Lucescu și au reconfirmat diagnosticul pe care "Il Luce" l-a primit în România. Astfel, aceștia i-au recomandat selecționerului să pună punct carierei în antrenorat.
În această seară, Lucescu va sosi la București, iar în weekend va purta o discuție cu Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță. Având în vedere situația medicală complicată, este de așteptat ca selecționerul să nu fie prezent pe bancă la baraj, însă faptul că tot amână decizia dă de înțeles că nu este exclus ca acesta să își asume riscurile și să continue să antreneze.
Cert este că FRF nu îl va demite pe Mircea Lucescu, iar decizia finală îi va aparține în totalitate experimentatului antrenor. Sursa menționată mai sus precizează că oficialii au reluat discuțiile cu Gică Hagi și Edi Iordănescu, însă niciunul dintre cei doi nu vrea să preia naționala cu atât de puțin timp înaintea barajului.
Astfel, cel mai probabil, Mihai Stoichiță va sta pe bancă la meciul cu Turcia, el urmând să fie ajutat de Jerry Gane și Florin Constantinovici. Mai apoi, după baraj, România va avea un nou selecționer, tot mai multe informații sugerând că Hagi va prelua reprezentativa.
Florin Cernat a câștigat trofee în trei țări și ne-a încântat la echipa națională. Cernat ne dă detalii despre cei 8 ani cu 12 trofee la Dinamo Kiev și secrete din vestiarul marelui Lobanovski într-un interviu care va fi difuzat duminică, de la ora 18:00, pe Eurosport 2. Toate interviurile realizate de Gabi Cânu cu Belodedici, Stelea, Bratu, Sănmărtean, Marius Niculae și mulți alții pot fi vizionate în aplicația HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Türkiye
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2786.png)
1
0
Romania
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2244.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)