Nagelsmann, fără milă pentru câteva vedete! Marile absențe din lotul Germaniei pentru Campionatul Mondial

Julian Nagelsmann a anunțat astăzi lotul final al Germaniei pentru Campionatul Mondial din SUA, Canada și Mexic, iar surprizele nu au lipsit. Dacă revenirea lui Manuel Neuer era anticipată, pe listă nu și-au găsit numele câțiva fotbaliști de top, selecționerul taxându-i pentru prestațiile dezamăgitoare din acest sezon. Cele mai mari absențe sunt Niclas Fullkrug și Karim Adeyemi.

Prezentare stadioane Campionatul Mondial 2026 - Toronto

Sursa video: SNTV

După titlul mondial cucerit în 2014, în Brazilia, Germania a dezamăgit profund la Campionatul Mondial, nereușind să treacă de faza grupelor la edițiile din 2018 și 2022. În urmă cu 3 ani, Federația Germană i-a dat prima reprezentativă pe mână lui Julian Nagelsmann, iar acesta are misiunea de a readuce "Mannschaft-ul" în prim planul fotbalului mondial.
La precedentul European, în 2024, nemții s-au oprit în sferturi, iar Nagelsmann a primit un vot de încredere și marele test pentru tânărul selecționer va fi Mondialul din acest an. Germania a avut emoții în preliminarii, dar a obținut calificarea în ultima etapă, după ce a învins Slovacia cu 6-0.
Cu mai puțin de o lună până la startul Mondialului, Julian Nagelsmann a anunțat lotul pe care se va baza la turneul final, iar acesta a venit cu câteva surprize. La capitolul convocări, cea mai mare este revenirea lui Manuel Neuer, care se retrăsese de la națională după EURO 2024. Portarul de 40 de ani va fi singurul om din lot care are în palmares titlul mondial, el făcând parte și din echipa care triumfa în 2014. Goakeeperul lui Bayern nu doar că va fi în lot, dar va fi prima variantă a lui Nagelsmann între buturi, lucru confirmat de selecționer la conferința de presă de astăzi.

Fullkrug și Adeyemi, marii absenți din lotul Germaniei pentru Campionatul Mondial 2026

Nagelsmann a surprins mulți specialiști și prin prisma jucătorilor la care a renunțat pentru acest Mondial. În afară de accidentații Marc Andre Ter Stegen și Serge Gnabry, din lotul Germaniei vor lipsi o serie de jucători care au fost în circuitul naționalei în ultima perioadă și chiar au jucat în preliminarii. Cele mai mari absențe sunt Niclas Fullkrug și Karim Adeyemi.
Atacantul cu 14 goluri în 24 de meciuri la prima reprezentativă plătește tribut unui sezon catastrofal, în care a fost și accidentat și în care a marcat doar un gol pentru AC Milan, unde a fost împrumutat în iarnă de la West Ham (pentru londonezi nu a marcat deloc în prima parte a stagiunii). Adeyemi a avut cifre ceva mai bune (10 goluri și 6 pase decisive pentru Borussia Dortmund în toate competițiile), dar faptul că a fost în permanent conflict cu Niko Kovac la echipa de club l-a costat multe minute și în cele din urmă și prezența la turneul final. Pe postul lui Adeyemi, Nagelsmann l-a preferat pe Lennart Karl, puștiul care a impresionat la Bayern Munchen în acest sezon.
Alți jucători de top care nu au intrat în vederile lui Nagelsmann sunt Robert Andrich (Bayer Leverkusen - 19 selecții la națională în ultimii 3 ani), Noah Atubolu (portarul lui Freiburg, care a rămas pe din afară după revenirea lui Neuer), Yann Bisseck (campion în Serie A cu Inter) sau Kevin Schade (om de bază la Brentford în acest sezon, pentru care a jucat 34 de meciuri în Premier League, marcând 7 goluri și oferind 4 pase decisive).
De asemenea, Nagelsmann l-a omis și pe tânărul Said El Mala, care a avut un sezon fantastic la FC Koln, marcând 13 goluri și oferind 5 assist-uri. Puștiul de 19 ani e considerat un viitor mare star în Germania și mulți se așteptau să fie în lotul final pentru Mondial. Nagelsmann a preferat să mizeze pe experiența lui Leroy Sane, care nu a avut un sezon tocmai strălucit la Galatasaray.

Lotul Germaniei pentru CM 2026

Portari: Oliver Baumann (Hoffenheim), Manuel Neuer (Bayern Munchen), Alexander Nubel (VfB Stuttgart);
Fundași: Waldemar Anton (Borussia Dortmund), Nathaniel Brown (Eintracht Frankfurt), Pascal Gros (Brighton & Hove Albion/Anglia), Joshua Kimmich (Bayern Munchen), David Raum (RB Leipzig), Antonio Rudiger (Real Madrid/Spania), Nico Schlotterbeck (Borussia Dortmund), Jonathan Tah (Bayern Munchen), Malick Thiaw (Newcastle United/Anglia);
Mijlocași: Aleksandar Pavlovic (Bayern Munchen), Jamal Musiala (Bayern Munchen), Nadiem Amiri (Mainz), Jamie Leweling (VfB Stuttgart), Felix Nmecha (Borussia Dortmund), Angelo Stiller (VfB Stuttgart), Leon Goretzka (Bayern Munchen), Lennart Karl (Bayern Munchen), Florian Wirtz (Liverpool/Anglia);
Atacanți: Deniz Undav (VfB Stuttgart), Kai Havertz (Arsenal/Anglia), Maximilian Beier (Borussia Dortmund), Leroy Sane (Galatasaray/Turcia), Nick Woltemade (Newcastle United/Anglia).
Germania va evolua în Grupa E la Campionatul Mondial 2026, urmând să joace pe 14 iunie cu Curacao (Houston), pe 20 iunie cu Cote d'Ivoire (Toronto) și pe 25 iunie cu Ecuadorul (East Rutherford).
picture

Prezentarea stadioanelor de la Cupa Mondială 2026 - Houston

Sursa video: SNTV


Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo