Nagelsmann și jucătorii Germaniei, distruși de Matthaus, după eliminarea de la Cupa Mondială: "O rușine... Tactică șocantă"! Anunțul selecționerului
Publicat 30/06/2026 la 08:45 GMT+3
Germania a fost eliminată de Paraguay, la penalty-uri, în 16-imile Cupei Mondiale, iar Lothar Matthaus a avut un discurs vehement la adresa jucătorilor și a selecționerului Julian Nagelsmann. Fostul Balon de Aur a folosit cuvinte dure și a cerut reformă totală în tot fotbalul german. În ciuda criticilor primite din partea experților și a presei, selecționerul a anunțat că e dispus să continue.
Julian Nagelsmann dépité après l'élimination de l'Allemagne
Credit imagine: Getty Images
După titlul mondial cucerit în 2014, Germania a suferit dezamăgire după dezamăgire la competiția supremă din fotbal. Dacă la edițiile din 2018 și 2022 nu a trecut de grupe, "Mannschaft-ul" s-a oprit în 16-mi la turneul final din acest an, cedând dramatic în fața modestei naționale a Paraguayului.
Nemții au fost conduși la pauză, dar au egalat prin Havertz în partea secundă, însă apoi nu au reușit să mai înscrie și s-a intrat în prelungiri. Naționala lui Nagelsmann a avut în continuare o evoluție mult sub așteptări și în cele din urmă s-a ajuns la penalty-uri, unde sud-americanii au avut nervii mai tari și au obținut o victorie istorică. Havertz, Woltemade și Tah au ratat pentru Germania, care a devenit prima forță a Europei care părăsește prematur competiția. La câteva ore distanță, aceeași soartă a avut și Olanda, care a pierdut tot la penalty-uri, contra Marocului, confirmându-se cumva că fotbalul european trece printr-o criză care ar trebui să le dea mult de gândit conducătorilor.
Eșecul împotriva Paraguayului a generat un val de critici vehemente la adresa lui Julian Nagelsmann și a starurilor de sute de milioane de euro din naționala Germaniei. Cel mai dur a fost legendarul Lothar Matthaus, care nu s-a cenzurat deloc și i-a pus la zid pe selecționer și jucători, cerând totodată o reformă totală în fotbalul german.
"Este o rușine absolută! Germania a fost eliminată de la Cupa Mondială în 16-imi, după ce a pierdut la penalty-uri în fața Paraguayului. Paraguay! O echipă pe care ar fi trebuit să o distrugem, nu să o ducem la penalty-uri. Ce naiba a fost prestația asta?
Performanță slabă peste tot pe teren, tactică șocantă din partea lui Nagelsmann, fără plan, fără intensitate, fără leadership. Au părut pierduți perioade lungi și nici măcar nu au putut controla un meci pe care se așteptau să-l câștige ușor.
Și nu mă faceți să încep cu penalty-urile! Havertz și Woltemade ar trebui să fie atacanți, finalizatori! Și ei ratează când întreaga națiune se uită? Inacceptabil! Nu este suficient la acest nivel. Kimmich nu a putut conduce echipa, apărarea a fost din nou șubredă, Rudiger și ceilalți păreau nervoși, în timp ce Wirtz și Musiala au arătat sclipiri de calitate, dar nici pe departe suficiente. Unde este mentalitatea? Unde este spiritul de luptă german pe care îl aveam înainte? Această echipă are talent, dar nu are caracter, nu are disciplină și nu are foame. Este jenant.
Sunt furios din cauza acestui rezultat. Trebuie să-și aplece capetele după o astfel de performanță. Sunt necesare schimbări mari, imediat, altfel fotbalul german va continua să meargă înapoi. Acest lucru nu este acceptabil, nici pentru jucători, nici pentru antrenor, nici pentru fani. Rușinos!", a spus omul care a condus Germania spre titlul mondial din 1990.
Julian Nagelsmann nu are de gând să demisioneze, după eliminarea Germaniei de la Cupa Mondială
În ciuda criticilor primite din partea multor experți și a presei, Julian Nagelsmann a anunțat că nu-și va da demisia și e gata să continue la cârma naționalei Germaniei.
"Nu sunt genul de persoană care fuge. Nu este prima dată când se întâmplă asta și există unele lucruri legate de ziua de azi care trebuie schimbate. Dar dacă Federația Germană vrea să continui, voi continua. Cunosc mecanica fotbalului. Știu cum funcționează industria. Știu că mulți oameni vor vrea să plec, dar mi-ar plăcea să continui dacă Federația vrea.", a spus Nagelsmann imediat după meciul de luni seara.
Până acum, Germania nu mai pierduse la penalty-uri niciodată în istorie la Cupa Mondială. De altfel, "Mannschaft-ul" a suferit un singur eșec la competițiile majore în acest mod, în finala Campionatului European din 1976, contra Cehoslovaciei.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Germany
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2206.png)
1
1
Paraguay
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/4370.png)
Paraguay câștigă la penaltiuri 3-4
Promo
Promo