O țară revine la Cupa Mondială sub alt nume, la 52 de ani de la o aventură imposibil de conceput azi! Un român a asistat la un moment istoric

Marți seara și miercuri dimineața s-au stabilit ultimele 6 echipe calificate la Campionatul Mondial din SUA, Mexic și Canada, în urma celor 4 finale ale barajelor din Europa și a celor două baraje intercontinentale. Pentru prima dată în istorie, Africa va avea 10 reprezentante la competiția supremă din fotbal. Ultima care a obținut biletele pentru turneul final a fost Republica Democrată Congo, care a trecut cu 1-0, după prelungiri, de Jamaica, într-un meci disputat la Zapopan (Mexic). Eroul congolezilor a fost Axe Tuanzebe, fundașul lui Burnley, care a marcat golul victoriei în minutul 100 (min. 10 al primei reprize suplimentare).

Republica Democrată Congo va juca pentru a doua oară în istorie la Cupa Mondială, dar microbiștii mai tineri care caută numele acestei țări pe lista participantelor de la precedentele ediții nu îl vor găsi. Asta pentru că prima prezență a "leoparzilor" la turneul final a avut loc în 1974, când țara africană se numea Zair (numele țării s-a schimbat în RD Congo în 1997).

Acum 52 de ani, Zair a devenit prima țară sub-sahariană din istorie care obține calificarea la Campionatul Mondial, în urma unei campanii excepționale în preliminarii. La vremea respectivă, țara era cunoscută de celebrul dictator Mobutu Sese Seko Kuku Ngbendu Wa Za ​​​​Banga, cunoscut în întreaga lume doar ca Mobutu. Pentru a-și crea o imagine bună în afara granițelor, acesta a investit foarte mult în sport, iar calificarea naționalei de fotbal la Mondial a fost o oportunitate de neratat pentru el.

După calificare, toți jucătorii și staff-ul condus de iugoslavul Blagoje Vidinic au fost invitați la reședința lui Mobutu, unde au fost decorați. Eroii unei națiuni au fost recompensați pentru performanța lor cu case și mașini, iar motivația lor era imensă înaintea turneului final din Germania, pentru că știau că vor urma și alte premii dacă vor avea prestații onorabile.

Zairul a fost repartizat în grupa principală 2, alături de Brazilia, campioana mondială en-titre, Yugoslavia și Scoția. Debutul "leoparzilor" a avut loc pe 14 iunie 1974, contra Scoției, pe Westfalenstadion din Dortmund. Britanicii i-au luat de sus pe africani înainte de meci, iar selecționerul Willie Ormond a făcut o declarație celebră: "Dacă nu putem învinge Zairul, atunci ar trebui să ne facem bagajele și să mergem acasă.". Scoția s-a impus cu 2-0, dar meciul nu a fost deloc simplu. Naționala africană a jucat un fotbal plăcut și a avut multe ocazii, iar golurile adversarilor au venit contrar cursului jocului. Jucătorii lui Vidinic au câștigat repede simpatia fanilor neutri, care abia așteptau să-i vadă în meciul al doilea, contra Yugoslaviei, dar nimeni nu putea anticipa dezastrul care urma să se întâmple.

Pentru Cupa Mondială, președintele Mobutu a înființat un fond considerabil, din care jucătorii puteau să se folosească dacă aveau nevoie sau doreau. De asemenea, a trimis un anturaj enorm de oficiali guvernamentali și membrii ai federației de fotbal din Zair alături de echipă în Germania, ca un semn de putere. Din păcate, ca în orice țară coruptă până în măduva oaselor, nu jucătorii au beneficiat de banii puși la dispoziție de stat. Imediat după ce delegația a ajuns în Germania, oficialii au început să se folosească de acel fond și foarte curând l-au epuizat complet. Jucătorii naționalei au descoperit repede acest lucru. În același timp, și-au dat seama că banii nu erau doar pentru "diurnele" din Germania, ci și pentru a li se achita un bonus financiar care să-i stimuleze înaintea competiției. Practic, fuseseră înșelați. Nu au fost plătiți, iar oficialii statului și federației s-au lăfăit pe banii lor.

Pe bună dreptate, a existat indignare și revoltă în tabăra Zairului. O mare majoritate a lotului ar fi declarat că nu va juca pe 18 iunie contra Yugoslaviei. La vremea respectivă au apărut zvonuri care spuneau că FIFA a intervenit și ar fi plătit aproximativ 3.000 de mărci germane pentru fiecare jucător al Zairului, pentru a intra pe teren și a salva reputația turneului.

Indiferent ce se s-a întâmplat în culise, cert e că naționala Zairului a fost pe teren la duelul cu Yugoslavia de la Gelsenkirchen, dar fotbaliștii nu au arătat nici pe departe atât de motivați și dornici de a face istorie ca în primul meci. Puternica națională balcanică nu a ținut cont de nimic și a șters pe jos cu africanii, meciul terminându-se cu un incredibil 9-0.

La 4 zile de când primea aprecierea întregii lumi a fotbalului, naționala Zairului era de râsul lumii. Nimeni nu știa circumstanțele deosebite care au dus la acel eșec răsunător. Oficialii nu au spus adevărul despre ce s-a întâmplat în zilele premergătoare partidei, iar dictatorul Mobutu s-a simțit umilit și a decis să intervină.

Zairul era eliminată de la Cupa Mondială, dar mai avea de jucat contra Braziliei, campioana din 1970. Înainte de meci, fotbaliștii au primit un mesaj cutremurător, fiind amenințați că dacă pierd la mai mult de 3 goluri diferență duelul cu Selecao, niciunul nu se va mai putea întoarce în țară și nu-și va mai vedea niciodată familia.

"Au închis hotelul pentru toți jurnaliștii și au spus că, dacă pierdem cu 0-4 în fața Braziliei, niciunul dintre noi nu se va putea întoarce acasă. După meciul cu Yugoslavia, și-a trimis (n.r. Mobutu) gărzile prezidențiale să ne amenințe", a declarat fundașul Mwepu Ilunga pentru BBC muți ani mai târziu.

Cum asemenea amenințări erau deseori puse în practică în țări conduse de regimuri totalitariste, fotbaliștii Zairului s-au temut cu adevărat pentru viitorul lor și chiar pentru viețile lor. Aveau în față una dintre cele mai bune echipe din lume și nu trebuia să ia mai mult de 3 goluri, astfel că din asta și-au făcut un scop vital.

Dacă ar fi știut ce se întâmplă, cu siguranță brazilienii nu ar fi forțat și s-ar fi mulțumit cu o victorie la limită, cu care s-ar fi calificat oricum în faza a doua a grupelor (formatul era diferit atunci), dar sud-americanii au tratat meciul foarte serios, mai ales că o remiză sau un eșec i-ar fi eliminat. La pauză a fost doar 1-0, iar în minutul 66 Rivellino a făcut 2-0, iar panica s-a instalat în tabăra "leoparzilor".

Disperarea africanilor a fost evocată cel mai bine în jurul minutului 70, când a avut loc unul dintre cele mai mediatizate momente din istoria Cupei Mondiale. Arbitrul român Nicolae Rainea a acordat o lovitură liberă pentru Brazilia, la aproximativ 20 de metri de poarta adversă, zonă centrală. Cum brazilienii aveau mulți executanți de clasă, "leoparzii" s-au temut că se va face 3-0. În timp ce un brazilian se pregătea să șuteze, înainte ca Rainea să fluiere reluarea jocului, Mwepu Ilunga a ieșit din zid și s-a îndreptat spre minge, trimițând-o în jumătatea adversă.

Întreaga lume a rămas mască, inclusiv jucătorii Braziliei și arbitrul Nicolae Rainea. Ilunga a devenit ținta glumelor unei lumi întregi. Se credea că jucătorii Zairului nu cunosc regulamentul, iar lumea se întreba ce caută o asemenea echipă la Campionatul Mondial.

Realitatea era, însă, alta. Jucătorii Zairului se temeau atât de mult să nu piardă cu 4-0 încât au profitat de orice ocazie pentru a trage de timp. Ilunga a preferat să se facă de râs, dar să câștige câteva zeci de secunde pentru el și coechipierii săi, pentru visul de a se putea întoarce acasă la familii întregi și nevătămați. Astfel, frica a dus la un moment bizar, care va rămâne în analele Cupei Mondiale.

Brazilia nu a marcat la acea lovitură liberă, dar scorul a devenit 3-0 în minutul 79, când Valdomiro a marcat. Au urmat circa 12-13 minute de groază pentru congolezi, care au rezistat în cele din urmă și nu au primit și al 4-lea gol. Așadar, toți fotbaliștii au putut reveni în țară după turneul final, dar contraperformanța lor (0 punct, 0 goluri marcate și 14 goluri primite) nu a rămas fără urmări. Fotbaliștii au rămas fără casele și mașinile primite cadou pentru calificare, iar propaganda i-a transformat în niște paria ai societății. Carierele majorității dintre ei s-au terminat în scurtă vreme, iar fotbalul nu a mai primit deloc finanțare de la stat, rămânând multă vreme în anonimat.

La peste jumătate de secol distanță, Republica Democrată Congo va fi din nou la un Campionat Mondial și, indiferent de rezultate, jucătorii nu vor trece prin aceeași groază ca predecesorii lor. Naționala antrenată de francezul Sebastien Desabre și care are în componență jucători precum Tuanzebe, Wan-Bissaka, Mukau, Sadiki sau Yoan Wissa va face parte din grupa K la turneul final din vară, alături de Portugalia, Columbia și Uzbekistan. Cel puțin contra Uzbekistanului, debutantă la Cupa Mondială, "leoparzii" au o șansă reală de a obține primul lor succes din istorie la competiția supremă din "sportul rege".