Pariul nebun făcut de un jucător spaniol! "Îmi tatuez fața lui De la Fuente dacă vom câștiga trofeul Cupei Mondiale"
Spania este una dintre favoritele la câștigarea Cupei Mondiale din SUA, Canada și Mexic. Marc Cucurella a făcut un pariu nebun înainte de debutul echipei sale la turneul final și a promis că își va tatua chipul selecționerului Luis De la Fuente dacă va câștiga trofeul.
Prezentarea echipelor de la Campionatul Mondial 2026 - Spania
Sursa video: SNTV
Spania pornește la Cupa Mondială din această vară din postura de campioană europeană en-titre și una dintre marile favorite la titlul suprem. Atmosfera din vestiarul "La Roja" este la cote maxime, iar fundașul Marc Cucurella a lansat deja un pariu spectaculos.
Fundașul stânga de la Chelsea, în vârstă de 27 de ani, a făcut o promisiune inedită, mai în glumă, mai în serios, în cazul în care naționala sa va reuși să cucerească marele trofeu.
Cucurella a dezvăluit public ce sacrificiu este dispus să facă pentru un triumf mondial. Acesta a promis că își va imprima pe piele chiar chipul selecționerului spaniol.
"Dacă Spania câștigă Cupa Mondială, îmi voi face un tatuaj cu chipul lui Luis de la Fuente", a declarat Cucurella, citat de presa internațională.
Rămâne de văzut dacă tehnicianul iberic îi va purta noroc și dacă fanii fotbalului vor avea ocazia să vadă ineditul tatuaj la finalul turneului din această vară.
Lotul naționalei Spaniei la Cupa Mondială 2026
- Portari: Unai Simón (Athletic Club), David Raya (Arsenal) și Joan García (Barcelona)
- Fundași: Aymeric Laporte (Athletic Club), Pau Cubarsí (Barcelona), Marcos Llorente (Atlético de Madrid), Marc Cucurella (Chelsea), Alejandro Grimaldo (Bayer Leverkusen), Marc Pubill (Atlético de Madrid), Eric García (Barcelona) și Pedro Porro (Tottenham)
- Mijlocași: Rodri Hernández (Manchester City), Martín Zubimendi (Arsenal), Pedri González (Barcelona), Fabián Ruiz (Paris Saint-Germain), Pablo Gavi (Barcelona), Álex Baena (Atlético) și Mikel Merino (Arsenal)
- Atacanți: Lamine Yamal (Barcelona), Dani Olmo (Barcelona), Nico Williams (Athletic Club), Mikel Oyarzabal (Real Sociedad), Ferran Torres (Barcelona), Víctor Muñoz (Osasuna), Borja Iglesias (Celta de Vigo), Dani Olmo (Barcelona) și Yéremy Pino (Crystal Palace)
- Selecționer: Luis de la Fuente
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Spain
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2203.png)
0
0
Cabo Verde
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/6593.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)