"Revolta "ticăloşilor"!". Spania a arătat ca o campioană mondială! De unde a venit "schimbarea la faţă"

După egalul fără goluri contra naţionalei Capului Verde, Spania a arătat în al 2-lea meci din grupă ca o posibilă viitoare campioană mondială. Jucătorii "La Roja" au interpretat o cu totul altă partitură împotriva Arabiei Saudite, reușind să evolueze mult mai în viteză şi să "spele" imaginea din primul meci. Criticaţi poate nejustificat de aspru de presa spaniolă, Oyarzabal&Co au răspuns pe teren.

Rodri şi Lamine Yamal, în duelul dintre Spania şi Arabia Saudită

Credit imagine: Getty Images

Spania a învins cu scorul de 4-0 Arabia Saudită graţie dublei lui Mikel Oyarzabal (21, 24), reuşitei lui Lamine Yamal (10) şi autogolului lui Hassan Altambakti (49).
Partida a fost una extrem de importantă din punct de vedere al imaginii, în condițiile în care remiza albă cu naţionala Capului Verde a produs o serie de titluri alarmante şi de semne de întrebare în presa iberică.
Din perspectiva fotbalistică, ordinul antrenorului a fost clar: trebuie să se joace într-o viteză superioară. "De la Fuente a repetat-o ​​neobosit, iar jucătorii au urmat sfatul întocmai", notează Marca. Dincolo de ghidaj, selecţionerul a făcut patru schimbări în primul unsprezece de ieri: Porro în locul lui Llorente, Olmo în locul lui Fabia Ruiz, Lamine Yamal în locul lui Ferran Torres și Baena în locul lui Gavi. Și totul a funcționat perfect, mai ales în prima repriză, înainte ca stafful tehnic să decidă odihnirea unor fotbalişti precum Lamine şi Oyarzabal. Împotriva Capului Verde, acesta din urmă nu a atins mingea în primele 30 de minute, dar ieri, după jumătate de oră, deja marcase două goluri și oferise o pasă decisivă (a fost primul jucător din ultimii 44 de ani care e implicat direct la 3 goluri ale unei echipe, la Mondial, în prima jumătate de oră a unui duel).
"Revolta "ticăloşilor"!", e titlul dat de Marca unui material în care se analizează ce s-a întâmplat după remiza cu naţionala Capului Verde. Jucătorii au vrut neapărat să arate o altă faţă cu Arabia Saudită şi au urmat la milimetru planul lui Luis de la Fuente.
"Când arbitrul a fluierat finalul meciului împotriva Capului Verde, deja în vestiar a început să prindă contur ceea ce trebuie să se întâmple mai departe. Unai Simon și Mikel Oyarzabal au transmis un mesaj de calm public, iar în spatele ușilor închise, vestiarul a devenit conștient de tot ce trebuia să se schimbe, începând cu unitatea și încrederea. "În vremuri ușoare este foarte ușor să vorbești despre familie, dar în vremuri dificile, atunci strălucește spiritul de familie", a explicat Mikel Merino.
Așadar, jucătorii au strâns rândurile. Nu erau mulțumiți de prestația lor din primul meci și voiau să scape de acele sentimente negative avute. Oyarzabal a explicat că titlurile din presă i-au deranjat pe fotbalişti, dar că aceştia au fost <mai mult decât pe voi (n.r. presa), eram supărați pe noi înșine. Când nu faci lucrurile perfect, ești autocritic și cauți îmbunătățiri individuale. Știam că putem face mai bine decât în primul și eram dornici să schimbăm lucrurile. A fost foarte important să ne simțim din nou bine>", explică jurnaliştii sursei citate.

De la Fuente, vocal după succesul Spaniei cu Arabia Saudită: "E absurd să te îndoieşti de o echipă cu 33 de meciuri la rând fără eşec"

Luis De la Fuente, selecţionerul Spaniei, a afirmat după victoria cu Arabia Saudită este "absolut absurd să te îndoieşti" de actuala echipă a La Roja, care nu a mai pierdut de 33 de meciuri, subliniind că există "o marjă excepţională de progres".
"Cred că este absolut absurd să te îndoieşti de această echipă. 33 de meciuri consecutive fără înfrângere... Cred că este absurd să pui la îndoială această echipă, această generaţie de fotbalişti, atât de tineri, cu o experienţă atât de excepţională. Asta mi se pare nedrept", a declarat De la Fuente în cursul unei conferinţe de presă pe stadionul din Atlanta, în urma criticilor venite după remiza neaşteptată din partida de debut la CM 2026.
Această echipă este în plină formă, foarte sudată, iar atitudinea lor este lăudabilă. Este o plăcere să lucrez cu ei. Nimeni nu este insensibil la critici. Jucătorii au fost loviţi în mândria lor, pentru că această echipă poate face mult mai bine, aşa cum au demonstrat. Acele comentarii pe care le primesc uneori îi motivează, iar asta este minunat | Luis de la Fuente.
Selecționerul "Furiei Roja" a subliniat că această victorie le-a redat încrederea jucătorilor săi, permiţându-le să-şi recupereze o parte din sentimentul de care aveau nevoie pentru a corecta şi îmbunătăţi jocul faţă de partida precedentă.
"Există şi autocritică, astăzi spunem şi că trebuie să continuăm să ne îmbunătăţim. Dacă vrem să ajungem în finală, trebuie să facem lucrurile mai bine. Aceasta este partea cea mai solicitantă a acestei analize, dar cel mai pozitiv aspect este că această echipă are o marjă excepţională de progres. Suntem fericiţi pentru că ne-am recăpătat forma, datorită atitudinii, profesionalismului şi ambiţiei echipei", a precizat De la Fuente.
La Roja va disputa ultimul său meci din Grupa H pe 27 iunie, împotriva Uruguayului, în timp ce Arabia Saudită va înfrunta Capul Verde în aceeaşi zi.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo