Scandalul dintre Mbappe și Celeste Amarilla ia proporții! Cum l-a numit senatoarea pe starul francez

Conflictul dur dintre Celeste Amarilla și Kylian Mbappe ia proporții. Astăzi, senatoarea din Paraguay a revenit cu un nou mesaj în care a spus că starul lui Real Madrid nu a avut un comportament demn de un francez față de portarul Orlando Gill și l-a numit pe Mbappe "fiu de c***ă".

Kylian Mbappe

Credit imagine: Getty Images

Kylian Mbappe a ajutat la calificarea Franței în sferturile de finală ale Cupei Mondiale 2026, iar după meciul cu Paraguay a provocat furia unei senatoare din țara sud-americană, Celeste Amarilla.
Scandalul dintre cei doi ia amploare, femeia venind cu un mesaj nou astăzi, unul în care i-a adresa cuvinte extrem de dure fotbalistului, pe care l-a criticat încă o dată pentru comportamentul său.
Astăzi, în timpul unei sesiuni a Senatului paraguayan, Amarilla a spus că starul lui Real Madrid nu a avut un comportament demn de un francez față de portarul Orlando Gill și l-a numit pe Mbappe "fiu de c***ă".
Femeia a enumerat apoi mai multe personalități din Franța, precizând că "imensa sa moștenire culturală, artistică și democratică" nu poate fi reprezentată de Kylian Mbappe.
"Când Orlando Gill, un tânăr care probabil punea piciorul la Campionatul Mondial pentru prima dată, care probabil descoperea Europa pentru prima dată, juca în fața întregii lumi și i-a întins mâna cu toată umilința unui paraguayan, acel fiu de c***ă a refuzat să-i strângă mâna și i-a țipat în față. Asta nu e francez. Un francez n-ar fi făcut niciodată așa ceva.
Franța este Jean-Jacques Rousseau, René Descartes, Montesquieu, Victor Hugo, Simone de Beauvoir, Declarația Drepturilor Omului și Cetățeanului. Refuz să reduc toată această imensă Franță, precum și imensa sa moștenire culturală, artistică și democratică, la Mbappe", a spus Celeste Amarilla în noul mesaj, citat de jurnaliștii RMC Sport.

Mbappe, în vizorul senatoarei din Paraguay după optimile Cupei Mondiale 2026

Totul a început după ce Kylian Mbappe a înscris singurul gol al partidei dintre Franța și Paraguay, aducându-le "cocoșilor galici" calificarea în sferturile Cupei Mondiale 2026.
Starul echipei lui Didier Deschamps a intrat apoi în colimatorul senatoarei, care l-a atacat în repetate rânduri pe fotbalist. Mbappe a venit cu un răspuns dur, spunând că Celeste Amarilla este o femeie josnică, iar ieri s-a trezit cu un nou atac venit din partea acesteia.
Senatoarea nu doar că și-a continuat tirada, dar a trecut și la amenințări. Femeia s-a declarat dispusă să îl acționeze în instanță pe francez pe această speță și a evidențiat un episod cunoscut cu Ronaldinho în prim-plan.
"Lasă-l să-mi citească scrisoarea. I-am scris în franceză și în spaniolă. Să-mi citească scrisoarea, dacă știe să citească. Ai grijă cu paraguayenii. Nu te pune cu paraguayenii, Mbappe.
Noi l-am băgat deja pe Ronaldinho la închisoare aici pentru că era un mic escroc. Și să nu mă subestimezi. Te pot da în judecată, pot angaja un avocat, iar ei îți vor spune că, de fapt, te pot învinge. Violență bazată pe gen", a declarat Amarilla.
Rămâne de văzut cum va continua acest conflict și care va fi reacția lui Mbappe sau dacă FIFA va interveni mai clar decât a făcut-o până acum (deocamdată a apărut doar un mesaj din partea lui Gianni Infantino care a condamnat declarațiile femeii și și-a arătat sprijinul față de fotbalist).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo