Ştim prima echipă calificată de pe primul loc în 16-imile Mondialului! Performanţe istorice
Publicat 19/06/2026 la 07:17 GMT+3
Selecţionata Mexicului este prima echipă calificată în şaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins Coreea de Sud cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Guadalajara Stadium, în Grupa A a turneului final din Mexic, Statele Unite şi Canada. "El Tri" a reuşit să stabilească numeroase recorduri, odată cu succesul contra asiaticilor.
Partida Mexic - Coreea de Sud 1-0 a fost decisă de o eroare de portar
Credit imagine: Getty Images
Golul lui Luis Romo a asigurat echipei gazdă şi câştigarea Grupei A. Meciul a fost unul echilibrat, asiaticii neavând niciun şut pe poartă până pe final, iar diferenţa a fost făcută de o greşeală: în minutul 50, portarul Kim a scăpat mingea la 10 metri după ce a plonjat peste Gihyuk Lee la o centrare, iar Romo a trimis în plasă.
Aceasta a fost a treia victorie a mexicanilor contra Coreei de Sud la Cupa Mondială, după cele din 1998 şi 2018.
Mexic, performanţe fantastice la Campionatul Mondial
Odată cu disputa din această noapte, Mexic a setat mai multe borne. "El Tri" nu doar că au siguranţa că vor termina pe primul loc Grupa A, dar e pentru prima oară în istoria prezenţelor la Mondial când au asigurată calificarea în fazele eliminatorii după doar două partide disputate.
Pentru prima oară în istoria participărilor la Mondial, Mexic câştigă primele două meciuri fără a primi gol. De altfel, ei se mai impuseseră în doar două rânduri în primele două partide din grupă: în 2002 (1-0 Croația, 2-1 Ecuador) și 2018 (1-0 Germania, 2-1 Coreea de Sud).
Din 1994, Mexic ajunge pentru a 8-a oară în fazele eliminatorii la CM, doar Brazilia reușind o peformanţă similară. Argentina îi va "însoţi" la rândul ei foarte probabil pe "El Tri", care au trecut mai des de grupe decât Germania, Spania, Olanda, Anglia sau Franţa, în ultimii 30 de ani.
Mexicul nu a primit gol în prima repriză la ultimele sale 12 meciuri la Cupa Mondială, o serie care durează din 2010.
''El Tri'' a devenit prima echipă gazdă de la Franţa (1998) care a câştigat primele două meciuri din grupă fără a primi gol.
În această noapte, Canada a trecut cu 6-0 de Qatar, astfel că naţionalele din America de Nord au ajuns la 11 victorii în 13 meciuri împotriva formaţiilor asiatice, la Mondial (un egal şi o înfrângere).
Mexicul nu doar că şi-a asigurat primul loc în grupă şi prezenţa în şaisprezecimi, dar are şi garanţia că va rămâne să evolueze în primul meci din faza eliminatorie pe Azteca (în data de 30 iunie). Raul Jimenez&Co vor întâlni o echipă clasată pe locul al treilea într-una din grupele C, E, F, H sau I. Varianta ideală ar fi Arabia Saudită, judecând după configuraţia actuală a acelor grupe şi după ce au arătat echipele până acum.
După 2-0 cu Africa de Sud, Mexicul va juca ultimul meci din grupă contra Cehiei, pe 25 iunie. Coreea de Sud, victorioasă cu 2-1 în faţa Cehiei, va juca ultima partidă împotriva Africii de Sud, pe 25 iunie şi are nevoie de cel puţin un punct pentru a merge mai departe.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo