Surprize în lotul Belgiei pentru Campionatul Mondial! Un jucător devenit eligibil joi a prins lista+ 3 mari absențe
Publicat 15/05/2026 la 16:45 GMT+3
Rudi Garcia a anunțat astăzi lotul Belgiei pentru Campionatul Mondial din SUA, Canada și Mexic, iar francezul a oferit câteva surprize. În primul rând, pe listă se regăsește Matias Fernandez Pardo, atacantul de 21 de ani al lui Lille, care a devenit eligibil de a fi convocat abia joi. Marii absenți din lotul "dracilor roșii" sunt Lois Openda, Matz Sels și Mika Godts.
Belgium Head Coach Rudi Garcia reflects on two-game warmup in USA
Credit imagine: SNTV
Campionatul Mondial din SUA, Canada și Mexic va începe în mai puțin de o lună și în această perioadă selecționerii celor 48 de participante atrag toată atenția, pentru că anunță loturile pe care se vor baza la turneul final. Didier Deschamps a fost primul antrenor al unei candidate la titlul mondial care a dezvăluit lista finală, iar Belgia este a doua echipă de top a cărui lot final a fost făcut public.
Selecționerul Rudi Garcia nu a omis marile vedete ale Belgiei, convocându-l inclusiv pe Romelu Lukaku, deși acesta a jucat doar 7 meciuri în acest sezon, fiind aproape în permanență accidentat. Antrenorul francez a dezvăluit că vârful lui Napoli probabil nu va fi la 100% la startul turneului final, dar a explicat că nu putea să nu-l convoace, având în vedere rolul său în cadrul grupului.
Dacă pentru Lukaku s-a făcut oarecum o concesie, Rudi Garcia a fost mult mai tăios cu alți jucători de top. Matz Sels, care a jucat 29 de meciuri pentru Nottingham Forest în acest sezon de Premier League, nu a prins locul pentru Mondial. În locul său a fost preferat ca al 3-lea portar Mike Penders, tânărul de numai 20 de ani de la Strasbourg.
O altă surpriză a lui Garcia a fost lăsarea acasă a lui Mika Godts, atacantul de bandă de 20 de ani care a marcat 17 goluri și a dat 14 assist-uri la Ajax în actuala stagiune. Selecționerul a explicat că îi pare rău pentru Godts, dar pe flancul stâng al atacului îi are pe Jeremy Doku și Leandro Trossard, doi jucători world-class, astfel că nu mai avea nevoie de un al 3-lea.
În fine, un alt nume mare care nu va juca pentru Belgia la Campionatul Mondial e Lois Openda, însă în cazul său decizia lui Garcia e una logică. Atacantul de 26 de ani a fost cumpărat de Juventus în vara trecută cu 43 de milioane de euro, de la RB Leipzig, dar nu s-a acomodat deloc în Serie A. Openda a jucat puțin și a marcat numai două goluri, astfel că va privi Mondialul la TV. Alți jucători de top din Belgia care nu se regăsesc în lotul final pentru Mondial sunt Romeo Lavia (Chelsea), Mandela Keita (Parma), Malick Fofana (Lyon) sau Arthur Vermeeren (Marseille).
Rudi Garcia a anunțat lotul Belgiei pentru Campionatul Mondial 2026! Matias Fernandez-Pardo a fost convocat, după ce FIFA l-a declarat eligibil abia joi
Pentru linia ofensivă, Rudi Garcia l-a chemat în premieră la lot pe Matias Fernandez-Pardo, care a marcat 8 goluri și a dat 7 pase decisive pentru Lille în acest sezon. Situația fotbalistului de 21 de ani e una specială. El s-a născut la Bruxelles din tată spaniol și mamă italiancă și a jucat pentru naționalele de juniori ale Belgiei până la nivel U17. Ulterior nu a mai dat curs convocărilor și a decis să reprezinte Spania.
Din păcate sau poate din fericire pentru el, nu a fost convocat nici măcar la reprezentativa U21 a Spaniei, iar Federația Belgiană l-a convins să revină asupra deciziei. Atacantul a acceptat și a făcut demersurile necesare la FIFA, dar a stat cu sufletul la gură. Forul mondial l-a declarat eligibil abia joi, 14 mai, iar astăzi a fost inclus de Rudi Garcia în lotul pentru Cupa Mondială, unde probabil va debuta la naționala mare a Belgiei.
Lotul Belgiei pentru Campionatul Mondial 2026
- Portari: Thibaut Courtois (Real Madrid), Senne Lammens (Manchester United), Mike Penders (Strasbourg)
- Fundași: Timoty Castagne (Fulham), Zeno Debast (Sporting), Maxim De Cuyper (Brighton), Koni De Winter (AC Milan), Brandon Mechele (Club Brugge), Thomas Meunier (Lille), Nathan Ngoy (Lille), Joaquin Seys (Club Brugge), Arthur Theate (Eintracht Frankfurt)
- Mijlocași: Kevin de Bruyne (Napoli), Amadou Onana (Aston Villa), Youri Tielemans (Aston Villa), Nicolas Raskin (Glasgow Rangers), Axel Witsel (Girona), Hans Vanaken (Vlub Brugge)
- Atacanți: Jeremy Doku (Manchester City), Romelu Lukaku (Napoli), Leandro Trossard (Arsenal), Charles De Ketelaere (Atalanta), Matias Fernandez-Pardo (Lille), Dodi Lukebakio (Benfica), Diego Moreira (Strasbourg), Alexis Saelemaekers (AC Milan)
Ce mai bun 11 pe care îl poate alinia Rudi Garcia la CM 2026
- Courtois - Castagne, Mechele, Theate, De Cuyper - Tielemans, Onana, De Bruyne - Doku, Lukaku, Trossard
Belgia va participa pentru a 15-a oară la Campionatul Mondial. Cea mai bună performanță a "dracilor roșii" a fost obținută în 2018, când aceștia au luat bronzul în Rusia. Qatar 2022 a fost un turneu final catastrofal pentru Belgia, care nu a trecut de faza grupelor. La Mondialul din acest an, Belgia va juca în grupa G, alături de Egipt, Iran și Noua Zeelandă. Înaintea turneului final, naționala lui Rudi Garcia va juca două meciuri amicale, cu Croația (2 iunie) și Tunisia (6 iunie).
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo