Transfermarkt a actualizat cotele de piață, după Cupa Mondială! Yamal și Haaland au atins un prag istoric
Publicat 22/07/2026 la 23:42 GMT+3
Prestigiosul site transfermarkt.com a actualizat cotele de piață ale fotbaliștilor după Cupa Mondială, iar Lamine Yamal și Erling Haaland împart prima poziție, având fiecare o valoare estimată la 220 de milioane de euro. Este prima dată în istorie când se depășește pragul de 200 de milioane de euro din acest punct de vedere. Mbappe e pe locul 3, iar Vinicius e singurul sud-american din top 10.
Lamine Yamal și Erling Haaland
Credit imagine: Getty Images
Fotbalul generează venituri financiare colosale, iar sumele plătite pentru transferuri au crescut constant de-a lungul timpului, ajungându-se la un nivel imposibil de anticipat în urmă cu câteva decenii. Odată cu acest progres, cotele de piață ale fotbaliștilor au început să joace un rol deosebit de important, iar publicația care dă ora exactă în acest sens este transfermarkt.com.
După Cupa Mondială din acest an, prestigiosul site a făcut o nouă actualizare a cotelor de piață ale fotbaliștilor și s-a consemnat un moment istoric. Pentru prima dată de când există transfermark.com, valoarea estimată a unor fotbaliști a depășit pragul de 200 de milioane de euro.
Lamine Yamal și Erling Haaland, primii fotbaliști din istorie a căror valoare estimată depășește 200 de milioane de euro
Pe prima poziție în top sunt Lamine Yamal și Erling Haaland, cotați fiecare la 220 de milioane de euro. Valoarea ambilor a crescut cu 20 de milioane de euro față de cea de dinaintea turneului final din SUA, Canada și Mexic. Pe poziția a treia este Kylian Mbappe, golgheterul Cupei Mondiale (10 goluri), a cărui valoare e de 200 de milioane de euro.
Deși Premier League e de departe cel mai bogat campionat al lumii și echipele engleze investesc anual cei mai mulți bani în transferuri, doar Erling Haaland prinde top 10 al celor mai valoroși fotbaliști din lume. Restul de 9 provin din La Liga (5), Ligue 1 (3) și Bundesliga (1).
Real Madrid și PSG au cei mai mulți reprezentanți în top 10, câte 3 fiecare, iar FC Barcelona e celălalt club cu mai mult de un reprezentant. Interesant este că un singur sud-american e în top 10. Este vorba despre Vinicius, cotat la 140 de milioane de euro. Următorul sud-american din ierarhie e Julian Alvarez, care e pe locul 12 (120 de milioane de euro). Un alt aspect deosebit e că Ousmane Dembele, deținătorul Balonului de Aur, e abia pe poziția a 17-a (100 de milioane de euro).
Top 10 al celor mai valoroși fotbaliști din lume, conform Transfermarkt:
- 1-2. Erling Haaland și Lamine Yamal - 220 milioane de euro
- 3. Kylian Mbappe - 200 milioane de euro
- 4. Michael Olise - 170 milioane de euro
- 5. Jude Bellingham - 160 milioane de euro
- 6. Pedri - 150 milioane de euro
- 7-10. Vinicius, Vitinha, Khvicha Kvaratskhelia și Joao Neves - 140 milioane de euro
Nu mai puțin de 26 de fotbaliști din lume au o valoare estimată de minim 100 de milioane de euro. Cel mai valoros fotbalist din Serie A este Lautaro Martinez, cotat la 85 de milioane de euro. Elevul lui Cristi Chivu de la Inter e abia pe locul 34 în clasament, ceea ce spune multe despre nivelul la care a scăzut Serie A în comparație cu celelalte campionate de top.
Aceste cote bazate pe valoarea individuală și potențialul fotbaliștilor arată exact discrepanța uriașă dintre top 5 campionate și restul ligilor din Europa. Cea mai bună dovadă e că în top 100 sunt doar doi jucători care nu joacă la echipe din Anglia, Spania, Franța, Germania sau Italia. Este vorba despre Victor Osimhen (Galatasaray - 75 de milioane de euro) și Mason Greenwood (Fenerbahce - 55 de milioane de euro).
În ceea ce privește jucătorii români, cel mai valoros e considerat Andrei Rațiu, cotat la 18 milioane de euro. Podiumul e completat de Radu Drăgușin (16 milioane de euro) și Dennis Man (15 milioane de euro). Cei 3 sunt singurii a căror valoare depășește 10 milioane de euro, pe locul 4 fiind Ionuț Radu (9 milioane de euro). Cel mai valoros român din SuperLiga e Ștefan Baiaram (5 milioane de euro - locul 6, la egalitate cu Louis Munteanu).
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo