Verdictul medicilor, după accidentarea lui Leo Messi cu 3 săptămâni înainte de Mondial

Lionel Messi se confruntă cu o "oboseală musculară" la ischiogambierul stâng, cu mai puţin de trei săptămâni înaintea startului Cupei Mondiale de fotbal, a anunţat Inter Miami, luni, după ce superstarul argentinian a fost nevoit să părăsească terenul în timpul ultimului meci al echipei sale înaintea turneului final.

Lionel Messi of Argentina kisses the FIFA World Cup trophy

Credit imagine: Getty Images

Messi, în vârstă de 38 de ani, a părăsit terenul în minutul 73 al meciului câştigat de Inter Miami, cu scorul de 6-4, în faţa formaţiei Philadelphia Union, în Liga profesionistă nord-americană (MLS), după ce s-a ţinut cu mâna de partea din spate a coapsei stângi, în urma unei lovituri libere.
"După efectuarea unor teste medicale suplimentare luni, diagnosticul iniţial indică o supraîncărcare asociată cu oboseala musculară la ischiogambierul stâng", a precizat Inter Miami într-un comunicat.
"Calendarul pentru revenirea sa la activitatea fizică va depinde de progresul său clinic şi funcţional", a adăugat clubul din Florida.
Antrenorul echipei Inter Miami, Guillermo Hoyos, a minimalizat problema după meci, spunând că Messi părea obosit după ce a jucat pe un teren "greu".
Major League Soccer s-a întrerupt acum din cauza Cupei Mondiale, care va fi găzduită de Statele Unite împreună cu Canada şi Mexic, în perioada 11 iunie-19 iulie.
Selecţionerul Argentinei, Lionel Scaloni, l-a inclus pe Messi, octuplu câştigător al Balonului de Aur, în lotul provizoriu de 55 de jucători, anunţat la începutul acestei luni, înaintea meciului de debut al campioanei mondiale en titre împotriva Algeriei, programat pe 16 iunie la Kansas City.
Messi a fost căpitanul Argentinei în campania triumfătoare de la turneul final din Qatar, în 2022, fiind aşteptat să conducă din nou naţionala ţării sale, la cea de-a şasea sa participare la o Cupă Mondială.
Sursa: Agerpres
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo