#VOCE Japonia vrea să facă istorie la Mondial: "Samuraii Albaștri" doresc să spargă bariera optimilor

Japonia revine la Cupa Mondială cu dorința de a depăși pentru prima dată optimile de finală. Cu un lot condus de Wataru Endo și Takefusa Kubo, "Samuraii Albaștri" vizează cel puțin optimile de finală. Echipa națională, antrenată de Hajime Moriyasu, s-a calificat prima din grupa asiatică și participă pentru a opta oară la turneul final.

Prezentarea echipelor de la Campionatul Mondial 2026 - Japonia

Sursa video: SNTV

Articol scris de Bogdan Constantinescu.
Japonia este prezentă pentru a opta oară la Cupa Mondială. Cele mai bune performanțe sunt: optimi de finală de patru ori la edițiile 2002, 2010, 2018 și 2022. Japonezii au devenit cunoscuți drept o echipă de excepție în tranziții rapide. Sub comanda selecționerului Hajime Moriyasu, naționala a terminat pe primul loc în grupa din preliminariile asiatice.
La Mondialul din America de Nord, Japonia va juca în Grupa F alături de Olanda, Suedia și Tunisia. Programul meciurilor Japoniei din faza grupelor, la orele României, este următorul: primul meci are loc pe 14 iunie, împotriva Olandei, la Arlington, la ora 23:00. Al doilea meci din grupă se dispută pe 21 iunie, împotriva Tunisiei, la Monterrey. În ultimul meci din grupă, japonezii întâlnesc Suedia pe 26 iunie, tot la Arlington, la ora 02:00. Înainte de startul turneului, Japonia va disputa un amical împotriva Islandei.

Lotul Japoniei

  • Portari: Hayakawa Tomoki (Kashima Antlers), Suzuki Zion (Parma), Osako Keisuke (Sanfrecce Hiroshima)
  • Fundași: Nagatomo Yuto (FC Tokyo), Taniguchi Shogo (Sint-Truiden), Tomiyasu Takehiro (Ajax), Itakura Ko (Ajax), Watanabe Tsuyoshi (Feyenoord), Ito Hiroki (Bayern Munchen), Suzuki Junnosuke (Copenhaga), Seko Ayumu (Le Havre), Sugawara Yukinari (Werder Bremen)
  • Mijlocași & atacanți: Kamada Daichi (Crystal Palace), Sano Kaishu (Mainz), Tanaka Ao (Leeds United), Endo Wataru (Liverpool), Nakamura Keito (Reims), Doan Ritsu (Eintracht Frankfurt), Ito Junya (Genk), Kubo Takefusa (Real Sociedad), Suzuki Yuito (Freiburg), Ueda Ayase (Feyenoord), Ogawa Koki (Nijmegen), Maeda Daizen (Celtic), Shiogai Kento (Wolfsburg), Goto Keisuke (Sint-Truiden)

Jucătorii cheie ai Japoniei

Takefusa Kubo (Real Sociedad)
Takefusa Kubo este unul dintre cei mai tehnici jucători din campionatul Spaniei. Kubo este principala armă ofensivă a Japoniei și are capacitatea de a decide singur meciuri. În acest sezon a câștigat Cupa Spaniei cu Real Sociedad.
Wataru Endo (Liverpool)
Căpitanul și simbolul naționalei, Wataru Endo, vine după un sezon dificil, în care a evoluat doar 455 de minute pentru Liverpool din cauza unei accidentări. În total, a strâns 72 de selecții la națională, unde a marcat de 4 ori. Endo va fi principalul dirijor al Japoniei.
Daizen Maeda (Celtic)
Daizen Maeda a fost într-o formă de zile mari în acest final de sezon. A marcat în fiecare dintre ultimele șapte meciuri, un total de nouă goluri, și a oferit două pase decisive. Maeda a înscris atât în meciul decisiv pentru campionat cu Hearts, cât și în finala cupei cu Dunfermline.
Hajime Moriyasu, selecționerul Japoniei, în vârstă de 57 de ani, este din 2018 pe banca Japoniei, unde a strâns 103 meciuri, a câștigat 72 de meciuri, a remizat de 13 ori și a pierdut în 18 rânduri. Tehnicianul japonez pune accent pe disciplină tactică și pe pressing intens. Sub conducerea sa, ”Samuraii Albaștri” speră să depășească optimile de finală la Cupa Mondială 2026.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo