Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dan Petrescu a dezvăluit adevăratul motiv al plecării de la CFR Cluj: "A fost o problemă internă"

Nicu Savin

Actualizat 18/08/2021 la 22:14 GMT+3

Dan Petrescu nu s-a despărțit în cele mai bune condiții de CFR Cluj la începutul acestui an, deși rezultatele obținute în ultimii ani au fost foarte bune. Într-un interviu acordat lui Sorin Constantinescu, Dan Petrescu a vorbit pe larg despre motivele despărțirii sale de CFR Cluj, menționând că și-ar dori să se întoarcă într-o zi în Gruia.

Dan Petrescu

Credit imagine: Getty Images

CFR Cluj traversează o perioadă delicată, iar scaunul lui Marius Șumudică nu este deloc sigur. Deși ardelenii sint pe primul loc în Liga 1, cu maxim de puncte, în Europa echipa a dezamăgit, iar totul a culminat cu înfrângerea la scor împotriva celor de la Steaua Roșie Belgrad, în play-off-ul Europa League.
CFR are șanse infime să întoarcă rezultatul la retur și va juca astfel în grupele Conference League, iar acest lucru nu este neapărat un mare succes pe plan sportiv. În plus, au apărut informații că relația dintre Șumudică și jucători nu este cea mai bună. Totuși, nici antrenorul, nici oficialii clubului nu au dat de înțeles că ar putea avea loc o demisie sau demitere a lui Șumudică.
Când vine vorba însă despre un posibil antrenor aflat pe lista CFR-ului, numele lui Dan Petrescu apare mereu în prim plan. Pe undeva este normal, deoarece "Bursucul" a adus 3 titluri în Gruia în ultimii 4 ani, contribuind și la cel de-al 4-lea, câștigat de ardeleni cu Edi Iordănescu pe bancă, și a reușit performanțe notabile și pe plan european.

Dan Petrescu: "Cred că și-au dat seama că au greșit față de mine"

Prezent la un turneu de poker, Dan Petrescu a vorbit deschis despre CFR Cluj. Fostul antrenor al ardelenilor a punctat că echipa are serioase probleme după plecarea sa, dezvăluind că aceasta s-a produs din cauza neînțelegerilor cu anumite persoane din conducerea clubului, fără a da însă vreun nume. De asemenea, Petrescu nu s-a ferit să declare că se va întoarce într-o zi la CFR, deoarece are amintiri extraordinare de la Cluj-Napoca.
"Acum vreo patru ani terminasem contractul în Dubai. Patronul de la CFR Cluj care era nou m-a rugat dacă pot să îl ajut să merg acolo. El era patron nou, prima oară în fotbal, și avea ambiții mari. Cred că am făcut un lucru excelent să merg la CFR Cluj, să câștig trei campionate jumate și să aduc CFR în Europa în zone care vor fi greu de ajuns în viitor. Am ajuns să jucăm de la egal la egal cu Sevilla. Numai datorită arbitrului și regulamentului am fost eliminați. Cred că puteam să câștigăm Europa League. Și cu Celtic, și cu Rennes, cu Lazio, echipe mari, de care, în momentul de față și în viitor, nu ne mai putem apropia pentru că nu avem bani să investim.
După plecarea mea, problemele sunt mari. A fost o problemă internă. Ca în România, când cineva prinde putere, sunt foarte mulți oameni geloși. Nu am mai avut încredere în cineva din club. Am simțit că nu mai trebuie să stau. Cred că și-au dat seama că au greșit față de mine. Și mie mi-a părut rău pentru că mă atașasem de echipă. În afară de performanțe, este un oraș frumos, am plecat și cetățean de onoare de acolo, am avut trofee, medalii și amintiri superbe. Clujul rămâne una dintre casele mele și cu siguranță mă voi întoarce acolo.", a declarat Dan Petrescu în interviul pe care i l-a acordat lui Sorin Constantinescu, citat de digisport.ro.
În privința viitorului său, Dan Petrescu a menționat că așteaptă oferte și a demontat mitul că ar fi un antrenor foarte scump: "Acum aştept să antrenez o echipă, dar nu aş vrea să mă grăbesc. Toată lumea spune că sunt prea scump, dar nu este adevărat. Îmi fac meseria. Eu vreau bani numai la performanţă. Normal că vrei un salariu să trăieşti, dar bonusurile mari le vreau la performanţă. Aşa mi se pare normal."
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo