Oltenii au început meciul mai bine și chiar au avut un gol anulat în prima parte a meciului, însă ocaziile nu au fost numeroase. În minutul 22, Ștefan Baiaram l-a învins pe Figueiredo cu o lovitură de cap, dar arbitrul a anulat reușita jucătorului lui Reghecampf pe seama unui offside. În partea a doua, CSU Craiova a deschis scorul în minutul 63 prin mijlocașul francez, Lyes Houri, după un șut superb de la 25 de metri distanță.
Luni, CFR Cluj și CSU Craiova s-au duelat în etapa a 9-a din Liga 1. Atunci, ardelenii s-au impus cu scorul de 1-0 grație golului marcat de Burcă în minutul 20. Acum, oltenii lui Reghecampf au reușit să-și ia revanșa și să elimine campioana României din Cupă încă din faza "16-imilor" de finală.
Romanian Liga I
Veste teribilă pentru Dan Petrescu! Andrei Burcă va fi operat, după accidentarea de la națională
29/09/2022 LA 12:35

Dan Petrescu, explicații pentru eșecul din Cupa României

"Tragerea la sorți a fost incredibilă. Celelalte echipe din față au jucat cu Divizia C. Cei care fac Cupa României să se gândească puțin, noi să nu fim cap de serie mi se pare incredibil. Asta e situația, am venit cu jucătorii aceștia, nu am ce să le reproșez. Toți jucătorii au vrut, și-au dat viața. Am avut o zi la dispoziție să pregătim acest meci. Clubul e într-o situație foarte grea. Am 4 atacanți care nu joacă.
Pe final, cu puțin noroc, puteam egala, dar echipa mai bună a câștigat. Bravo lor. (n.r. despre următorul meci) Acum urmează UTA, acolo puține echipe câștigă, dacă se întâmplă asta. (n.r. despre scandările anti-Petrescu) Eu am făcut numai bine acestei țări, ca fotbalist mi-am făcut treaba, ca antrenor la fel. Sunt niște scandări pe care la Cluj nu le veți auzi, suporterii noștri nu sunt așa", a spus Dan Petrescu după meci.
Romanian Liga I
Șumudică intervine în conflictul de la CFR Cluj. Sfat pentru Dan Petrescu: "Cum să lucrez cu el?!"
20/09/2022 LA 18:44
Romanian Liga I
Dan Petrescu face praf arbitrajul, după 0-1 cu FCSB: "Foarte supărați, ce fault de roșu e ăla?!"
17/04/2022 LA 20:18