Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dan Petrescu și Luciano Spalletti duc o luptă "la baionetă" pentru preluarea aceluiași club

Cristian Mihală

Actualizat 04/12/2020 la 08:50 GMT+2

Dan Petrescu are concurență puternică pentru banca tehnică a lui Al Nasr. Luciano Spalletti este și el pe lista formației din Arabia Saudită.

Petrescu și Spalletti au fost adversari în Rusia

Credit imagine: Eurosport

Soarta lui Rui Vitoria este pecetluită după ce Al Nasr a pierdut aseară și cu modesta Abha, scor 1-2. Alhadathcenter.net scrie că Al-Nasr are cel mai slab start de sezon din istoria sa, iar cei mai mulți dintre cei din conducerea clubului au decis că tehnicianul portughez trebuie demis urgent. Printre cei care îl vor plecat pe Rui Vitoria e și numărul unu din club, Safwan Al-Suwaiket (principalul nume care îl dorește pe Petrescu). Chiar și așa, luptele de putere din interiorul clubului duc la o serie de discuții privind înlocuitorul.
Potrivit one3.news, Petrescu rămâne marele favorit, dar pe lista conducerii se află și nume ca Marcelo Gallardo, Ramon Diaz sau Pedro Emmanuel, ultimii doi cu rezultate bune în fotbalul din Golf.
Marele rival al lui "Super Dan" din punct de vedere al CV-ului este, însă, Luciano Spalletti, fost antrenor la Roma sau Inter. Acesta a fost numit în două rânduri antrenorul anului în Serie A (2005-2006 și 2006-2007), pe vremea când era pe banca formației din Cetatea Eternă. Roma a câștigat cu el două Cupe ale Italiei și o Supercupă. Spalletti a avut până în prezent o singură aventură în afara Italiei, la Zenit, unde s-a descurcat excelent: două titluri, o Cupă a Rusiei și o Supercupă.
Petrescu ar urma să câștige, împreună cu stafful său, aproape 3 milioane de euro/an, astfel că e limpede că Al Nasr și-ar putea permite să îi ofere condițiile financiare ideale și lui Spalletti, astfel încât acesta să accepte să antrenze în acea zonă.

Principalul susținător al lui Rui Vitoria, dat afară

Încă de la finalul săptămânii trecute, soarta lui Rui Vitoria părea pecetluită, dar anunțarea oficială a despărțirii a fost amânată, din cauza faptului că portughezul are o clauză de reziliere uriașă. Se caută o modalitate de despărțire amiabilă, în care lusitanul să primească anumite compensații, dar nu întreaga sumă aferentă contractului.
Deja directorul general al clubului, Abdul Rahman Al-Halafi, a fost dat afară, după o ceartă cu șeicul. Acesta din urmă era marele aliat al tehnicianului portughez, astfel că sunt șanse minime ca actualul tehnician să mai continue.
"A fost o ceartă în toată regula între președintele Consiliului de administrație al clubului Al-Nasr, Safwan Al-Suwaiket, și directorul general al clubului, Abdul Rahman Al-Halafi. Mai multe voci s-au ridicat în ultima perioadă împotriva lui Al-Halafi, membrii Consiliului de Administrație considerându-l responsabil pentru rezultatele negative pe care echipa le-a avut de la începutul sezonului. Al-Halafi a fost cel care a rămas în continuare fidel antrenorului Vitoria și a refuzat să-l demită la începutul sezonului actual. El a preferat să-i mai ofere o șansă, în ciuda prestațiilor slabe de la sfârșitul sezonului trecut. Acum, șeicul Safwan Al-Suwaiket l-a demis pe Al-Halafi și va proceda identic și cu antrenorul, zilele viitoare", anunță saudileague.com.
Dan Petrescu nu ar fi la prima aventură în zona Golfului. El a antrenat în 2014 Al-Arabi, iar în 2016-2017 a fost la cârma lui Al-Nasr Dubai.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo