Daniele Rugani, mesaj din carantină: "Sper că toată lumea a realizat cât e de serios"

Fundașul central al lui Juventus, Daniele Rugani, a transmis un mesaj din carantină prin intermediul Juventus TV.

Eurosport

Credit imagine: Eurosport

Fundașul central al lui Juventus, Daniele Rugani, a aflat pe 12 martie, în urmă cu patru zile, că este infectat cu noul virus COVID-19. Campioana Italiei, Juventus Torino, a anunțat, miercuri, că fundașul central Daniele Rugani a fost testat pozitiv pentru coronavirus. Daniele Rugani nu a avut simptome alarmante înainte de a fi testat pentru coronavirus.
El a transmis un mesaj din carantină, asigurând că totul este în regulă, iar că simptomele lipsesc în continuare. Într-un mesaj transmis pentru Juventus TV, Rugani a vorbit despre cum a petrecut ultimele zile.
Toate evenimentele sportive din Italia sunt suspendate până la data de 3 aprilie, a anunţat Comitetul Olimpic din Italia, care a precizat că este o situaţie fără precedent în istorie. Cotat la 25 de milioane de euro, Rugani (25 de ani) a înscris 7 goluri în 94 de meciuri pentru Juventus Torino. Italia este cea mai afectată țară din Europa.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo