Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Decizia importantă luată de Van Gaal după startul slab de sezon al lui Ajax! "Îmi place să ajut"

Eurosport
DeEurosport

Publicat 04/10/2023 la 13:16 GMT+3

Louis van Gaal, fostul selecționer al naționalei de fotbal a Țărilor de Jos, va reveni la Ajax în rolul de consilier, a anunțat clubul din Amsterdam, care traversează cel mai slab start de sezon din ultimele decenii.

Louis van Gaal becomes Ajax new technical advisor

Credit imagine: Getty Images

Van Gaal, 72 ani, care a anunțat anul trecut că suferă de cancer la prostată, își va oferi sfaturile în materie de fotbal.
"Îmi place să ajut Ajax. Viața mea se derulează în mare parte în Portugalia și asta se va combina bine cu rolul de consilier extern", a spus van Gaal, care s-a despărțit de naționala olandeză la finele CM 2022, într-un comunicat al "lăncierilor".
Ajax ocupă locul cinci în liga olandeză și traversează una dintre cele mai grave crize din istoria sa, care a dus și la demiterea conducătorilor săi.
Săptămâna trecută, Feyenoord a învins-o pe Ajax cu 4-0, într-un meci care s-a încheiat fără spectatori, din cauza materialelor pirotehnice aruncate de fanii "lăncierilor".
Duminica trecută, clubul olandez l-a concediat pe directorul de fotbal Sven Mislintat, iar miercuri a anunțat despărțirea de președintele Consiliului de supraveghere Pier Eringa.
"Louis van Gaal este cunoscut ca unul dintre antrenorii cei mai titrați din toate timpurile, cu peste 20 de trofee naționale și internaționale. Cu Ajax, el a cucerit Liga Campionilor în 1995", se mai arată în comunicatul lui Ajax, citat de Agerpres.
Citește și:

VAN DER VAART ȘTIE CĂ VAN GAAL E SINGURUL OM CARE O POATE SALVA PE AJAX

După incidentele de la meciul dintre Ajax Amsterdam și Feyenoord, care a fost suspendat inițial din cauza unor întreruperi cauzate de lansarea de fumigene din tribunele stadionului din Amsterdam, Rafael Van der Vaart a vorbit despre ce se întâmplă la Ajax.
Fostul fotbalist, care a adunat peste 150 de apariții în tricoul clubului de pe Johan Cruyff Arena, a spus că singurul care ar putea să salveze echipa este Louis van Gaal.
Van der Vaart a punctat, însă, că starea fostului selecționer al Olandei este atât de complicată încât acesta nu ar putea ajuta clubul decât cu sfaturi.
"Inima lui Van Gaal plânge. Sănătatea lui nu îi permite să aibă un loc de muncă cu normă întreagă. Deci, în principiu, este un 'nu'.
Dar, cu siguranță, poate da sfaturi. El înțelege fotbalul. În opinia mea, el este omul ideal pentru a ajuta la salvarea lui Ajax", a spus Van der Vaart, citat de Daily Mail.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo