"Denis Drăguș poate pleca!" Antrenorul lui Trabzonspor a făcut anunțul despre jucătorul român

Denis Drăguș este tot mai aproape de o despărțire de Trabzonspor, antrenorul echipei confirmând că e dispus să renunțe la român. Jucătorul ar putea continua în SuperLiga Turciei, dar e dorit și în Championship, la Southampton.

Acesta este lotul României pentru Euro u21 din Slovacia. Sursa: FRF TV

Sursa video: Eurosport

Denis Drăguș a fost convocat la naționala României pentru meciurile Austria și Cipru, din preliminariile Cupei Mondiale 2026, jucând 84 de minute în primul meci și fiind integralist în cel de-al doilea, câștigat de tricolori cu 2-0.
Atacantul ar putea fi cedat de Trabzonspor în această vară, formație care cere 4 milioane de euro în schimbul său. Antrenorul lui Trabzon a confirmat că e dispus să renunțe la Drăguș dacă este îndeplinită această condiție, presa din Turcia menționând că românul ar putea ajunge la Goztepe.
"Poate fi cedat, în funcție de interesele clubului", a declarat Fatih Tekke, tehnicianul lui Trabzonspor.
"Numele lui Drăguș este vehiculat în legătură cu echipa din Super Lig, Göztepe. Clubul din Izmir ia în calcul împrumutul jucătorului român pentru un sezon. Prioritatea conducerii lui Trabzonspor este să-l vândă definitiv, pentru a obține venituri, a elibera un loc de străin și a reduce costurile.
Totuși, până acum nu a apărut un cumpărător serios. Se afirmă că Denis Drăguș, care a avut un sezon lipsit de constanță și joacă și pentru echipa națională a României, este mai deschis ideii de a merge la un club unde poate evolua constant", a scris Gazeta din Turcia.

Trabzonspor dorește 4 milioane de euro în schimbul lui Drăguș

Denis Drăguș a traversat un sezon în care evoluțiile nu s-au ridicat la nivelul încrederii acordate de către cei de la Trabzonspor. Cauzele principale ale randamentului mai puțin reușit ale internaționalului român au fost desele accidentări care l-au chinuit în decursul sezonului trecut. Transferat de către Trabzonspor chiar înaintea startului Campionatului European de anul trecut, Draăguș a reușit doar 3 goluri și un assist în 26 de partide, accidentările scoțându-l permanent din circuit.
Acesta mai are 3 ani de contract cu formația din Trabzon, însă jurnaliștii turci scriu că acesta ar fi dorit în Championship de către Southampton. Englezii ar dori un schimb la care să ia parte și nigerianul Paul Onuachu (31 de ani).
Conform presei din Turcia, conducătorii lui Trabzon nu ar fi deloc încântați de ideea unui schimb între Paul Onuachu și Denis Drăguș, aceștia dorind 4 milioane de euro în schimbul românului. În ultimă instanță, aceștia s-ar gândi și la varianta unui împrumut.
"Trabzonspor nu este dispusă să-l împrumute pe Drăguș în schimbul lui Onuachu. Clubul ia în calcul vânzarea jucătorului român doar pentru o sumă de aproximativ 4 milioane de euro. Conducerea vrea să folosească varianta împrumutului doar în ultima fază, pentru a elibera un loc în contingentul de jucători străini", au scris jurnaliștii de la Taka Gazete.
Deniș Drăguș a fost transferat de Trabzonspor de la Gaziantep în vara anului 2024 pentru 1.7 milioane de euro.
Internaționaul român a declarat recent că este foarte fericit la Trabzonspor, intenția acestuia fiind de a nu părăsi formația turcă, obiectivul stabilit pentru stagiunea viitoare fiind de a răsplăti încrederea acordată în momentul transferului său de la Gaziantep.
"SUNT FERICIT LA TRABZONSPOR. NICIODATĂ NU M-AM GÂNDIT LA PLECARE. A FOST UN AN CU ACCIDENTĂRI, DAR ÎN SEZONUL URMĂTOR VREAU SĂ DAU TOT CE POT.", A DECLARAT DENIS DRĂGUȘ PENTRU TRABZON'DA SON DAKIKA
22 de meciuri și 5 goluri a reușit fotbalistul format în cadrul Academiei Hagi pentru echipa națională a României. Acesta a mai evoluat de-a lungul carierei pentru Viitorul Constanța, Standard Liege, Crotone și Genoa.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo