Eurosport
Desfășurare de forțe între președinții lui Real Madrid & Juventus! Perez & Agnelli, ședință de 3 ore
De
Publicat 20/01/2021 la 08:17 GMT+2
Florentino Perez a fost marți oaspetele lui Andrea Agnelli la Continassa, baza sportivă a campioanei Italiei, Juventus. Cei doi au avut o întâlnire care s-a întins pe durata a trei ore, potrivit presei din Italia.
Florentino Perez & Andrea Agnelli
Credit imagine: Facebook
Trei ore, atât a durat întâlnirea de "gradul 0" dintre președintele lui Juventus, Andrea Agnelli, și președintele lui Real Madrid, Florentino Perez. Cei doi au purtat o discuție la Continassa în după-amiaza zilei de marți. Întâlnirea a avut loc cu o zi înainte ca Juventus să înfrunte Napoli în Supercupa Italiei. Presa din Italia transmite că cei doi au discutat despre politica generală a fotbalului global.
Agnelli este președintele Asociației Cluburilor Europene, iar Perez a fost întotdeauna de părere că este nevoie de înființarea unei Superligi Europene, spre mânia președintelui La Liga, Javier Tebas, care exclude o astfel de inițiativă. Tebas a declarat că nu se pune problema formării unei Superligi Europene pentru că aceasta ar intra în conflict cu campionatele interne, dar și cu UEFA și FIFA.
Florentino Perez, presiuni pentru înființarea unei Superligi Europene
Perez și-a exprimat în repetate rânduri susținerea pentru un astfel de proiect și iată că acum ia inițiativa în propriile mâini. Președintele campioanei Spaniei a dorit să se asigure că mesajul său ajunge la cel mai înalt nivel și a purtat în acest sens o discuție complexă cu președintele lui Juventus, care deține controlul în Asociația Cluburilor Europene.
Madrid nu traversează cea mai bună perioadă a clubului, dar "galacticii" lui Zinedine Zidane nu se pot plânge. Real Madrid ocupă locul secund în La Liga, cu 4 puncte în spatele liderului Atletico Madrid și cu două meciuri în plus jucate față de rivala din capitala Spaniei. Juventus, pe de altă parte, este într-o reală criză. Campioana Italiei este a cincea în Serie A, la 10 puncte distanță de liderul AC Milan.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo