#Voce Dinu, o scenă

Au trecut ceva ani de când l-am cunoscut personal pe Cornel Dinu. Era, pentru mine, omul acela pentru care maică-mea se îndrăgostise de fotbal și de Dinamo, altfel cum se putea? Eram într-o cârciumă prăfuită din cartierul Floreasca, aproape de stadionul viselor. Noastre și ale lui, deopotrivă. Iarăși, unde altfel ne puteam află? Când centrul Universului s-a nimerit a fi și lângă centrul Capitalei. Și al nostru, și al lui. Și unde contează Dinamo și nimic altceva.

Nu am îndrăznit să deschid multe subiecte, deși îmi doream, nu am îndrăznit să îl întrerup, oricum nu puteam, doar am savurat poveștile în care sunt de menționat, printre enorm de mulți alții, Pele, Eusebio, Nicolae Ceaușescu, Fănuș Neagu, Guță Băieșu ori Nicihita Stănescu. Ce să mai spui? Unde să mai intervii?

Îmi aduc, însă, aminte cum a început o frază, adresându-mi-se, după ce i-am pus o întrebare legată de, probabil cel mai mare fotbalist al tuturor timpurilor, O Rei-ul original, brazilianul Do Nascimento, cunoscut pe oricare maidan al Terrei drept Pele, ăluia căruia i-a dat "crăci" în celebrul ultim meci al Grupei Morțîi de la Guadalajara;

și asta am reținut-o și am parafrazat-o și m-a urmărit de-a lungul timpului. Nici nu mai contează care a fost istorisirea, am zâmbit aproape complice la începutul ei.

Pentru că Dinu asta a fost și este după 454 de meciuri jucate pentru un singur club, în șaptesprezece ani de carieră. A, da, și cincizeci și trei(53) de goluri marcate din postura de fundaș(apărător). Era greu și intimidant să duci miezul nopțîi la masă cu cel care a câștigat și șase(6) titluri de campion(1971, 1973, 1975, 1977, 1982 și 1983) cu echipa ta favorită. Fără a nu uită două(2) Cupe ale României(1968 și 1982).

Un înălțător ca fotbalist, și același înălțător ca metafore. Fiindcă atunci când povestește, ai impresia că Fănuș l-a descris pe el că fiind "trandafirul visului ce își deschide inima numai pentru izbânzi", în acel "Colisseum cu pereți de plopi înalți", așa cum cânta Neagu imprejuriimile stadionului Dinamo.

Am stat și l-am ascultat când ne-a istorisit despre pățaniile cu celălalt Rei, cel european, Eusebio, cum insistă cât de fair-play era portughezul, deși a fost contrat uneori și mai neortodox, și mai "câinește", în acel meci pentru calificarea la Mundialul mexican, unde Dinu a mers și O Rei Eusebio a rămas acasă, după un măreț 1-0 reușit de "tricolori" la București cu Portugalia. Da, povestea omul care a jucat șaptezeci și cinci(75) meciuri pentru "naționala" României, un Mundial, și pentru care a marcat șapte(7) goluri, stabilind un etalon de elegantă și siguranță în defensivă cu care, proababil, nu am mai întâlnit până la Generația de Aur, până la "sârbul" Belodedici. Serbia. Iugoslavia. O Fată Morgana a "Procurorului", de care povestește cu atâta patos și admirație. De la briliantul Dejan Savicevic până la temutii "tigrii" ai lui Arkan. Mă copleșesc poveștile și aproape că sunt certat când îi menționez că nu am găsit bilete la un Steaua Roșie Belgrad-Napoli, în preliminarile Ligii Campionilor. "Trebuie să mă suni cu o săptămâna înainte, te rog, și rezolvăm".

Țîn minte și merg mai departe, dorind să aflu care a fost povestea cu blestematul 2-5 de la Kosice, cântecul de lebădă al lui Dinu pe banca "naționalei" pe care a slujit-o și a reprezentat-o atât de bine că jucător. A fost un tendon al lui Achile pentru că, până la cartea "Misterele lui Mister", recunosc că nu am putut află mai multe de la acel moment de cumpăna din viață "naționalei" și a lui Dinu. Dar a urmat capitolul Dinamo, și sfârșitul anilor '90, cu celebra generație a lui Petre și Hîldan, cu dubla cu Benfica, cu victorii pe linie în campionat și cu, evident, titlul în "Groapă" și victorie cu Steaua după atâția amar de ani. Pentru că Dinu a fost artizanul acelor victorii când a "coborât în iarbă" pentru ultima dată pentru clubul cu care se identifica la propriu, fără a mai discuta de figurat.

Statistici, cifre, matematică și iar statistici. Și recorduri. Dar nu asta a însemnat Dinu. Și nu asta simbolizează. Acum, la 56 de ani și o luna de la debutul lui la Dinamo, în meciul cu Steagul Roșu, la împlinirea vârstei de 74 de ani, în aceeași săptămâna cu primul meci al lui Dinamo în divizia secundă, nimic nu e mai actual decât frază dansului din urmă cu niște mulți ani;

La mulți ani cu sănătate, Unicul Mister al fotbalului românesc!