Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

După Daniel Boloca, un alt fotbalist vrea să lase naționala României pentru a reprezenta Italia

Eurosport
DeEurosport

Publicat 29/12/2022 la 13:38 GMT+2

Presa din Italia anunță că unul dintre fotbaliștii români îi ia exemplul lui Daniel Boloca și își dorește să întoarcă spatele naționalei României, pe care deja a reprezentat-o la tineret, pentru a putea fi convocat în viitor pentru "Squadra Azzurra".

Andrei Coubiș (România U19)

Credit imagine: facebook

Articol scris de Tibi Munteanu
Naționala României, rămasă în afara top 50 al coeficientului FIFA (ocupă locul 52), pare să nu mai fie un țel pentru tinerii fotbaliști, mai ales pentru cei care au dublă cetățenie și pot alege să rămână deschiși către oportunitatea de a alege să joace pentru o altă selecționată.
S-a întâmplat chiar de curând, cu un jucător legitimat la liderul din Serie B, Frosinone, care s-ar fi decis să întoarcă spatele naționalei României, cu scopul de a reprezenta cândva selecționata de seniori a Italiei și cazul nu pare să fie unul singular.
Conform publicației italiene Gazzetta dello Sport, un alt fotbalist român este gata să-i urmeze exemplul lui Daniel Boloca și să spună pas naționalei conduse de Edward Iordănescu, în favoarea oportunității de a reprezenta Italia (locul 8 în clasamentul coeficienților FIFA).

Andrei Coubiș, hotărât să reprezinte naționala Italiei, în detrimentul României

Deși a fost selecționat în 12 rânduri la naționalele de tineret ale României, U19, U20 și U21, Andrei Coubiș pare hotărât să urmeze drumul ales de Daniel Boloca și să prefere oportunitatea de a fi selecționat de Italia, în detrimentul primei reprezentative a României.
Căpitan al echipei de tineret a lui AC Milan, Coubiș are dublă cetățenie, română și italiană, joacă pe postul de fundaș central și pare a fi un viitor fotbalist al campioanei Italiei, fiind în vizorul antrenorului Pioli.
Presa din "cizmă" anunță că fundașul de 19 ani al milanezilor s-ar fi hotărât să ia legătura cu Federația Italiană de Fotbal, pentru a discuta despre viitoarele sale șanse de a reprezenta selecționata Italiei.
"Atât de promițător încât este dorit de două naționale. Andrei Coubiș este căpitanul echipei Primavera a Milanului, are 19 ani, conduce apărarea și poate alege între două echipe naționale, Italia și România. Părinții săi sunt din București, dar el s-a născut și a crescut la Milano.
După câteva prezențe la Under 19 și Under 20, jucătorul a mers direct la Federația Italiană pentru a vorbi despre viitorul său la Squadra Azzurra. Edward Iordănescu, selecționerul României, s-a resemnat", au scris italienii.
Andrei Coubiș s-a născut la Milano din părinți români, are contract cu AC Milan până în vara anului 2027 și a bifat 12 partide pentru Milan Primavera în acest sezon, reușind un assist, dar și-a reprezentat clubul și la nivel european în UEFA Youth League, unde a izbutit să și marcheze. Înalt de 1,89 metri, fundașul este cotat la 75 de mii de euro conform site-ului de specialitate Transfermarkt și pare a fi următorul fotbalist care alege să întoarcă spatele României.
Citește și:

Cazul lui Daniel Boloca, jucătorul care a dat naționala României pe cea a Italiei

Legitimat la Frosinone, liderul din Serie B, mijlocașul central Daniel Boloca a apucat să debuteze pentru echipa națională a României, în amicalul din toamnă cu Slovenia, pierdut de tricolori cu 2-1, însă nu va mai continua să răspundă pozitiv convocărilor lui Edi Iordănescu, pentru că își dorește mai mult să facă parte din "Squadra Azzurra".
Selecționerul Italiei, Roberto Mancini, l-a chemat pe acesta la lot pentru un stagiu de pregătire a mai multor fotbaliști tineri, iar dacă îl va introduce și într-un joc oficial al Italiei, fotbalistul va pierde dreptul să mai evolueze pentru o altă selecționată, așa că va rămâne definitiv valabil pentru echipa italienilor.
Născut în Italia din părinți români, Boloca are dublă cetățenie și, având această variantă, fotbalistul poate hotărî tricoul cărei naționale vrea să îl îmbrace la nivel de seniori. A fost folosit doar 6 minute în penultimul meci al tricolorilor din 2022 și probabil a revenit la echipa de club cu un gust amar legat de acest lucru, astfel că s-ar fi decis să reprezinte Italia.
Tatăl acestuia a explicat sentimentul avut de fiul său după ce a evoluat atât de puțin sub tricolor și pare că deja l-a sfătuit pe acesta că decât așa, ca rezervă, mai bine să nu mai vină deloc la naționala României.
"A venit dezamăgit de la ultima acțiune alături de naționala României, din noiembrie. A fost folosit doar pe final, în primul joc, iar apoi, cu Moldova, a fost uitat bancă. I-am spus și eu că decât așa, mai bine lipsă!
Era și el decis să nu mai vină să joace pentru România. Ar fi vrut să joace și el măcar o jumătate de oră, ca să arate ce poate. Zicea că mai bine nu-l băga deloc. Chiar dacă nu-l chema Mancini acum, la acest trial, tot nu mai venea să joace pentru România! Așa că așteaptă să fie convocat de Italia.
Nu că e fiul meu, dar copilul chiar are talent. Are dribling. Cine îl cunoaște știe ce e capabil să facă. Nu exagerează fiindcă preferă să joace pentru echipă, să paseze rapid, să-și pună coechipierii în valoare. O să se vadă talentul lui!
Păi, în Italia, reprezentativa Moldovei, cu tot respectul, e considerată ca fiind poate mai slabă decât o echipă de Serie C, iar el nu a jucat deloc. În vară a avut oferte de la 4 cluburi, de la Sampdoria, Sassuolo, Torino și Udinese, dar nu a vrut clubul lui să-i dea drumul, ca să mai crească și să-l vândă pe o sumă mai mare.
Cam asta este sitația. El nu vrea să vorbească, e genul mai retras, nu vrea să supere pe nimeni, dar cam asta e situația. El nu vorbește prea bine românește, nu cred că i-a spus ceva domnului Edward Iordănescu. Asta a fost singura problemă, în rest a fost bine tratat la lot de colegi, de toți cei din jur", a transmis Ioan Boloca, tatăl jucătorului.
Pentru a nu-l pierde definitiv din calculele echipei naționale pe viitor, selecționerul Edward Iordănescu ar trebui să-l convoace și să-l folosească cel puțin 1 minut într-un meci oficial, însă după spusele acestuia, dar și după declarațiile date de tatăl fotbalistului, cale de întoarcere nu prea mai există, iar decizia lui Daniel Boloca pare a fi una definitivă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo