Ei sunt "rezervele" FRF pentru postul de selecționer, dacă Gică Hagi sau Edi Iordănescu nu semnează

Comisia Tehnică a Federației Române de Fotbal s-a întâlnit astăzi pentru a discuta despre cel care îl va înlocui pe Mircea Lucescu la cârma echipei naționale. Gheorghe Hagi rămâne marele favorit, dar FRF a dezvăluit că s-a discutat și o eventuală revenire a lui Edi Iordănescu. Alți 5 antrenori sunt pe "lista de rezervă", printre aceștia remarcându-se Mirel Rădoi sau Cosmin Olăroiu.

Gică Hagi, Edi Iordănescu

Credit imagine: Getty Images

FRF a anunțat joi dimineață că Mircea Lucescu, care în prezent se află în stare gravă, la Spitalul Universitar, după ce a suferit un infarct, și-a încheiat socotelile cu echipa națională. La nici 24 de ore distanță, Comisia Tehnică a FRF s-a întrunit pentru a stabili cine va fi succesorul lui "Il Luce".
Oficialii forului național au anunțat în această după-amiază că, în urma întrevederilor, numele lui Gică Hagi e în fruntea listei, dar că există și alte variante, o decizie finală urmând a se lua, cel mai probabil, săptămâna viitoare.
În comunicatul FRF, oamenii lui Burleanu l-au nominalizat printre contracandidații lui Hagi pe Edi Iordănescu, care în prezent este liber de contract, după despărțirea de Legia Varșovia. Mai mult, s-a spus că, pe lângă numele lui Hagi și Iordănescu, federalii au mai studiat și variantele Kopic și Bergodi, doi tehnicieni care au făcut din Dinamo, respectiv "U" Cluj, două forțe ale SuperLigii.
Se pare că pe lista oficialilor fotbalului românesc ar mai fi existat și alte 5 opțiuni "de rezervă". Antrenorii la care s-ar fi gândit cei de la FRF sunt Daniel Pancu (CFR Cluj), Mirel Rădoi (FCSB), Răzvan Lucescu (PAOK Salonic), Cosmin Olăroiu (naționala Emiratelor Arabe Unite) și Adrian Mutu (liber de contract).
Săptămâna viitoare, pe 8 aprilie, propunerile le vor fi prezentate celor din Comitetul Executiv al FRF, care vor vota antrenorul sau antrenorii cu care se vor demara negocierile. De asemenea, tot atunci vor fi stabilite și coordonatele financiare și condițiile contractuale.
Apoi, președintele Răzvan Burleanu va negocia cu cel sau cei selectați, iar după ce contractul va fi semnat, noul selecționer va fi prezentat oficial într-o conferință de presă.

Stoichiță, mesaj amplu la finalul întâlnirii oficialilor FRF

Directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, Mihai Stoichiță, a făcut câteva declarații în care a anunțat cum a decurs numărătoarea și și-a exprimat sprijinul față de numirea lui Gică Hagi.
Mai mult, Stoichiță a precizat că ceilalți antrenori despre care s-a discutat nu au putut fi ignorați pentru modul în care și-au pus amprenta asupra fotbalului din țara noastră în ultimii ani.
"Majoritar în opțiuni este Gică Hagi, dar și Iordănescu e în continuare în topul preferințelor membrilor, ca procedură a fost făcută o listă de antrenori prezentată de la fiecare, o listă pe care ulterior am prezentat-o domnului președinte. Am făcut împreună numărătoarea, pentru a nu greși.
Mandatul trebuie obținut în Comitetul Executiv, propunerea a fost făcută, noi suntem for consultativ, nu decizional. Ce am avut de făcut, misiunea noastră s-a încheiat, am propus numele pentru selecționerul României. Nu comentez ce spun alte persoane. Există bănuiala că va veni domnul Hagi.
După ce o să se încheie negocierile cu domnul președinte o să fie prezentat domnul selecționer. Procedura este mandatarea președintelui. O să demareze negocierile cu Gică Hagi și apoi va fi prezentat.
Am mare încredere în el, de când am fost adversar, apoi și colegi, dar nu în fotbal. Sunt sigur că va reuși să aducă un alt entuziasm, o altă viziune asupra modului în care trebuie să joci fotbal, a reușit la Constanța. E o diferență față de echipa de club, unde îți implementezi ideile și ce se întâmplă la națională.
Prin mână i-au trecut mulți jucători de la echipele naționale, dar ceilalți jucători, e imposibil, cei care i-au trecut prin mână să nu fi avut dialoguri cu el și să nu știe ce vrea, fiind profesioniști la un nivel înalt, le va fi ușor să știe ce viziune vrea, revenirea la o competiție majoră a României, ăsta este obiectivul.
Antrenori tineri au mai fost pe listă pe lângă Hagi și Iordănescu, să menționez Mirel Rădoi, Răzvan Lucescu. Era greu să te gândești la Oli, la Răzvan, la Pancu, la Rădoi? Cum să fie greu? Sunt cei care marchează fotbalul românesc", a declarat Mihai Stoichiță.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo