Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Debut cu stângul pentru Tudor Băluță în Olanda!Ado Den Haag, învinsă categoric de Utrecht

Cosmin Cioboata

Actualizat 24/01/2020 la 23:07 GMT+2

Tudor Băluță a debutat astăzi la Ado Den Haag, într-un meci pierdut categoric de noua echipă a internaționalului român pe terenul lui Utrecht, scor 0-4.

tudor baluta

Credit imagine: Getty Images

Împrumutat de Brighton la Ado Den Haag până în vară, Băluță a avut parte de o primă experiență dezamăgitoare în tricoul formației olandeze. În etapa 20 din Eredivisie, Ado a pierdut clar pe terenul lui Utrecht, echipă aflată pe locul 6.
Tudor Băluță a început ca titular partida, dar n-a reușit să-și pună amprenta asupra jocului propus de formația lui Alan Pardew. Cu toate acestea, mijlocașul român n-a greșit la vreun gol al gazdelor. Băluță a încheiat pe teren primul său meci pentru Ado Den Haag, primind însă cartonașul galben în minutul 60, la capătul unui fault comis de jucătorul de 20 de ani.
Peterson (min. 14), Klaiber (min. 53 și 84) și Kerk (min. 74) au înscris pentru Utrecht, în timp ce Goossens a ratat șansa de a marca golul de onoare din penalty, pentru Ado, în prelungirile partidei.
În urma înfrângerii înregistrate în această seară, Ado Den Haag a rămas pe locul 16 din campionatul Olandei, primul din zona retrogradării.
tudor baluta

Băluță, un singur meci pentru Brighton

Tudor Băluță a bifat un singur meci în tricoul primei echipe a celor de la Brighton. Pe 25 septembrie, mijlocașul de 20 de ani a fost integralist într-un meci din Cupa Ligii Angliei, pierdut împotriva lui Aston Villa, scor 1-3.
Crescut de Viitorul, Băluță a fost transferat în 2019 la Brighton, după ce oficialii din Premier League au plătit 2,9 milioane de euro. 4 milioane de euro este cota de piață a lui Tudor Băluță la momentul actual, conform transfermarkt.com.
Băluță a adunat 7 selecții pentru prima reprezentativă a României și 6 pentru naționala de tineret. În triocul naționalei U21, mijlocașul a ajuns până în semifinalele Campionatului European din vara trecută.
Începând cu 1 ianuarie 2020, canalele Eurosport nu mai sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia. Rămânem deschiși negocierilor fair play cu Telekom, purtate cu bună credință.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo