Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Se prăbușește colosul Ajax! Alegere ciudată a președintelui, în tot haosul creat la Amsterdam

Maria Olteanu

Actualizat 21/09/2023 la 19:18 GMT+3

Ajax Amsterdam stă pe un butoi de pulbere. Clubul, cu un istoric și cu performanțe uriașe în trecut, își pierde ADN-ul de la zi la zi, iar oamenii care au rămas să se ocupe de destinul său au luat recent o decizie ciudată, numind președinte de echipă un om care nu a avut niciodată, de-a lungul vieții, tangență cu fotbalul.

Ajax Ludogorets

Credit imagine: Getty Images

Ajax Amsterdam l-a numit pe Ernst Boekhorst în funcția de președinte al Consiliului Executiv. În timp ce clubul din capitala Olandei pare să nu găsească drumul spre ieșirea din criză, cufundându-se de la zi la zi, membrii noului consiliu de conducere au fost aleși miercuri la complexul sportiv De Toekomst, după cum anunță presa de acolo.
Decizia poate fi considerată una mai mult decât ciudată, în contextul în care omul propus și votat pentru a avea grijă de frâiele echipei este o persoană care nu a avut până acum nicio legătură cu sportul cu mingea rotundă.
Mai exact, Ernst Boekhorst este managerul echipei de hochei a Olandei și a fost numit președinte ale clubului pentru o perioadă de trei ani. Acesta îi va reprezenta pe membrii Ajax la adunările acționarilor și, în calitate de acționar majoritar, consiliul de administrație va avea un vot decisiv, deținând 73% din acțiuni.
Pe lângă Boekhorst, din noul consiliu de administrație mai fac parte John Busink, Marjon Eijlers, Giovanni Fränkel, Sirik Goeman, Pim van Dord și René Zegerius, iar situația este una cât se poate de complicată, întrucât din această configurație lipsesc momentan două persoane, care vor fi numite ulterior.

Haos la Amsterdam, echipa se întreabă "încotro"

Precedentul consiliu de conducere al lui Ajax a anunțat în luna mai că demisionează din cauza lipsei de sprijin. Membrii acestuia au rămas totuși în funcție până la 1 septembrie pentru a se ocupa de problemele prezente ale clubului, iar acum a fost numită o nouă organigramă, cu un conducător care a stat departe de fotbal până acum, dar care are misiunea de a redresa echipa ce pare că se scufundă tot mai mult.
Ultimul președinte al celor de la Ajax a fost marele portar Van der Sar, care a luat decizia de a demisiona din funcția de președinte al lui Ajax în primăvara acestui an.
Fostul internațional a declarat pe 30 mai că a fost complet terminat după un sezon dificil și de criticile pe care le-a primit pentrru rezultatele sub așteptări: "Acum trebuie să mă distanțez, să mă relaxez și să fac alte lucruri", a spus Van der Sar în momentul în care a decis să părăsească proiectul Ajax.
La nici două luni de la acel moment, o veste cutremurătoare venea din Olanda: Edwin Van Der Sar a suferit o hemoragie cerebrală, iar starea acestuia a fost inițial critică. Acum totul este sub control, recuperarea fostului internațional decurgând foarte bine.
Edwin Van Der Sar a fost unul dintre cei mai buni portari din istoria Olandei. Acesta a făcut parte din marea echipă a lui Ajax care cucerea Champions League în 1995, după care a făcut carieră la Juventus sau Manchetser United. În tricoul "diavolilor" a câștigat din nou Champions League, în 2008. Van Der Sar a jucat 130 de meciuri pentru naționala Olandei, alături de care a participat la mai multe turnee finale de Campionat Mondial și European.

AJAX A AJUNS ÎN SEMIFINALELE CHAMPIONS LEAGUE ACUM 4 ANI

Ajax, cvatruplă câștigătoare a Ligii Campionilor, se află în picaj liber și pare că își pierde de la zi la zi ADN-ul.
Echipa are un trecut care o obligă la performanță, iar cel mai recent reper este semifinala Champions League de acum 4 ani. Atunci, Ajax a avut un parcurs excepțional în sezonul 2018-2019, când a fost aproape de a ajunge în finala Champions League. Olandezii treceau de Real Madrid și Juventus în fazele eliminatorii, având o echipă explozivă, care a ratat la mustață prezența în ultimul act, după o semifinală istorică împotriva lui Tottenham.
Ajax a avut un parcurs de vis în sezonul 2018-2019, ajungând până în semifinalele Champions League, acolo unde au fost eliminați de Tottenham, după un retur dramatic. "Lăncierii" câștigau Cupa și campionatul și reușeau prima dublă din sezonul 2001-2002 încoace.
Erik ten Hag se făcea remarcat în fotbalul mare, dar lotul pe care l-a avut la dispoziție a contribuit din plin la parcursul excepțional din Liga Campionilor. La 4 ani de la acea ispravă, multe s-au schimbat la Ajax, majoritatea jucătorilor au părăsit echipa și au ales alte formații de top.
Ajax este unul dintre cele mai profitabile cluburi, doar în acel sezon fantastic având venituri de peste 200 de milioane de euro. Olandezii cheltuiau doar 55 de milioane de euro între 2018 și 2019, având un profit net de aproape 150 de milioane.
Acum echipa este în derivă, fără busolă și cu o conducere nouă, Ernst Boekhorst fiind obligat să repună repede pe șine formația.
În actualul sezon din Eredivisie, Ajax are un început slab de campionat, fiind pe locul 12 după patru meciuri jucate, având o victorie, două remize și o înfrângere.
Ajax va evolua în acest an în grupele Europa League, fiind repartizată într-o grupă unde mai sunt distribuite Marseille, Brighton și AEK Atena.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo