Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Franța - Portugalia 2-2 / Germania - Ungaria 2-2 LIVETEXT

Cristian Mihală

Actualizat 24/06/2021 la 00:14 GMT+3

Faza grupelor Euro 2020 se încheie astăzi cu alte 4 partide din grupele E şi F. Slovacia – Spania (19:00), Suedia – Polonia (19:00), Germania – Ungaria (22:00) şi Portugalia – Franţa (22:00) sunt partidele în urma cărora vom afla tabloul optimilor acestui turneu final.

France v Portugal

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Romeo Ene

Franța - Portugalia 2-2 LIVETEXT

Min 60. GOOOL PORTUGALIA! Cristiano Ronaldo, tot din penalty, readuce egalitatea pe tabelă!
Min 47 GOOOOL FRANȚA! Benzema a reușit dubla și în acest moment Portugalia este eliminată!
Min 45. GOOOOL FRANȚA! Un nou penalty! Benzema a adus egalarea pentru francezi.
Min 28. GOOOOL PORTUGALIA! Cristiano Ronaldo a deschis scorul din penalty!
GOL UNGARIA! Ungurii au deschis scorul la Munchen în fața Germaniei prin Szalai! În acest moment Germania este pe ultimul loc în grupă.
Min 1. A început partida de la Budapesta!
Echipele de start
Portugalia: Patricio; Semedo, Pepe, Dias, Guerreiro; Moutinho, Danilo, Sanches; Silva, Ronaldo, Jota
Rezerve: Lopes, Palhinha, Oliveira, Felix, R Silva, Dalot, Neves, Fernandes, A Silva, Fonte
Franța: Lloris; Koundé, Varane, Kimpembe, Hernandez; Kanté, Pogba; Tolisso, Griezmann, Mbappe; Benzema
Rezerve: Mandanda, Maignan, Lenglet, Pavard, Digne, Sissoko, Coman, Rabiot, Zouma, Ben Yeddder, Giroud, Lemar

Spania - Slovacia 5-0 și Polonia - Suedia 2-3, LIVE-TEXT

Goooool Polonia! Lewandowski face dubla în minutul 85, iar polonezii sunt la un gol distanță de optimi.
Goooool Spania! Dezastrul continuă pentru Slovacia! Kucka și-a marcat și el în proprie poartă, iar scorul a devenit 5-0.
Gooool Spania! Ibericii s-au dezlănțuit, iar Ferran Torres face 4-0, cu o execuție genială dintr-o pasă a lui Pedri. Interesant e că Torres intrase pe teren în locul lui Morata cu numai un minut înainte de a marca.
Goooool Polonia! Lewandowski readuce Polonia în joc, cu un șut superb la colțul lung. Este minutul 61, iar polonezii mai au nevoie de 2 goluri pentru a se califica în optimi.
Goooool Suedia! Forsberg reușește dubla pentru suedezi, în minutul 59.
Gooool Spania! Sarabia face 3-0 pentru Spania, în minutul 56, după o pasă a lui Jordi Alba! Slovacia este eliminată la acest rezultat.
A început repriza secundă a partidelor de la Sevilla, respectiv Sankt Petersburg.
E pauză în partidele din Grupa E. La aceste rezultate, Suedia și Spania sunt calificate în optimi de pe primele 2 locuri, în timp ce Slovacia are nevoie de o minune pentru a se califica de pe locul 3, iar Polonia este eliminată.
Goooool Spania! Laporte dublează avantajul ibericilor în minutul 45+3, cu o lovitură excelentă de cap în urma unei centrări ideale a lui Moreno. Acesta a fost primul gol marcat de Laporte pentru Furia Roja, fundașul aflându-se abia la a 4-a selecție.
Gooool Spania! După ce a salvat un penalty, Dubravka și-a marcat unul dintre cele mai ciudate autogoluri văzute vreodată. Portarul slovak a vrut să boxeze mingea peste poartă, dar aceasta a ajuns direct în plasă. Acesta a fost al 7-lea autogol de la acest turneu final. Tot atâtea s-au marcat, cumulat, la ultimele 5 ediții de EURO.
Penalty ratat Spania! Oladnezul Kuipers a acordat penalty pentru Iberici după consultarea arbitrajului video. După ce Moreno a ratat o lovitură de la 11 metri în meciul cu Polonia, Alvaro Morata a executat de această dată, dar nici atacantul lui Juventus nu a fost mai inspirat. Dubravka a apărat șutul lui Morata și a ținut tabela intactă.
A fost al 5-lea penalty consecutiv ratat de Spania în toate competițiile. Înainte de ratările lui Moreno și Morata de la EURO, Sergio Ramos irosise 2 lovituri de la 11 metri într-un meci cu Elveția din Liga Națiunilor, iar Abel Ruiz ratase și el în amicalul cu Lituania.
Goooool Suedia! Forsberg deschide scorul în minutul 2 pentru scandinavi, cu un șut la colțul lung din interiorul careului. A fost cel mai rapid gol marcat la acest turneu final (secunda 81), depășindu-l pe cel al lui Poulsen, care a înscris pentru Danemarca împotriva Belgiei în secunda 87.
Au început partidele care vor decide echipele calificate din Grupa E.
Spania - Slovacia, echipele de start
SPANIA (4-3-3): Unai Simon; Azpilicueta, E. Garcia, Laporte, Jordi Alba; Koke, Busquets, Pedri; Gerard Moreno, Morata, Sarabia.
SLOVACIA (4-2-3-1): Dubravka; Pekarik, Satka, Skriniar, Hubocan; Kucka, Hromada; Haraslin, Hamsik, Mak; Duda.
Polonia - Suedia, echipele de start
Polonia (3-5-2): Szczesny; Bereszynski, Bednarek, Glik; Jozwiak, Klich, Krychowiak, Zielinski, Puchacz; Lewandowski, Swiderski.
Suedia (4-4-2): Olsen; Lustig, Lindelöf, Danielson, Augustinsson; S. Larsson, Ekdal, Olsson, Forsberg; Isak, Quaison.
Știrea inițială
Ieri, Anglia s-a impus în faţa Cehiei, scor 1-0, iar Croaţia a trecut de Scoţia cu 3-1, astfel că scoţienii sunt singurii din grupa D care părăsesc competiţia. De asemenea, se cunosc deja 2 partide din faza optimilor, Ţara Galilor – Danemarca şi Italia – Austria. În funcţie de rezultatele înregistrate astăzi, Anglia poate da piept mai departe cu una dintre Germania, Portugalia sau Franţa, în ceea ce ar putea fi un meci ’’de foc’’.

Euro 2020 | Slovacia – Spania (19:00) - "Furia roja" tremură pentru calificare

Meciul dintre Slovacia şi Spania se dispută la aceeaşi oră cu partida Suedia – Polonia (19:00), iar în urma acestor partide vom afla cine merge în optimi din grupa E. Va fi, cu siguranţă, un meci interesant, ţinând cont că ambele naţionale speră la calificare, având 3, respectiv 2 puncte după primele 2 meciuri de la Euro.
Spania are, precum alte naţionale, din nou avantajul terenului propriu, meciul disputându-se pe Estadio de la Cartuja, din Sevilla, iar la meci pot asista 18.000 de spectatori, 30% din capacitate.
Slovacia s-a descurcat, surprinzător, mai bine până acum decât campioana europeană din 2012, Spania, la acest turneu final. Selecţionata lui Tarkovic a debutat cu o victorie neaşteptată în faţa Poloniei, scor 2-1, după ce a beneficiat de un autogol al portarului Szczesny, iar fundaşul Skriniar a adus victoria.
Partida următoare a fost în antiteză, iar Slovacia s-a văzut învinsă de Suedia cu 1-0, dintr-un penalty transformat de Forsberg. Astfel, cu 3 puncte după primele 2 etape, slovacii au şanse bune la calificarea în optimi dacă obţin un rezultat pozitiv astăzi. Defensiva a avut de suferit la acest turneu final, ţinând cont că Slovacia nu a scăpat fără gol primit în cele 2 meciuri. Milan Skriniar este jucătorul de bază al slovacilor, el reuşind să înscrie în primul meci, dar a prestat un fotbal de calitate şi în duelul cu Suedia.
Aflată pentru a doua oară la un Campionat European, Slovacia depinde doar de ea pentru calificarea în optimi. Cu doar 2 şuturi pe poartă la acest turneu final până acum, slovacii sunt ultimii la acest capitol, iar acest aspect ar putea contra într-un meci cu Spania. Arbitrul partidei va fi Björn Kuipers.
Spania este una dintre dezamăgirile acestui turneu final. Deşi a fost distribuită într-o grupă accesibilă la prima vedere, trupa lui Enrique nu a profitat şi nu a reuşit să obţină nicio victorie în cele 2 meciuri disputate până acum. Spaniolii au remizat atât cu Suedia, 0-0, cât şi cu Polonia, 1-1 şi tremură pentru calificare. Cu un punct, au locul asigurat, dar vor da de un adversar mai greu. În meciul cu Suedia, spaniolii au ‘’măcinat în gol’’, având o posesie zdrobitoare de 75%, dar nu au reuşit să concretizeze nicio acţiune ofensivă. Ulterior, a venit o nouă remiză, cea cu Polonia, deşi Moreno a ratat o lovitură de pedeapsă la scorul de 1-1.
Este pe locul 3 în grupa E, cu doar 2 puncte, iar atacul nu a oferit satisfacţie prea mare până acum. Totuşi, Sergio Busquets, omul-cheie de la mijlocul terenului, s-a vindecat de covid şi poate reveni pe teren în meciul cu Slovacia. Este un fotbalist extrem de important, care ar putea să ofere o altă faţă jocului spaniolilor.
Cele două naţionale nu s-au mai întâlnit din 2015, atunci când Spania câştiga cu 2-0 în preliminariile Campionatului European. Va fi primul duel între cele două echipe la un turneu final.
Echipe probabile Slovacia – Spania:
  • Slovacia: Dubravka – P. Pekarik, L. Satka, Skriniar, Hubocan – J. Kucka, Hrosovsky – Haraslin, Hamsik, R. Mak – O. Duda.
  • Spania: U. Simon – Azpilicueta, A. Laporte, P. Torres, J. L. Gaya – M. Llorente, Busquets, T. Alcantara – G. Moreno, Morata, A. Traore.

Euro 2020 | Suedia – Polonia (19:00), miză mare pentru polonezi

Cu începere la aceeaşi oră, Suedia – Polonia este celălalt meci din grupa E de la Euro 2020, o partidă cu o însemnătate foarte mare pentru polonezi, dacă ţinem cont că Suedia este deja calificată în optimile de finală, cu 4 puncte după primele 2 meciuri. Partida va avea loc pe Gazprom Arena, din Sankt Petersburg, iar la meci pot asista aproximativ 34.000 de spectatori, 50% din capacitate.
Suedia s-a descurcat foarte bine la acest turneu final, obţinând o remiză şi o victorie, rezultate ce i-au asigurat deja calificarea în optimile de finală, acolo unde urmează să-şi afle adversarul. Suedezii au debutat cu o remiză în faţa Spaniei, scor 0-0, după o partidă în care au cedat total posesia şi s-au descurcat excelent pe plan defensiv, spaniolii nereuşind să-şi creeze atât de multe oportunităţi. A urmat partida cu Slovacia, una în care, de asemenea, trupa lui Andersson nu a încasat gol, reuşind să câştige cu 1-0, graţie reuşitei lui Forsberg din penalty.
Suedia este liderul grupei E şi speră să încheie pe această poziţie la finalul zilei. Forţa atacului s-a bazat, în special, pe Isak, jucător ce şi-a creat mai multe ocazii în primele 2 meciuri. Suedezii sunt neînvinşi în acest an şi speră să repete evoluţia de la Mondialul din 2018, atunci când au ajuns până în faza sferturilor. Arbitrul partidei este Michel Oliver.
Polonia, la polul opus, este una dintre dezamăgirile acestui Campionat European. Trupa portughezului Sousa a obţinut un singur punct în cele 2 meciuri. La debut, a pierdut partida cu Slovacia, după ce Krychowiak a fost eliminat. Era o partidă în care polonezii plecau cu prima şansă, însă au surprins prin rezultatul final. A urmat meciul cu Spania, unul mult mai bun decât precedentul, dar chiar şi aşa, a obţinut un 1-1, iar în această seară este obligată să câştige pentru a obţine biletele pentru optimi. Lewandowski ‘’a spart gheaţa’’ şi a înscris primul său gol la acest turneu final în meciul cu spaniolii. El a devenit primul polonez care înscrie la 3 turnee finale. Totuşi, polonezii au tremurat pentru egal, ţinând cont că Moreno a ratat o lovitură de la 11m.
A primit gol sau goluri în ambele meciuri, astfel defensiva nu este cea mai sigură, însă pe plan ofensiv lucrurile au stat ceva mai bine. Va reveni Krychowiak, care fusese eliminat de Ovidiu Haţegan în prima etapă, iar polonezii speră să obţină, pe final, calificarea în optimi.
Cele două naţionale nu s-au mai întâlnit din 2004, atunci când Suedia câştiga cu 3-1 într-un meci amical.
Echipe probabile Suedia – Polonia:
  • Suedia: R. Olsen – Lustig, Lindelof, Danielson, L. Augustinsson – S. Larsson, Ekdal, K. Olsson, Forsberg – A. Isak, Quaison.
  • Polonia: Szczesny – Bereszynski, Bednarek, K. Glik – Jozwiak, J. Moder, Krychowiak, Zielinski, T. Puchacz – Lewandowski, Swiderski.

Euro 2020 | Germania – Ungaria (22:00), maghiarii încearcă o nouă surpriză

Cel mai dezechilibrat duel de astăzi este cel dintre Germania şi Ungaria, o partidă în care maghiarii speră să obţină un nou rezultat-surpriză, precum în partida cu Franţa. Germania este mare favorită, ţinând cont de valoarea loturilor celor două naţionale, dar rămâne de văzut dacă ungurii vor oferi o replică pe măsură.
Ungaria va disputa primul meci de la acest turneu final în deplasare, chiar pe terenul Germaniei, pe Allianz Arena. La partidă pot asista aproximativ 14.000 de spectatori, 25% din capacitate.
Germania este considerată de foarte mulţi specialişti una dintre favoritele la accederea în fazele finale ale acestui Campionat European. Trupa lui Low, care va pleca după terminarea acestei competiţii, a început mai greu, pierzând cu 1-0 la debut cu Franţa. A fost un meci bun din punct de vedere tactic, însă autogolul lui Hummels din prima repriză a decis soarta meciului. Totuşi, după un meci tacticizat cu Franţa, a urmat duelul de vis cu Portugalia, unul câştigat de nemţi cu 4-2, fiind cel mai spectaculos meci de la acest turneu final de până acum. Ronaldo a deschis scorul, dar 2 autogoluri au stabilit scorul pauzei, 2-1 pentru Germania. Havertz şi Gosens au marcat şi ei pentru a le oferi germanilor încredere foarte mare înainte de partida cu Ungaria.
Este pe locul 2 cu 3 puncte, iar cu o victorie este sigură de calificarea în optimi. Thomas Muller nu va putea evolua din cauza unor probleme la genunchi. Arbitrul partidei este Serghei Karasev.
Ungaria, în schimb, era considerată victimă sigură în ‘’grupa morţii’’ de la acest turneu final, dar nu a dezamăgit până acum. Maghiarii au pierdut primul meci cu Portugalia, scor 3-0, însă au rezistat fără să primească gol până pe final de partidă.
A urmat duelul cu Franţa, unul în care aproape nimeni nu se aştepta să obţină ceva. S-a terminat 1-1, după ce Fiola a deschis scorul, însă Griezmann a egalat. A fost un egal muncit de trupa lui Rossi, care are nevoie de victorie pentru calificare, foarte greu de crezut, ţinând cont de valoarea celor două naţionale. Maghiarii s-au remarcat la acest turneu final prin faptul că stadionul lor a fost arhiplin la ambele partide, peste 65.000 de spectatori au creat o atmosferă de vis, stadionul din Budapesta putând fi ocupat 100% din capacitate.
Sunt ultimii în grupă, cu doar un punct, dar faptul că s-au calificat la acest turneu final şi au obţinut un punct împotriva campioanei mondiale reprezintă performanţe impresionante. Totuşi, Ungaria are o singură înfrângere în ultimele 13 partide disputate. Szalai ar putea fi rezervă din cauza unei accidentări în meciul cu francezii.
Cele două naţionale nu s-au mai întâlnit din 2016, atunci când Germania se impunea cu 2-0 într-o partidă amicală.
picture

Ce șanse are Ungaria să treacă în optimile Euro. Sânmărtean a dat verdictul

Lucian Sânmărtean, expertul Eurosport, nu crede în șansele de calificare ale maghiarilor.
Echipe probabile Germania – Ungaria:
  • Germania: Neuer; Ginter, Hummels, Rüdiger; Kimmich, Gündoğan, Kroos, Gosens; Sane, Gnabry, Havertz.
  • Ungaria: Gulácsi; Botka, Orbán, At. Szalai; Négo, Kleinheisler, Ádám Nagy, Schafer, Fiola; Ád. Szalai, Sallai.

Euro 2020 | Portugalia – Franţa (22:00), meciul-vedetă al zilei

Celălalt meci din grupa F, disputat la aceeaşi oră, 22:00, este Portugalia – Franţa, duelul ultimelor două campioane de la turneele finale, un adevărat derby al acestui turneu final. Portugalia a câştigat Euro 2016 chiar în faţa Franţei, în timp ce francezii au triumfat la Mondialul din 2018. Ei sunt deja calificaţi în optimi, în timp ce Portugalia speră să obţină rezultatul care să-i permită, de asemenea, calificarea.
Partida are loc pe ’’Puskas Arena’’, din Budapesta, iar la meci sunt aşteptaţi aproximativ 65.000 de spectatori, fiind singurul stadion care poate fi ocupat în proporţie de 100%.
Portugalia, câştigătoarea ultimului Euro, riscă să rateze calificarea în optimi după un parcurs oscilant. Trupa lui Santos a debutat cu o victorie în faţa Ungariei, scor 3-0, însă succesul a fost foarte greu de obţinut, venind pe final. În minutul 84, Guerreiro a deschis scorul, iar Ronaldo a marcat o dublă ce a securizat victoria portughezilor. Ulterior, a venit meciul cu Germania, partidă ce începuse bine pentru Portugalia, prin golul lui Ronaldo, dar 2 autogoluri au stabilit scorul pauzei, 1-2. Repriza a doua a continuat în acelaşi ritm, iar nemţii au mai înscris de 2 ori, Jota reuşind să reducă din diferenţă, însă nu a fost suficient pentru portughezi, care au nevoie de cel puţin un punct pentru a spera la calificare.
Cu 3 puncte şi pe locul 3, Portugalia este calificată cu o victorie în această seară. Se descurcă foarte bine pe faza ofensivă, acolo unde Ronaldo are deja 3 goluri la Euro, dar defensiva a suferit teribil, încasând 4 goluri în meciul cu nemţii. Totuşi, înfrângerea cu Germania este singura din ultimele 8 partide pentru trupa lui Santos.
Ronaldo a devenit cel mai bun marcator din istoria Campionatului European, iar portughezii au aşteptări foarte mari de la vârful lui Juventus. Arbitrul partidei este Antonio Miguel Mateu Lahoz.
Franţa, campioana mondială din 2018, este deja calificată în optimi ca urmare a rezultatelor din celelalte grupe. Cu 4 puncte după primele 2 meciuri, selecţionata lui Deschamps speră să încheie pe primul loc ‘’grupa morţii’’ pentru a avea un adversar mai accesibil în optimi. Franţa a învins Germania în primul meci, graţie autogolului lui Hummels, dar a obţinut un rezultat neaşteptat în cel de-al doilea meci, 1-1 cu Ungaria, dar suficient pentru calificare. Griezmann a egalat în minutul 66 după ce maghiarii deschiseseră scorul. A fost un meci dificil contra unei apărări aglomerate. Totuşi, Franţa este considerată de specialişti favorită la câştigarea turneului, ţinând cont de performanţa din 2018, dar şi de calitatea jucătorilor. De asemenea, este neînvinsă de 9 partide, iar apărarea este la cel mai înalt nivel, având un gol primit în ultimele 6 partide, chiar cel cu Ungaria.
Kylian Mbappe este jucătorul de la care francezii aşteaptă un turneu final foarte bun, dar acesta nu a reuşit să înscrie până acum. De asemenea, nici Benzema nu a reuşit să marcheze, deşi a fost convocat după 6 ani la naţională. Ousmane Dembele s-a accidentat şi va rata următoarele 4 luni.
Franţa are de luat o revanşă, dacă ne amintim de ceea ce s-a întâmplat la finala din 2016, atunci când, Portugalia a câştigat turneul după un gol înscris în prelungiri de Eder. Chiar şi aşa, cele 2 echipe s-au întâlnit recent, în 2020, în UEFA Nations League, atunci când partida din Franţa s-a terminat 0-0, iar trupa lui Deschamps s-a impus cu 1-0 la Lisabona.
Echipe probabile Portugalia – Franţa:
  • Portugalia: Patricio – Semedo, Dias, Pepe, Guerreiro – Sanches, Danilo- Silva, Fernandes- Jota, Ronaldo.
  • Franţa: Lloris – Pavard, Varane, Kimpembe, Digne – Rabiot, Kante, Pogba, Griezmann – Benzema, Mbappe.
12 echipe s-au calificat până acum în optimile Campionatului European, Italia, Ţara Galilor, Elveţia, Belgia, Danemarca, Olanda, Austria, Anglia, Croaţia, Cehia, Suedia şi Franţa. Italia – Austria şi Ţara Galilor – Danemarca sunt cele 2 meciuri din optimi cunoscute deja.
Meciurile de la Euro 2020 sunt în format livetext pe Eurosport.ro.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo