Eurosport
Euro 2020 | De Bruyne, absent de la primul meci de la Euro 2020! Fotbalistul nu a făcut deplasarea în Rusia
De
Publicat 11/06/2021 la 14:34 GMT+3
Belgia debutează la Euro 2020 împotriva Rusiei, sâmbătă, de la ora 22:00. Din lotul belgienilor va lipsi Kevin De Bruyne, care a fost lăsat în cantonamentul din Tubize nefiind încă refăcut în totalitate după accidentarea din finala Champions League.
Kevin De Bruyne of Belgium celebrates after scoring his team's second goal
Credit imagine: Getty Images
Potrivit jurnaliștilor belgieni, Kevin De Bruyne și Axel Witsel nu au făcut deplasarea cu echipa națională la Sankt Petersburg. Cei doi vor rata, așadar, debutul cu Rusia, așa cum fotbalistul lui Manchester City a lăsat să se înțeleagă într-o discuție cu regele Philippe al Belgiei, căruia i-a spus că speră să revină pe teren în meciul din a doua etapă a grupelor Campionatului European, împotriva Danemarcei.
De Bruyne a suferit o accidentare teribilă în finala Champions League, după un contact cu Rudiger, în urma căruia s-a ales cu multiple fracturi faciale. Fotbalistul a fost supus unei intervenții chirurgicale, iar în prezent se reface în cantonamentul din Tubize.
De Bruyne, ales Jucătorul Anului în Premier League
În ciuda problemelor de sănătate cu care s-a confruntat în ultimele săptămâni, Kevin De Bruyne a avut și un motiv important de bucurie. Mijlocașul și-a adjudecat premiul pus la bătaie de PFA pentru Jucătorul Anului, pentru care s-a luptat cu Bruno Fernandes, Harry Kane, Ilkay Gundogan, Ruben Dias și Phil Foden. După acordarea premiilor, Kevin De Bruyne a declarat că acest trofeu individual contează enorm pentru el.
"Vrei să câștigi toate trofeele cu echipa și probabil că acesta este cel mai important premiu individual din ligă. Să fii votat de competitorii tăi, de jucătorii cu care concurezi în fiecare meci... Faptul că ei te aleg spune foarte multe. Sunt, din punctul meu de vedere, oamenii care știu cel mai mult despre joc. Când ai aceste distincții, poți să le arăți copiilor tăi și să spui: 'Uite, asta a făcut tati când era mai tânăr!'", a spus belgianul în vârstă de 29 de ani, citat de Eurosport.co.uk.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo