Euro 2020 | Traseu infernal pentru Anglia la turneul final, dacă își câștigă grupa. Parcurs mult mai ușor de pe 2
Publicat 11/06/2021 la 08:47 GMT+3
Euro 2020 | Anglia e într-o situație ciudată înainte de startul Euro 2020. Formația lui Southgate visează la primul titlu european, însă, paradoxal, ar avea mai multe șanse să îl câștige dacă se vor califica de pe locul doi din grupă.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
E ciudat să susții înainte de startul unui turneu final că e de preferat să termini grupa pe locul secund, dar acesta este fără doar și poate cazul naționalei "celor trei lei". Kane&Co vor fi împerecheați în optimi cu locul secund din "grupa morții", în cazul în care își câștigă grupa cu Cehia, Croația și Scoția. Așadar, încă din prima fază eliminatorie a competiției, englezii ar urma să dea peste Portugalia, Germania sau Franța.
Oricare dintre naționalele mai sus menționate (care va termina grupa F pe locul secund, fiind greu de crezut că Ungaria poate să emită pretenții la altceva decât locul 4 în acea grupă) reprezintă o adversară mult mai grea decât formația pe care naționala Albionului ar întâlni-o în cazul în care termină pe poziția secundă în grupă. Astfel, un loc secund i-ar asigura Angliei o optime cu locul doi din Grupa E (Spania, Polonia, Suedia sau Slovacia). Furia Roja, chiar dacă e privată de aportul lui Sergio Ramos - incomplet refăcut pentru a fi la turneul final - și Sergio Busquets - COVDI19-, nu ar trebui să aibă emoții să câștige o grupă în care Polonia lui Lewandowski e favorită la locul secund.
Evident, Southgate și stafful său tehnic nu se gândesc la ce urmează în optimi, prioritară fiind prima partidă, contra Croației. Câștigarea grupei i-ar oferi, totuși, Angliei și un avantaj: ar juca în optimi pe Wembley. Dar traseul spre un eventual titlu european e extrem de greu.
Posibilele adversare ale Angliei în fazele eliminatorii de la Euro 2020, dacă termină pe 1 în grupă:
Lotul Angliei pentru Euro 2020
Prim "11" posibil:
Anglia nu a avut un parcurs foarte bun, la Euro, de-a lungul timpului, obținând mai puține victorii decât Cehia, spre exemplu. Chiar și așa, actuala generație e una de excepție, comparabilă cu cea de la mijlocul anilor 2000, când Lampard, Gerrard sau Beckham străluceau.
Anglia debutează la Euro 2020 duminică, contra Croației, nimeni alta decât formația care a eliminat-o în semifinalele Campionatului Mondial din 2018. Peste Modric&Co au trecut anii, însă, astfel că nu mai sunt la același nivel ca în Rusia.
Promo
Promo