Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Spectacol virtual la ceremonia de deschidere a Euro 2020! Care va fi atmosfera în prima seară

Eurosport
DeEurosport

Publicat 10/06/2021 la 18:35 GMT+3

Euro 2020 debutează mâine cu partida dintre Turcia şi Italia, disputată la Roma, pe Stadio Olimpico, însă înainte partidei va avea loc ceremonia de deschidere a Campionatului European, amânat un an din cauza pandemiei.

Euro 2020 is coming...

Credit imagine: Getty Images

articol de Romeo Ene
Concret, va fi un spectacol virtual cu ajutorul tehnologiei de ultimă generaţie, iar Marin Garrix, Bono şi The Edge vor întreţine atmosfera, alături de cei mai mari DJ din lume. Imnul competiţiei este ’’We Are The People’’, iar piesa va fi interpretată înainte de start.

Ceremonie de deschidere unică înainte de Euro

Spectacolul virtual va fi la înălţimea competiţiei, iar unii dintre cei mai mari artişti din lume vor concerta virtual: ’’Ceremonia de deschidere de pe Olimpico va fi un preambul, conform organizatorilor turneului și suntem încântați de colaborarea dintre acești mari artiști: Martin Garrix, Bono și The Edge. Aceștia au produs și o performanță virtuală care va permite fanilor din întreaga Europă și lumii să se simtă mai aproape de turneu. We Are The People înglobează sărbătorirea unirii și festivității în epicentrul Euro 2020 și sunt sigur că fanii vor fi încântați de spectacolul vrtual, fie că sunt prezenți pe stadion sau acasă", precizează UEFA.
Ca tematică, spectacolul a fost conceput ca şi cum ar fi pe stadion, chiar dacă este virtual, iar versurile trimit către speranţă şi încredere, totul fiind filmat la Londra într-o atmosferă 3D.
16.000 de oameni vor asista la meciul de deschidere, iar festivitatea va avea loc cu 30 de minute înainte de startul partidei. O flacără alb-albastră proiectată pe scenă va face parte din ceremonie, alături de câmpuri energetice realizate cu ajutorul a milioane de particule de lumină.
''We Are The People We've Been Waiting este un cântec despre provocările cu care se confruntă lumea, încercând în acelaşi timp găsirea unei soluţii unificate la aceste probleme. Este un imn pe care îl poate cânta oricine, indiferent de locul de reşedinţă, dar va avea o relevanţă deosebită în Europa, unde ochii tuturor vor fi pe EURO 2020'', se arată într-un comunicat al UEFA.
Proiectul lui Garrix a prins contul abia atunci când Bono și The Edge au acceptat să pună umărul la această creație. Primul a scris versurile şi a creat melodiile, iar al doilea a adăugat selecţiile principale de chitară. Directorul de marketing al UEFA, Guy-Laurent Epstein, a spus că ''fotbalul şi muzica au puterea de a aduce oamenii împreună. Sunt vectori de pasiune şi emoţie, iar combinaţia lor va amplifica celebrarea turneului de către fani, pe lângă atragerea unui public nou. Cu distribuţia de staruri pe care am strâns-o pentru a crea muzica oficială pentru turneu, suntem siguri că vom reuşi''.
Turneul final al EURO 2020 se va derula pentru prima oară în 11 oraşe de pe continent: Amsterdam, Baku, Bucureşti, Budapesta, Copenhaga, Glasgow, Londra, Munchen, Roma, Sevilla şi Sankt Petersburg, în perioada 11 iunie – 11 iulie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo