Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

"Strigătul curios" al lui Koke către Morata, chiar înainte ca Dubravka să comită gafa Euro 2020

Cristian Mihală

Publicat 24/06/2021 la 09:04 GMT+3

Spania a avut emoții pentru calificare înainte de duelul cu Slovacia, însă ibericii au mers în cele din urmă în optimi la pas, reușind un 5-0 în ultimul meci. Martin Dubravka le-a facilitat spaniolilor calificarea în fazele eliminatorii.

Martin Dubravka (in gelb) boxt sich den Ball ins eigene Tor

Credit imagine: Getty Images

Dubravka a fost înger și demon pentru naționala sa în partida cu Spania, de miercuri. Slovacia avea nevoie de un egal pentru a merge mai departe în optimi, însă goalkeeperul a compromis în bună măsură șansele. După ce i-a parat un penalty, lui Morata, în minutul 12, portarul lui Newcastle a fost eroul negativ, după jumătate de oră de meci. El și-a trimis mingea în proprie poartă, dorind să respingă în corner, la una dintre cele mai bizare faze de la turneul final.

Euro 2020 | A anticipat Koke gafa lui Dubravka?

Interesant e că mijlocașul spaniol, Koke, a anticipat parcă gafa adversarului, după cum notează Marca.
"A fost o intervenție sinucigașă", scriu jurnaliștii sursei citate, spaniolii vorbind de "strigătul curios" al lui Koke către Morata, chiar înainte ca goalkeeperul Slovaciei să își trimită mingea în propria poartă. "Alvaro, nu îl atinge!", a urlat fotbalistul lui Atletico Madrid către coechipierul din atac. Cel mai probabil, Koke s-a temut că Spania va fi privată de un corner, în cazul în care s-ar dicta fault în atac.
Căzută psihic după o asemenea lovitură, Slovacia a fost incapabilă să se ridice, astfel că s-a ajuns să se înregistreze scorul acestui turneu final, 5-0.
Această victorie poate să îi păcălească pe iberici, cred jurnaliștii spanioli, în contextul în care Spania a arătat multe slăbiciuni în primele două confruntări. Pentru formația lui Luis Enrique urmează optimea contra Croației, în care Jordi Alba&Co trebuie să fie concentrați la maximum pentru a se impune. Chiar dacă a obținut biletele de optimi in-extremis, vicecampioana mondială din 2018 are calitate și experiență, astfel că nu putem vorbi despre un meci în care Spania să fie favorită clară.
Odată cu autogolul lui Dubravka, s-a ajuns la un record de 6 astfel de "reușite" la Euro 2020. Trei dintre autogoluri le-au aparținut portarilor (Szczesny, Hradecky și Dubravka).
Programul optimilor
Euro 2020 | Optimile de finală
În cazul în care va trece de Croația, pe "Furia Roja" o va aștepta, cel mai probabil, Franța în sferturi. Campioana mondială vine la București pentru un duel ce pare, la prima vedere, dezechilibrat, cu Elveția.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo