Belgia a scris istorie în meciul cu România. Recordul doborât după golul înscris în 73 de secunde

Belgia a deschis scorul extrem de rapid în partida cu România, contând pentru etapa a doua din Grupa E de la Campionatul European. Youri Tielemans a fost autorul reușitei "dracilor roșii", care au setat astfel un nou record istoric la nivel de națională.

Youri Tielemans celebrates giving Belgium the lead against Romania (Photo by ALBERTO PIZZOLI/AFP via Getty Images)

Credit imagine: Getty Images

Belgia a început "ca din tun" meciul cu România de la EURO 2024 și au marcat golul de 1-0 după doar 73 de secunde. Romelu Lukaku l-a servit perfect pe Youri Tielemans, care l-a executat pe Niță cu un șut din marginea careului care a prins 116 km/h.
Reușita mijlocașului lui Aston Villa a contribuit la o nouă pagină de istorie atât pentru fotbalul belgian, cât și pentru întreg turneul final. Golul lui Tielemans a devenit cea mai rapidă reușită a belgienilor din istoria participărilor lor la un turneu final, fie el Campionat Mondial sau European.
În plus, golul belgianului ocupă un loc pe podiumul celor mai rapide goluri din istoria EURO, după cel al lui Nedim Bajrami (Albania-Italia, EURO 2024, 23 secunde) și Dmitri Kirichenko (Rusia-Grecia, EURO 2004, 67 secunde).
Citește și:

cum a reacționat presa la golul "blitz" înscris de Tielemans

Reacția cotidienelor nu a întârziat să apară, după ce România a încasat primul ei gol de la acest EURO. În Marca, Lukaku a fost protagonistul vizat de ziariști.
"Așa răspunzi criticilor. Doku îi pasează lui Lukaku, care protejează foarte bine și îi pasează lui Tielemans, care trimite pe jos. Golazo", au scris ibericii.
"Ce start pentru Belgia, atât de intens! Nu i-au lăsat pe români să respire. Romelu Lukaku și-a blocat fundașul în careu, a scos frumos către Youri Tielamans, care a marcat cu un șut perfect", au scris și cei de la BBC.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo